Skip to main content

AUDIENŢE. Fierbinţenii şi fermierii, lozul câştigător pentru Pro TV. Unde au fost "măştile" lui Dan Negru

 
AUDIENŢE. Fierbinţenii şi fermierii, lozul câştigător pentru Pro TV. Unde au fost "măştile" lui Dan Negru

AUDIENŢE. Pro TV a tras lozul câştigător aseară, cu reţeta Las Fierbinţi şi Ferma. Cele două producţii au fost peste emisiunea lui Dan Negru de la Antena 1 şi peste serialul turcesc „Povestea noastră”, de la Kanal D.

Publicitate

Păţaniile sătenilor din Fierbinţi au ţinut audienţa cu ochii lipiţi de televizor. Peste 2,4 milioane de privitori s-au uitat, în fiecare minut, la serialul de comedie de pe Pro TV.

În ceea ce priveşte publicul tânăr, Las Fierbinţi a avut cifre duble faţă de următoarele două posturi clasate, Antena 1 şi Kanal D.

Scenariul s-a repetat şi în a doua parte a serii, tot cu Pro TV pe primul loc în top. Ferma a fost lider pe toate targeturile, iar la nivel naţional a avut o audienţă medie de aproximativ 1,6 milioane de privitori.

Las Fierbinţi şi Ferma, de pe Pro TV, s-au intersectat, pe Antena 1, cu Scena misterelor, cu Dan Negru, până la 22.45, şi apoi cu Xtra Night Show, cu Dan Capatos (până la 23.30).

Intervalul Las Fierbinţi (20.30-21.20) - Pro TV, lider detaşat

NAŢIONAL. Audienţa a fost cu Firicel şi Celentano. Peste 2,4 milioane de privitori s-au uitat în fiecare minut la serialul de comedie de la Pro TV.

Kanal D a fost următorul post clasat, dar cu aproape un milion de privitori mai puţin decât primul post clasat. A avut în medie o audienţă de aproximativ 1,4 milioane de telespectatori pe minut.

Antena 1 a fost pe locul trei, cu emisiunea „Scena misterelor”, prezentată de Dan Negru, pe interval. Peste 1,1 milioane de telespecatori s-au uitat, în fiecare minut, la show-ul lui Negru.

URBAN. La oraşe, Pro TV a avut aproximativ 1,1 milioane de privitori în medie pe minut. Kanal D a fost pe locul doi, jumatate de milion de telespecatori în medie, iar pe trei s-a clasat Antena 1, cu cifre apropiate de Kanal D.

COMERCIAL. Şi tinerii „au fost” tot în fierbinţi. Aproape jumătate de milion, dublu faţă de următoarele clasate. Antena 1 şi Kanal D au făcut schimb de locuri, postul Intact a trecut peste canalul Dogan.

Audienta posturilor TV joi, 18 aprilie, pe intervalul serialului Las Fierbinţi (20.30-21.20), la nivel NATIONAL:

NATIONAL Nr Persoane Rtg% Share
1 Pro TV 2.424.000 13.7 27.1
2 Kanal D 1.436.000 8.1 16.1
3 Antena 1 1.134.000 6.4 12.7
4 National TV 385.000 2.2 4.3
5 Antena 3 352.000 2.0 3.9
6 Romania TV 328.000 1.8 3.7
7 Pro 2 217.000 1.2 2.4
8 Prima TV 184.000 1.0 2.1
9 Antena Stars 180.000 1.0 2.0
10 Realitatea TV 149.000 0.8 1.7
11 TVR 1 138.000 0.8 1.5
12 TVR 2 119.000 0.7 1.3
13 Digi 24 108.000 0.6 1.2
14 B1TV 106.000 0.6 1.2
15 Minimax 100.000 0.6 1.1
16 ETNO 83.000 0.5 0.9
17 Disney Junior 82.000 0.5 0.9
18 DigiSport 2 81.000 0.5 0.9
19 Boomerang 72.000 0.4 0.8
20 Paramount 69.000 0.4 0.8

*Rating: numărul/procentul de telespectatori care s-au uitat la un post TV din totalul deţinătorilor de televizoare din România.

**Share/Cotă de piaţă: procentul de telespectatori care au ales un post TV din totalul celor care se uitau la televizor la momentul respectiv.

