Skip to main content

Posturile de televiziune și radiourile vor autostrăzi. Prima TV, Kiss FM, Rock FM sau Music Channel vor protesta 15 minute, pe 15 martie

 
Posturile de televiziune și radiourile vor autostrăzi. Prima TV, Kiss FM, Rock FM sau Music Channel vor protesta 15 minute, pe 15 martie

Televiziunile și radiourile vor autostrăzi. Mai multe posturi de televiziune și radio din România se alătură protestului de 15 minute, inițiat de către antreprenorul sucevean Ștefan Mandachi. Mâine la ora 15:00 acestea vor protesta pentru un sfert de oră, totul din cauza lipsei de autostrăzi din România. 

Nu este vorba despre o oprire a emisiei, ci despre adaptarea conținutului editorial la mesajul protestului. Posturi ca Prima TV, Kiss FM, Rock FM sau Music Channel au anunțat deja că pe 15 martie, la ora 15:00 vor protesta pentru 15 minute. 

Publicitate

Omul de afaceri a inițiat mișcarea pentru a trage un semnal de alarmă cu privire la lipsa autostrăzilor din regiunea Moldovei și din România. El a construit generic „primul metru de autostradă din Moldova.”

Apoi printr-un filmuleț a îndemnat cetățenii și oamenii de afaceri ca pe 15 martie, la ora 15:00 să se oprească din orice activitate pe care o desfășoară timp de 15 minute. Totul a stă sub genericul „România vrea autostrăzi” și are hashtagul „#șîeu”. S-au mobilizat pe rând cetățeni, oameni de afaceri și redacții de televiune. Cu toții își vor opri activitate timp de 15 minute. 

Prima TV

Jurnaliștii de la Prima TV au anunțat printr-un comunicat de presă că se vor alătura protestului pentru autostrăzi. Timp de 15 minute, pe ecran va fi difuzat un spot în care vor fi prezentate date despre situația infrastructurii rutiere. 

„Intreaga redactie a jurnalelor Focus, difuzate de Prima Tv la orele 15.00, 18.00 și 23.30, considera protestul #sieu un act de atentionare a autoritatilor prezente si viitoare, indiferent de culoarea politica, privind imobilismul, incompetenta si lipsa de viziune in domeniul infrastructurii in ultimii 30 de ani”, menționează același comunicat. 

Music Channel

Postul muzical Music Channel a anunțat că mâine în intervalul 15:00-15:00 va difuza doar clipuri în care sunt prezentate autostrăzi din alte țări. De asemenea, în același comunicat de presă au menționat că timp de un sfert de ora nu va difuza nici publicitate.

„În redacția Music Channel, pe 15 martie, la ora 15.00, timp de 15 minute, va fi pauză.

Postul muzical ia parte astfel la campania „România vrea autostrăzi”, inițiată de omul de afaceri sucevean Ștefan Mandachi. De asemeni, Music Channel va semnaliza de mâine pe post alăturarea la cauză prin afișarea #sieu”, notează reprezentanții postului. 

Rock FM

Postul de radio Rock FM a postat pe Facebook un mesaj prin care anunță protestul: 

„Uneori tăcerea e mai puternică decât toate claxoanele România vrea autostrăzi.”

Kiss FM

Același mesaj a fost postat și pe pagina celor de la Kiss FM, radio din același trust ca și Rock FM. 

Autor: Raul Bambu raul.bambupaginademedia.ro

Comentarii

  • Cei vizaţi de protest au oscilat între a se face că muncesc şi a-i lua la mişto de foarte sus pe moldoveni şi pe ceilalţi cetăţeni. Electoral, pierderile sunt serioase, după ce s-a arătat mai multă grijă pentru autostrada de Alexandria şi Craiova, de unde vin cadre proeminente ale puterii.
    Incredibil pentru popor, comportamentul televiziunii de stat, o mare absenţă la ora 15. Trebuie privatizată.
  • 15:00
    U TV difuzeaza doar mesajul ”România vrea autostrăzi.#șîeu” iar Hit Music și Music Channel dau melodii ca într-o perioadă normală cu mențiunea #șieu
    Prima da siutația autostrăzilor,cu burtiera 15 15 15 #șîeu
    Similar ca la U Tv e și la B1.Celelalte posturi de știri relatează despre asta
  • Da bre si? Unu-si face placute la masina cu (cenzura) altu face 1 m de autostrada maine unu face 1 m de cale ferata de TGV poimaine unu face o pista de aeroport de 1m poate ca unu o sa sape sa faca 1 m de tunel de metrou asa si? Te faci cunoscut ajungi vedeta interviuri like-uri popularitate etc. Si? Si nimic. Cu ce ne ajuta? Ne simtem bine intrerupem lucru stingem lumina si tot felul ca face bine la psihic cand stii ca apartii unei comunitati ca faci ce fac altii deodata nu mai esti singur.

Trimite un comentariu