
AUDIENȚE. Consum TV mult mai scăzut în Vinerea Mare, față de săptămâna trecută. Românii s-au uitat mai puțin la televizor.
Datele de audiență arată că în Vinerea Mare au "lipsit" de pe TV peste 1,1 milioane de români, comparativ cu săptămâna trecută.
Săptămâna trecută, de exemplu, 7,6 milioane de români aveau televizoarele deschise. În Vinerea Mare, au fost în fața televizoarele sub 6,5 milioane.
Dintre cei care s-au uitat la televizor, cei mai mulți au ales Românii au talent (Pro TV) și, pe locul al doilea, Iisus din Nazaret, filmul dat de Antena 1.
De altfel, Antena 1 a avut o creștere considerabilă. Iisus din Nazareth a dublat audiența Antenei 1, comparativ cu săptămâna trecută.
De notat și creșterea TVR 1, tot cu un film cu tematică religioasă: Barabba.
Scădere pentru Kanal D, care difuza un serial turcesc - Povestea noastră.
Paginademedia.ro prezintă în continuare audiențele obținute de show-ul Românii au talent, ediția din Vinerea Mare - 26 aprilie (interval orar 20.30-23.35):
NAȚIONAL. Săptămâna trecută, Românii au talent cobora, pentru prima dată în acest sezon, sub trei milioane de români în fața televizoarelor. Aseară, în ediția de Vinerea Mare, audiența a fost cu câteva sute de mii de români mai scăzută: o medie de sub 2,2 milioane de români pentru show-ul prezentat de Smiley și Pavel Bartoș.
Românii au talent a rămas pe primul loc, la distanț, chiar dacă Antena 1 a avut o creștere de audiență considerabilă. Filmul clasic de Paște Iisus din Nazaret a dublat audiența Antenei 1.
Săptămâna trecută, Antena 1 era pe poziția a treia, cu sub 500.000 de telespectatori pe post. În Vinerea Mare, a urcat pe 2, trecând peste Kanal D (în scădere) cu 900.000 de români în fața televizoarelor.
Și TVR 1 a crescut puternic, tot cu un film cu tematică religioasă. Cu filmul Barabba, postul public a sărit de 200.000 de telespectatori și a urcat pe locul 6, față de 90.000 de români pe post săptămâna trecută (locul 15).
Consumul național de TV în Vinerea Mare: 6.495.000 de români cu televizoarele deschise (36,5 rating total), față de 7.600.000 săptămâna trecută (42,5 rating).
URBAN. La orașe, Românii au talent a "numărat" 1,2 milioane de români în fața televizoarelor, față de aproape 1,6 milioane săptămâna trecută. Primul loc pentru talent show, cu cifre de trei ori peste locul următor.
Și la nivel urban, Antena 1 a avut în Vinerea Mare o audiență de două ori mai mare decât săptămâna trecută: 455.000 media postului Intact cu Iisus din Nazaret, față de 200.000 săptămâna trecută.
La orașe, TVR 1 nu a avut creșterea de audiență de la nivelul întregii țări. A fost un plus, dar nu atât de spectaculos: 65.000 de telespectatori, față de 50.000 săptămâna trecută.
Consumul urban de TV în Vinerea Mare: 3.435.000 de telespectatori din segmentul 18-49 de ani cu televizoarele deschise (35,5 rating total), față de 3.800.000 săptămâna trecută (39,5 rating)
COMERCIAL. Ce s-a întâmplat pe segmentul de public tânăr? O medie de 510.000 de telespectatori pentru show-ul de pe Pro TV cu Andra, Florin Călinescu, Andi Moisescu și Mihai Petre.
Este o scădere cu peste 100.000 de telespectatori pentru Românii au talent, față de săptămâna trecută.
Locul al doilea pentru Antena 1, cu 160.000 de telespectatori între 18 și 49 de ani, față de 110.000 săptămâna trecută.
