Skip to main content

Serialul de comedie neagră Barry, pe HBO cu al doilea sezon

 
Serialul de comedie neagră Barry, pe HBO cu al doilea sezon

Sezonul al doilea al serialului de comedie neagră Barry, cu Bill Hader, va fi pe HBO şi Pe HBO GO din 1 aprilie. Noul sezon care are opt episoade va fi difuzat lunea, de la ora 20.00 pe HBO.

Publicitate

Încercând să-şi lase în urmă trecutul violent în favoarea noii sale pasiuni, Barry se îndepărtează de lumea asasinilor plătiţi şi se scufundă în actorie. Deşi a eliminat mulţi dintre factorii care-l împingeau spre violenţă, Barry descoperă că nu erau singurele forţe care îl influenţau.

La începutul sezonului doi, Barry încearcă să se concentreze pe teatru, pe iubita şi colega lui, Sally, în speranţa că o să scape de legăturile cu mafia cecenă, condusă acum de Noho Hank, după ce Barry i-a ucis şeful. Monroe Fuches, fostul şef al lui Barry, nu reuşeşte să angajeze un înlocuitor în Cleveland care să fie la fel de capabil ca asasinul lui de elită.

Barry a primit trei premii Emmy pentru primul sezon, inclusiv pentru cel mai bun actor principal într-un serial de comedie (Bill Hader), cel mai bun actor într-un rol secundar într-un serial de comedie (Henry Winkler) şi cel mai bun mixaj de sunet pentru un serial.

Din distribuţia serialului mai fac parte:

  • Stephen Root (Get Out) îl interpretează pe Monroe Fuches, care se pregăteşte pentru un viitor fără sursa lui principală de venit;
  • Sarah Goldberg (Hindsight) este Sally, actriţa de care Barry se îndrăgosteşte;
  • Anthony Carrigan (Gotham) este Noho Hank, noul lider al mafiei cecene din L.A.,
  • Henry Winkler (câştigător al premiului Emmy) care îl interpretează pe Gene Cousineau, un profesor de actorie arogant, dar şarmant, care îl ia pe Barry sub aripa lui protectoare.

Alec Berg (Silicon Valley) şi Bill Hader (Saturday Night Live) sunt creatori, producători executivi, regizori şi scriitori.

Autor: Iulia Bunea iulia.buneapaginademedia.ro
viewscnt

Trimite un comentariu

sus