Audienta posturilor TV joi, 18 aprilie, pe intervalul serialului Las Fierbinţi (20.30-21.25), în mediul URBAN:

URBAN Nr Persoane Rtg% Share
1 Pro TV 1.151.000 12.0 25.0
2 Kanal D 582.000 6.1 12.6
3 Antena 1 562.000 5.9 12.2
4 Antena 3 227.000 2.4 4.9
5 National TV 208.000 2.2 4.5
6 Romania TV 150.000 1.6 3.2
7 Pro 2 124.000 1.3 2.7
8 Realitatea TV 104.000 1.1 2.3
9 Digi 24 96.000 1.0 2.1
10 Antena Stars 90.000 0.9 1.9
11 TVR 1 76.000 0.8 1.7
12 Prima TV 76.000 0.8 1.6
13 B1TV 68.000 0.7 1.5
14 Diva 58.000 0.6 1.3
15 TVR 2 57.000 0.6 1.2
16 AXN 53.000 0.6 1.1
17 Boomerang 50.000 0.5 1.1
18 DigiSport 2 50.000 0.5 1.1
19 DigiSport 1 48.000 0.5 1.0
20 Cartoon Network 48.000 0.5 1.0

*Rating: numărul/procentul de telespectatori care s-au uitat la un post TV din totalul deţinătorilor de televizoare de la oraş.

**Share/Cotă de piaţă: procentul de telespectatori care au ales un post TV din totalul celor care se uitau la televizor la momentul respectiv.

Audienta posturilor TV joi, 18 aprilie, pe intervalul serialului Las Fierbinţi (20.30-21.25), pe publicul COMERCIAL:

COMERCIAL Nr Persoane Rtg% Share
1 Pro TV 495.000 11.6 31.0
2 Antena 1 218.000 5.1 13.6
3 Kanal D 173.000 4.1 10.8
4 Pro 2 51.000 1.2 3.2
5 Antena 3 45.000 1.0 2.8
6 National TV 44.000 1.0 2.8
7 Prima TV 36.000 0.8 2.2
8 Diva 29.000 0.7 1.8
9 Digi 24 26.000 0.6 1.6
10 DigiSport 1 25.000 0.6 1.5
11 Paramount 24.000 0.6 1.5
12 Disney Junior 23.000 0.5 1.4
13 Romania TV 22.000 0.5 1.4
14 Antena Stars 22.000 0.5 1.4
15 Travel Channel 21.000 0.5 1.3
16 Discovery 20.000 0.5 1.3
17 Boomerang 19.000 0.4 1.2
18 TVR 1 18.000 0.4 1.1
19 Cartoon Network 17.000 0.4 1.1
20 Film Cafe 13.000 0.3 0.8

Intervalul Ferma (21.30-23.00) - Kanal D şi Antena 1, bătaie pentru locurile doi şi trei

Ferma a fost lider şi în partea a doua a serii. În toată ţara a avut o medie de audienţă de aproximativ 1,6 milioane de privitori pe minut. În ceea ce priveşte publicul tânăr a avut 400.000 de telespecatori, în medie.

Kanal D a fost pe locul doi în toată ţara şi la oraşe. Pe publicul comercial a trecut sub Antena 1, care a urcat pe doi.

Antena 1 şi Kanal D au avut cifre apropiate pe publicul comercial, aproximativ 200.000 de privitori.

Audienta posturilor TV joi, 18 aprilie, pe intervalul Ferma (21.25-23.20), la nivel NATIONAL:

NATIONAL Nr Persoane Rtg% Share(%)
1 Pro TV 1.633.000 9.2 20.6
2 Kanal D 1.291.000 7.3 16.3
3 Antena 1 1.054.000 5.9 13.3
4 Antena 3 392.000 2.2 4.9
5 National TV 323.000 1.8 4.1
6 Romania TV 270.000 1.5 3.4
7 Prima TV 245.000 1.4 3.1
8 Pro 2 239.000 1.3 3.0
9 DigiSport 1 159.000 0.9 2.0
10 Realitatea TV 144.000 0.8 1.8
11 B1TV 142.000 0.8 1.8
12 TVR 2 129.000 0.7 1.6
13 Antena Stars 125.000 0.7 1.6
14 TVR 1 92.000 0.5 1.2
15 Digi 24 86.000 0.5 1.1
16 ETNO 83.000 0.5 1.0
17 AXN 74.000 0.4 0.9
18 Look Plus 73.000 0.4 0.9
19 Disney Junior 65.000 0.4 0.8
20 Film Cafe 65.000 0.4 0.8

*Rating: numărul/procentul de telespectatori care s-au uitat la un post TV din totalul deţinătorilor de televizoare din România.

**Share/Cotă de piaţă: procentul de telespectatori care au ales un post TV din totalul celor care se uitau la televizor la momentul respectiv.