Scădere de peste 80.000 de telespectatori tineri pentru Kanal D (care coboară sub 100.000 pe acest segment de public).
Consumul comercial de TV în Vinerea Mare: 1.187.000 de telespectatori la orașe cu televizoarele deschise (27,1 rating total), față de 1.325.000 săptămâna trecută (30,7 rating)
Audienta posturilor TV vineri, 26 aprilie, pe intervalul emisiunii Românii au talent (20.30-23.35), la nivel NATIONAL:
NATIONAL | Persoane | Rtg% | Share | |
---|---|---|---|---|
1 | Pro TV | 2.186.000 | 12,3 | 30,9 |
2 | Antena 1 | 907.000 | 5,1 | 12,8 |
3 | Kanal D | 870.000 | 4,9 | 12,3 |
4 | Antena 3 | 242.000 | 1,4 | 3,4 |
5 | Romania TV | 220.000 | 1,2 | 3,1 |
6 | TVR 1 | 201.000 | 1,1 | 2,8 |
7 | Pro 2 | 194.000 | 1,1 | 2,7 |
8 | National TV | 188.000 | 1,1 | 2,7 |
9 | DigiSport 1 | 142.000 | 0,8 | 2 |
10 | Prima TV | 116.000 | 0,7 | 1,6 |
11 | Antena Stars | 94.000 | 0,5 | 1,3 |
12 | B1TV | 92.000 | 0,5 | 1,3 |
13 | TVR 2 | 87.000 | 0,5 | 1,2 |
14 | Cartoon Network | 80.000 | 0,5 | 1,1 |
15 | Realitatea TV | 66.000 | 0,4 | 0,9 |
16 | Digi 24 | 60.000 | 0,3 | 0,9 |
17 | Pro Cinema | 54.000 | 0,3 | 0,8 |
18 | Disney Junior | 49.000 | 0,3 | 0,7 |
19 | Boomerang | 48.000 | 0,3 | 0,7 |
20 | ETNO | 47.000 | 0,3 | 0,7 |
*Rating: numărul/procentul de telespectatori care s-au uitat la un post TV din totalul deținătorilor de televizoare din România.
**Share/Cotă de piață: procentul de telespectatori care au ales un post TV din totalul celor care se uitau la televizor la momentul respectiv.
Audienta posturilor TV vineri, 26 aprilie, pe intervalul emisiunii Românii au talent (20.30-23.35), în mediul URBAN:
URBAN | Persoane | Rtg% | Share | |
---|---|---|---|---|
1 | Pro TV | 1.201.000 | 12,5 | 32,2 |
2 | Antena 1 | 455.000 | 4,7 | 12,2 |
3 | Kanal D | 344.000 | 3,6 | 9,2 |
4 | Antena 3 | 166.000 | 1,7 | 4,5 |
5 | Romania TV | 137.000 | 1,4 | 3,7 |
6 | Pro 2 | 105.000 | 1,1 | 2,8 |
7 | DigiSport 1 | 88.000 | 0,9 | 2,4 |
8 | National TV | 73.000 | 0,8 | 2 |
9 | TVR 1 | 65.000 | 0,7 | 1,7 |
10 | B1TV | 54.000 | 0,6 | 1,4 |
11 | Antena Stars | 52.000 | 0,5 | 1,4 |
12 | Realitatea TV | 48.000 | 0,5 | 1,3 |
13 | Digi 24 | 47.000 | 0,5 | 1,3 |
14 | Prima TV | 45.000 | 0,5 | 1,2 |
15 | TVR 2 | 45.000 | 0,5 | 1,2 |
16 | Boomerang | 37.000 | 0,4 | 1 |
17 | Cartoon Network | 35.0000 | 0,4 | 0,9 |
18 | Diva | 33.000 | 0,3 | 0,9 |
19 | Nick JR | 30.000 | 0,3 | 0,8 |
20 | History | 29.000 | 0,3 | 0,8 |
*Rating: numărul/procentul de telespectatori care s-au uitat la un post TV din totalul deținătorilor de televizoare de la oraș.
