Skip to main content

Prima TV are un nou șef la știri. Vine de la Digi 24

 
Prima TV are un nou șef la știri. Vine de la Digi 24

Postul Prima TV are un nou șef la departamentul de știri. Vine de la Digi 24. Până acum poziția era deținută de Marius Huc, care era șef la știri din vara lui 2018. 

Cine este noul șef al știrilor Prima TV?

Publicitate

Este vorba de Bebe Nicola, plecat recent de la postul de știri Digi 24.

Bebe Nicola preia postul de coordonator pe zona de știri a postului Prima TV. Până acum, Nicola a lucrat la Digi 24 încă de la începuturi, ca producător general și, ulterior, ca producător executiv. Are peste 20 de ani de experiență în televiziune.

El a mai lucrat în Prima TV la începuturile stației, în urmă cu peste 20 de ani.

Nicola a fost producător general Digi 24 până în vara lui  2018. A renunțat la post și a rămas producător executiv, după cum Paginademedia.ro a anunțat AICI

Contactat de Paginademedia.ro, Marius Huc a confirmat plecarea de la Prima TV:

"Am demisionat în urmă cu o lună, acum sunt încă în perioada de preaviz. Urmează o provocare despre care nu pot da încă detalii", a declarat Marius Huc pentru Paginademedia.ro.

"Plec de la Prima TV în relații foarte bune", a completat el.

Până la ora redactării știrii, Bebe Nicola nu a putut fi contactat.

Carte de vizită Bebe Nicola: 

Lucrează în televiziune din 1996. A început la Amerom, devenită ulterior Prima TV, unde a fost producător de știri până în 1999.

- După Prima TV, a urmat o scurtă perioadă la Antena 1, apoi la Realitatea TV, o revenire la Prima TV și, apoi, din nou la Realitatea TV.

- Producător executiv și producător general la Digi 24. 

Carte de vizită Marius Huc:

Marius Huc venise la Prima TV de la postul Antena 3, unde a lucrat aproape opt ani, între august 2010 și martie 2018. La Antena 3, Marius Huc a fost redactor-șef, dar s-a ocupat și de proiecte speciale.

Între Antena 3 și Prima TV s-a ocupat pentru scurt timp și de Adevărul Live, proiectul de interviuri video în direct al grupului Adevărul (publicație condusă tot de Cristi Burci - patronul de la Prima TV). 

Marius Huc a intrat în televiziune la începutul anilor 90, la postul Tele 7 abc.

A lucrat la Antena 1 și, pentru o perioadă, la Prima TV.

Timp de cinci ani, a fost producătorul emisiunii pe care Răzvan Dumitrescu o realiza la postul de televiziune Realitatea TV.

Citește și: 

 

Autor: Raul Bambu raul.bambupaginademedia.ro

Comentarii

  • Bebe Nicola e genul de nulitate cumsecade, cu ceva gargară la purtător, mereu în cărți să devină șef. N-ar face rău nici unui țânțar, dar nici n-a realizat ceva memorabil oriunde a păpat bani grămadă. E de preferat însă atâtor impostori negri la suflet care calcă pe cadavre. În concluzie, știrile Prima TV vor fi la fel de irelevante și de seci ca întotdeauna, făcute de aceiași oameni prost plătiți și dotați cu scule din anii '90. Doar că lider va fi Bebe, căruia nu-i poți reproșa nimic.
  • RCS a inceput operatiunea de *** la prima tv. Din pacate, in buna traditie romaneasca, actiunea se dfesfasoara cu personalul din ograda. Intr-adevar, stirile Prima Tv au fost un fel de nimic intotdeauna, patronate de *** ca Nicoleta Gavrila, Sterescu, Huc s.a. Un post care a avut perioada sa de glorie pe baza unor programe si filme selectate cu bun-simt nemtesc, in perioada ***. Intrebare: cum se simte Gardianul Deontologiei de portofel? Dragos… asta… Paslar… nu! Patraulea, parcă. Sau Patraru? Gata bagajele? :) Gata campania de autoincendiere? S-a platit la Pagina de Media interviul de exorcizare? :))
  • "…are inca un locatar al biroului de conducere!" Daca va uitati in dictionar, o sa vedeti ca termenul sef este folosit gresit in legatura cu Bebe. Un executant docil, obtuz si alunecos, care nu a trecut niciodata de stadiul de vechil. Dar dupa Vlad Dterescu si Marius Huc, *** este oftalmolog...

Trimite un comentariu