Skip to main content

La doi ani de la prima emisie, Penny FM lansează și o platformă online

 
La doi ani de la prima emisie, Penny FM lansează și o platformă online
Echipa Penny FM

Penny FM, postul de radio disponibil exclusiv în lanțul de magazine Penny Market, a împlinit doi ani de la prima emisie și a lansat o platformă online.

Publicitate

Stația poate fi ascultată pe www.pennyfm.ro în variantă desktop, dar și într-o variantă pentru mobil. Penny FM difuzează, ca orice alt post de radio, muzică, știri și emisiuni live cu prezentator. Un plus sunt ofertele și informațiile despre modalitățile de promovare. Totodată, pe site, Penny FM vinde spațiu publicitar, ca un post tradițional. 

Postul a fost lansat în urmă cu doi ani, cu emisia din studiourile Penny FM de la Viena, cu o echipă formată din mai mulți oameni de radio cu experiență din Kiss FM, RFI sau Pro FM.

Din echipa Penny FM fac parte redactorul-șef Daniel Pavel (ex RFI, Money Channel) și Marina Neagu (ex Kiss FM), Adrian Iacob și  Răzvan Dobrea (ex Impact FM), Diana Elena Iarca (Radio 21), Oana Cernat (fost Alfa Galați, Pro FM, Lider FM, Neptun TV), Alexandru Camburu, Adrian Bogdan şi Claudiu Sara (fost prezentator matinal Pro FM).

Dimineața de România, Raftul cu Noutăți, Pofta de bine la Penny FM, Penny FM Café și Drum de Seară sunt emisiunile difuzate la Penny FM.

Cristina Florescu, Director Marketing, Penny Market:

„În cei doi ani de Penny FM, am reușit să ajungem la sufletul românilor care ne-au trecut pragul, oferindu-le programe pe gustul lor. Prin lansarea website-ului www.pennyfm.ro ne propunem să ajungem și mai aproape de români. Astfel, pasiunea și profesionalismul echipei Penny FM vor putea transmite emoțiile și informațiile din programul fiecărei zile chiar și în afara magazinelor noastre.”

„Da, există în România un radio live de cumpărături, radio ce a generat reacţii pozitive din partea ascultătorilor, fie că vorbim despre clienţii, angajații sau partenerii Penny Market. Penny FM reprezintă, deopotrivă, o promisiune îndeplinită a unui brand care arată zilnic că înţelege nevoile românilor, alături de ceea ce am putea numi, o renaştere acestui mediu, radio-ul”, a declarat Daniel Pavel la aniversarea de doi ani.

Autor: Andreea Iordache andreea.iordachepaginademedia.ro

Trimite un comentariu