**Share/Cotă de piață: procentul de telespectatori care au ales un post TV din totalul celor care se uitau la televizor la momentul respectiv.
Audienta posturilor TV vineri, 26 aprilie, pe intervalul emisiunii Românii au talent (20.30-23.35), pe publicul COMERCIAL:
COMERCIAL | Persoane | Rtg% | Share | |
---|---|---|---|---|
1 | Pro TV | 510.000 | 11,9 | 39 |
2 | Antena 1 | 158.000 | 3,7 | 12,1 |
3 | Kanal D | 97.000 | 2,3 | 7,4 |
4 | Pro 2 | 45.000 | 1 | 3,4 |
5 | DigiSport 1 | 27.000 | 0,6 | 2,1 |
6 | Romania TV | 22.000 | 0,5 | 1,7 |
7 | History | 21.000 | 0,5 | 1,6 |
8 | Antena 3 | 20.000 | 0,5 | 1,5 |
9 | Nick JR | 18.000 | 0,4 | 1,4 |
10 | Digi 24 | 16.000 | 0,4 | 1,2 |
11 | National TV | 15.000 | 0,3 | 1,1 |
12 | Paramount | 14.000 | 0,3 | 1,1 |
13 | Prima TV | 13.000 | 0,3 | 1 |
14 | Diva | 13.000 | 0,3 | 1 |
15 | Kiss TV | 13.000 | 0,3 | 1 |
16 | Disney Junior | 13.000 | 0,3 | 1 |
17 | Comedy Central | 14.000 | 0,3 | 1 |
18 | Cartoon Network | 12.000 | 0,3 | 0,9 |
19 | Happy Channel | 12.000 | 0,3 | 0,9 |
20 | Pro Cinema | 11.000 | 0,3 | 0,9 |
Vezi Audiența Românii au talent de săptămâna trecută, aici
Citește și:
Prima ediție, 8 februarie: Românii au talent și în acest an. Pro TV a avut cifre de aproape opt ori peste Antena 1 și Kanal D, pe publicul comercial
A doua ediție, 15 februarie: Românii au talent a fost peste ediția de debut. Pro TV, cifre e șapte ori peste Antena 1 și Kanal D
A treia ediție, 22 februarie: Câți oameni au văzut „Românii au talent”, ediția a treia
A patra ediție, 1 martie: De 1 martie, cu ochii pe Românii au talent. Cifrele ediției
A cincea ediţie, 8 martie: Românii au talent de Ziua Femeii? Aproape jumătate de milion de telespectatori sub 1 martie
A șasea ediție, 15 martie: Show-ul Românii au talent a dominat seara de vineri
A șaptea ediție, 22 martie: Românii au talent, o nouă rundă de audiții. Câți telespectatori au urmărit show-ul
A opta ediţie, 29 martie: Românii au talent, audiențe cât următoarele 20 de posturi la un loc pe publicul tânăr
A noua ediţie, 5 aprilie: Românii au talent, audienţe în pielea goală. Câți români s-au uitat la ediția cu un moment de striptease
A zecea ediţie, 12 aprilie: Golden Buzz-ul Smiley și Pavel Bartoș, văzut de peste trei milioane de români. Pe comercial, Pro TV a făcut cât douăzeci de posturi la un loc
A unsprezecea ediție, 19 aprilie: Românii au talent coboară sub trei milioane de telespectatori, prima dată în acest sezon. Show-ul, liderul serii pe toate segmentele
Autor: Petrişor Obae petrisor.obaepaginademedia.ro
Comentarii
https://www.paginademedia.ro/2018/04/audiente-romanii-au-talent-27-aprilie
Si prima oara, in sezonul acesta, cand diferenta intre national si comercial e asa de mica. Doar 0,4 rating.
Cam multi pensionari la "Antena 1"...
Păcat ca pe comercial mai ca nu exista