
A avut loc încă un episod din disputa MediaSind - Doina Gradea. De data aceasta, sindicatul cere demisia Președintelui-Director General Doina Gradea.
„Sindicatul Român al Jurnaliștilor MediaSind susține argumentele aduse de petiționari și solicită Parlamentului României demiterea de urgență a Președintelui Director General al SRTV, Doina Gradea, precum și numirea în fruntea instituției a unei persoane care să respecte meseria de jurnalist și regulile dialogului social”
Totodată, „MediaSind va sesiza la European Broadcasting Union – EBU comportamentul abuziv al Președintelui-Director General al SRTV, solicitând, totodată, sprijinul organizațiilor internaționale la care este afiliat prin Federația Cultură și Mass-Media FAIR-MediaSind: Federația Europeană a Jurnaliștilor și Federația Internațională a Jurnaliștilor.”
Care este motivul? PDG Doina Gradea nu respectă membrii de sindicat și salariații.
Doina Gradea ar fi exercitat presiuni asupra Monicăi Ghiurco, reprezentant al salariaților în Consiliul de Administrație, iar după acuzarea SRTv de către MediaSind, conducerea „a reacționat printr-un text nedemn pentru o instituție media, care ascunde, în spatele unor formulări prețios-juridice, fracturi de logică în construcția frazelor și lipsa proprietății termenilor.”
MediaSind susține că în comunicatul transmis de către SRTV au fost „inserate amenințări voalate la adresa organizației noastre, se fac afirmații care dezvăluie o mentalitate de tip dictatorial”
Astfel, Gradea nu respectă Contractul Colectiv de Muncă din Televiziunea Națională, mai exact art. 166:
1. Angajatorul se obligă se adopte o poziție neutră și imparțială în raporturile cu toți salariații societății și față de toate sindicatele din unitate, urmărind în permanentă colaborarea cu acestea.
2. În relațiile cu salariații, angajatorul recunoaște dreptul acestora de a fi reprezentați de Sindicatul al cărui membri sunt salariații respectivi,
3. Este interzisă Angajatorului orice formă de imixtiune în existența și activitatea unui Sindicat legal constituit din unitate, ca și tratamentul favorizant sau discriminatoriu față de un Sindicat sau față de un salariat, ca urmare a aparteneței sau non-aparteneței sale la o anumită grupare sindicală.
„Un exemplu al faptului că cei care o consiliază pe doamna Gradea dau dovadă de rea credință este reclamarea așa-zisului conflict de interese în care s-ar afla un membru CA, reprezentant al salariatilor, care este membru de sindicat.
Menționăm că legislația națională, inclusiv Legea nr.41/1994 de organizare și funcționare a SRR și SRTV, nu prevede o astfel de incompatibilitate. A fi membru de sindicat nu este un delict, ci o calitate.
Reamintim că majoritatea membrilor CA din partea salariaților din SRR și SRTV, din ultimii 25 de ani, au fost membri sau chiar lideri ai unor organizații sindicale”, spune MediaSind într-un comunicat.
Nu este prima acuzație privind Contractul Colectiv de Muncă la adresa Doinei Gradea. În urmă cu câteva săptămâni, MediaSind cerea clarificarea acordării primelor salariale unor angajați. Refuzul PDG de a prezenta situația primelor salariale în fața membrilor CA reprezinta încălcarea altui articol din CCM.
Autor: Andreea Iordache andreea.iordachepaginademedia.ro
Comentarii
Ecranul arată învechit, filmările sunt lipsite de rigoare, festivismul de tip Cântarea României e la el acasă, știrile sunt fleșcăite și talk-show-urile politizate la greu.
Cerbul de Aur a costat vreo 4.5 milioane de euro din bani publici, din care TVR a platit, e drept, cam o treime. Tot felul de obosiți supralicitați, inclusiv la Eurovision, bani grei aruncați pe deplasari exagerate de personal (400 de insi plecați la Brasov in vara si reportaje vax). Dar cu 300.000 euro/ an poți să ții o rețea puternică de corespondenți în diaspora, care să îți găsească subiecte bune, personaje interesante. Ce fac Felix Damian/ Madrid și Lucian Pârvoiu/ Bruxelles e o zeamă lungă și plictisitoare care se numește quality și la care nu se uită nimeni pentru că nimeni nu pricepe nimic.
Pe restul canalelor și orelor se lăfăie ciubucurile realizatorilor. Cine parcurge comunicarile Comitetului Director rămâne oripilat să vadă cum producătorii de la Viața Satului sau Vreau să Fiu Sănătos încasează legal comisioane din publicitatea de pe post. Nu mai vorbim de afacerile derulate pe blogurile personale de unii realizatori cu invitații lor constanți.
Risipirea banului public se vede însă la capitolul personal. Oficial sunt vreo 2.900 de salariati, in realitate, fizic, la munca vin cam aceiasi 7-800. Pe cârca lor se trage, ei țin totul în spate și sunt, evident, cei mai expuși capriciilor vremurilor. Există 83 de directori cu greutate (plus alți vreo 400 de sefi si sefuleti), unii cu atributii asemanatoare. Mai exista multi smecheri "detasati" prin tot felul de locuri în afara instituției, carora li se pastreaza posturile si cate un cincinal: adica imi gasesc un job mai bun full time si pana ma dau aia afara am spatele asigurat in TVR. Si mai exista unii care nu vin, pur si simplu, la munca. Cei mai multi sunt lipitorii de afise ai partidelor, pilosii, sinecuristii - teoretic angajati de 10-20 de ani, dar pe care colegii lor nu i-au vazut vreodata la față. Restul ar fi loazele care s-au adaptat sistemului și s-au cuibărit prin locuri călduțe.
Ei bine, Doina Gradea n-a rezolvat nimic din această mizerie. Nu a făcut dreptate, a numit tot felul de incompetenți în funcții de decizie, a conservat alți păcălici mai ales prin Teritoriu - unde emisiile sunt 90% jalnice. Producător general, după ce o vreme a fost penalul Zgabercea, a ajuns de ceva timp politrucul Sassu - ins fără nicio calitate pentru a ocupa această funcție.
Mandatul Gradea, ajuns la o treime dintr-un ciclu ce ar trebui să fie plin, este cel mai scandalos din istoria postului public. Nici Paul Everac, care a reușit să se acopere de ridicol, nu a dus circul și deficitul de imagine în hăul prezentului. Așa ceva este aproape imposibil de remontat în condițiile unei concurențe copleșitoare și, pe deasupra, cu o grilă de programe răsuflate.
Deci nu. Asa ziceau si pe vremea Irinei Radu, vai, sa plece odata, e raul de pe lume vai vai. A plecat. A venit Gradea, vai, sa plece odata, e rau de pe lume vai vai. Si daca are dreptate? Si daca a vazut, langa Sarbu, la Pro cum functioneaza o tv independenta, profesionista, iar la tvr a gasit incompetenti si superficiali? Si daca toata cohorta asta de angajati fara idei, care stau confortabili la jobulet trebuie scuturati bine? O fi, n-o fi?...
hai sa ne purtam ca profesionistii nu ca adusii in televiziune, nu ca la piata, domnule (sau doamna) bravo. si da, cred ca oricine cu experienta vrea sa-i ia locul lui gradea ar face o treaba mult mai buna, chiar daca nu v-ar place dvs.