Audienta posturilor TV joi, 18 aprilie, pe intervalul Ferma (21.25-23.20), în mediul URBAN:

URBAN Nr Persoane Rtg% Share
1 Pro TV 775.000 8.1 18.4
2 Kanal D 547.000 5.7 13.0
3 Antena 1 533.000 5.6 12.6
4 Antena 3 257.000 2.7 6.1
5 National TV 166.000 1.7 3.9
6 Romania TV 141.000 1.5 3.3
7 Pro 2 121.000 1.3 2.9
8 DigiSport 1 106.000 1.1 2.5
9 Prima TV 103.000 1.1 2.4
10 Realitatea TV 98.000 1.0 2.3
11 Antena Stars 82.000 0.9 2.0
12 TVR 2 72.000 0.8 1.7
13 B1TV 70.000 0.7 1.7
14 Digi 24 67.000 0.7 1.6
15 AXN 65.000 0.7 1.5
16 Film Cafe 46.000 0.5 1.1
17 Look Plus 44.000 0.5 1.1
18 Diva 41.000 0.4 1.0
19 TVR 1 39.000 0.4 0.9
20 Disney Junior 36.000 0.4 0.8

*Rating: numărul/procentul de telespectatori care s-au uitat la un post TV din totalul deţinătorilor de televizoare de la oraş.

**Share/Cotă de piaţă: procentul de telespectatori care au ales un post TV din totalul celor care se uitau la televizor la momentul respectiv.

Audienta posturilor TV joi, 18 aprilie, pe intervalul Ferma (21.25-23.20), pe publicul COMERCIAL:

COMERCIAL Nr Persoane Rtg% Share
1 Pro TV 399.000 9.3 25.4
2 Antena 1 217.000 5.1 13.8
3 Kanal D 189.000 4.4 12.0
4 DigiSport 1 62.000 1.4 3.9
5 Antena 3 48.000 1.1 3.0
6 Pro 2 37.000 0.9 2.4
7 Prima TV 34.000 0.8 2.2
8 National TV 30.000 0.7 1.9
9 Diva 27.000 0.6 1.7
10 Antena Stars 26.000 0.6 1.7
11 Film Cafe 25.000 0.6 1.6
12 Travel Channel 20.000 0.5 1.3
13 Disney Junior 18.000 0.4 1.1
14 Romania TV 17.000 0.4 1.1
15 Comedy Central 17.000 0.4 1.1
16 Paramount 16.000 0.4 1.0
17 Discovery 16.000 0.4 1.0
18 TVR 2 16.000 0.4 1.0
19 Nick JR 15.000 0.4 1.0
20 Look Plus 15.000 0.3 0.9

Autor: Raul Bambu raul.bambupaginademedia.ro
viewscnt

Comentarii

  • Dezastru pentru "Antena 1", nu "milica" ? "Pro TV", dublu pe comercial.
    Si cam multi pensionari PSD la "Antena 1". Nu zici ?
    Parca laudai emisiunea. Ce decor are, nu e plictiseala pentru 3 ore...
  • e bun pentru votantii cumparati cu un kilogram de faina , publicul serialului
  • Aici nu e vorba de Dan Negru, aici e vorba de formatul prafuit. Nu aduce nimic wow si nou, de aceea nici nu performeaza. Cred ca Negru ar face audiente mai bune si cu "Te pui cu blondele".
  • Toate partidele - aceeasi ***, cu mici exceptii. La fel si cu televiziunile! Cum sa ne mandrim cu audientele acestor emisiuni pe principalele posturi private din Romania??? Si ne mai intrebam de ce avem conducatorii actuali!!!
  • Degeaba "Razvan Putina R"... Ceea ce conteaza e ca "Las Fierbinti" a avut dublu pe comercial fata de "Antena 1", iar "Ferma" aproape dublu.
  • Acum fanii obsedati de Antena evita subiectul si se leaga de alte chestii. Recunoasteti ca Dan Negru nu poate mai mult de locul 3 si gata. Ati fost lideri cu Asia si v-ati laudat o saptamana dar de acu bagati capul in nisip nu mai aberati pe langa subiect doar ca sa va aparati televiziunea voastra sfanta.
  • MINUNE . se dau audiente ,si miercuri au tras lozul castigator ,
  • In sfarsit. Ati mai postat si voi audientele si in alta zi, nu doar cele de duminica, luni si marti...
    "mastile" lui Negru sta bine la pensionari.

Trimite un comentariu

sus