Skip to main content

Premiile Romanian Business Leaders: Ionuţ Ancuţescu, jurnalistul de business al anului

 
Ionuţ Ancuţescu, redactor-şef NewMoney
Ionuţ Ancuţescu, redactor-şef NewMoney

DISTINCŢIE. Jurnalistul Ionuţ Ancuţescu, redactor-şef al publicaţiei NewMoney, a câştigat premiul Jurnalistul de business al anului în cadrul Premiilor Romanian Business Leaders.

Publicitate

Printre câştigătorii premiilor acordate în cadrul Romanian Business Leaders s-au aflat şi Mugur Isărescu, guvernator BNR şi Damian Gheorghe, primarul comunei Ciugud, din judeţul Alba, cunoscut pentru absorbţia de fonduri europene şi modernizarea comunei.

Ionuţ Ancuţescu, redactor-şef NewMoney:

„Din clasa întâi până în clasa a douăsprezecea am luat premiu, ca mulţi dintre voi, dar mărturisesc că niciunul nu m-a stresat la modul pozitiv ca acesta. Este greu să găseşti oameni relevanţi, cu valori despre care merită să scrii. Nu vreau să spun că facem un efort supraomenesc, dar ce vreau să vă spun e că a scrie nu e chiar aşa uşor”

Dragoş Anastasiu, moderator Romanian Business Leaders:

„Jurnalism de business, presă scrisă, lucruri care devin din ce în ce mai rare, nu numai în România. Ne confruntăm cu o destul de multă lipsă de profesionalism şi credibilitate în anumite părţi ale presei scrise. În acest context, puţini dintre noi au crezut, acum mai mulţi ani, că se mai poate naşte o publicaţie pe care să o citim. Publicaţia se numeşte NewMoney şi redactorul şef este Ionuţ Ancuţescu”

Premiile Romanian Business Leaders 2019 au fost acordate în încheierea celei de a opta ediţii a RBL Summit 2019, care s-a desfăşurat pe parcursul a două zile – 13 şi 14 martie – şi s-a axat pe descifrarea schimbării şi gestionarea incertitudinii din jurul nostru.

Autor: Andreea Iordache andreea.iordachepaginademedia.ro
viewscnt

Comentarii

  • Biz Biz
    deci, niumani a facut un an caravana prin tara cu rebele, iar la sfarsit ancutescu a luat premiul ca a fost baiat cuminte si i-a laudat pe cei care il ajuta sa supravietuiasca. tare sau ce :) hai ca nici paginademedia nu putea rata "stirea" asta :)) tiki - taka prin media pe modelul pase - pase - gol :)))

Trimite un comentariu

sus