Skip to main content

AUDIENŢE TV. Pro TV, cifre bune cu Las Fierbinţi. Ferma, bătută de Asia Express

 
Sursa foto: Pro TV
Sursa foto: Pro TV

AUDIENŢE. Fierbinţenii te urcă, Ferma te coboară. În prime-time-ul de marţi, Pro TV şi Antena 1 au fost lideri cu rândul. Concurenţa n-a avut nicio şansă pe intervalul serialului Las Fierbinţi, care a fost cel mai urmărit program al serii pe cele trei targeturi de audienţă.

Publicitate

Pe de altă parte, în a doua parte a serii, după debutul Ferma, Asia Express a urcat în audienţe.

Paginademedia.ro prezintă audienţele serii de marţi, pe intervalul Las Fierbinţi şi Ferma:

Pe intervalul serialului de comedie Las Fierbinţi Pro TV a avut toate targeturile. Peste 2,1 milioane de telespectatori, la nivel naţional. La oraşe, serialul de comedie a ţinut în faţa televizoarelor puţin peste un milion de persoane. Dintre aceştia, 430.000 de persoane erau persoane tinere.

Audienta posturilor TV marţi, 2 aprilie, pe intervalul serialului Las Fierbinţi (20.30-21.25), la nivel NATIONAL:

NATIONAL Persoane Rtg% Share
1 Pro TV 2.170.000 12.2 24.6
2 Antena 1 1.288.000 7.3 14.6
3 Kanal D 966.000 5.5 10.9
4 National TV 420.000 2.4 4.8
5 Happy Channel 415.000 2.3 4.7
6 Prima TV 334.000 1.9 3.8
7 Antena 3 320.000 1.8 3.6
8 Romania TV 310.000 1.8 3.5
9 Antena Stars 227.000 1.3 2.6
10 Pro Cinema 190.000 1.1 2.1

*Rating: numărul/procentul de telespectatori care s-au uitat la un post TV din totalul deţinătorilor de televizoare din România.

**Share/Cotă de piaţă: procentul de telespectatori care au ales un post TV din totalul celor care se uitau la televizor la momentul respectiv.

Audienta posturilor TV marţi, 2 aprilie, pe intervalul serialului Las Fierbinţi (20.30-21.25), în mediul URBAN:

URBAN Persoane Rtg% Share
1 Pro TV 1.006.000 10.5 21.5
2 Antena 1 690.000 7.2 14.7
3 Kanal D 498.000 5.2 10.6
4 Happy Channel 242.000 2.5 5.2
5 Antena 3 216.000 2.3 4.6
6 National TV 195.000 2 4.2
7 Romania TV 165.000 1.7 3.5
8 Prima TV 144.000 1.5 3.1
9 Pro Cinema 93.000 1 2
10 Antena Stars 83.000 0.9 1.8

*Rating: numărul/procentul de telespectatori care s-au uitat la un post TV din totalul deţinătorilor de televizoare de la oraş.

**Share/Cotă de piaţă: procentul de telespectatori care au ales un post TV din totalul celor care se uitau la televizor la momentul respectiv.

Audienta posturilor TV marţi, 2 aprilie, pe intervalul serialului Las Fierbinţi (20.30-21.25), pe publicul COMERCIAL:

COMERCIAL Persoane Rtg% Share
1 Pro TV 432.000 10.1 25.7
2 Antena 1 312.000 7.3 18.5
3 Kanal D 184.000 4.3 10.9
4 Happy Channel 86.000 2 5.1
5 National TV 68.000 1.6 4
6 Prima TV 40.000 0.9 2.4
7 Diva 37.000 0.9 2.2
8 Pro Cinema 30.000 0.7 1.8
9 AXN 28.000 0.7 1.7
10 Digi 24 22.000 0.5 1.3

Intervalul Ferma (21.30-23.00) - Antena 1, lider la oraşe şi pe publicul comercial

Pe intervalul Ferma, Pro TV a prins mai mult în ţară decât la oraşe sau pe publicul tânăr. Postul a fost devansat pe intervalul reality-show-ului prezentat de Mihaela Rădulescu de Antena 1, care avea Asia Express. Interesant este că Antena 1 a câştigat şi pe terenul „tradiţional” al Pro TV, publicul comercial, al celor cu vârste între 18 şi 49 de ani.

Audienta posturilor TV marţi, 2 aprilie, pe intervalul Ferma (21.30-23.00), la nivel NATIONAL:

NATIONAL Persoane Rtg% Share
1 Pro TV 1.307.000 7.4 16.4
2 Antena 1 1229.000 6.9 15.4
3 Kanal D 1.059.000 6 13.3
4 Antena 3 538.000 3 6.8
5 Prima TV 443.000 2.5 5.6
6 Pro Cinema 256.000 1.4 3.2
7 Romania TV 250.000 1.4 3.1
8 National TV 238.000 1.3 3
9 Pro 2 225.000 1.3 2.8
10 Happy Channel 191.000 1.1 2.4

*Rating: numărul/procentul de telespectatori care s-au uitat la un post TV din totalul deţinătorilor de televizoare din România.

**Share/Cotă de piaţă: procentul de telespectatori care au ales un post TV din totalul celor care se uitau la televizor la momentul respectiv.

Audienta posturilor TV marţi, 2 aprilie, pe intervalul Ferma (21.30-23.00), în mediul URBAN:

URBAN Persoane Rtg% Share
1 Antena 1 699.000 7.3 16.4
2 Pro TV 611.000 6.4 14.4
3 Kanal D 537.000 5.6 12.6
4 Antena 3 335.000 3.5 7.9
5 Prima TV 201.000 2.1 4.7
6 Pro Cinema 121.000 1.3 2.8
7 Romania TV 108.000 1.1 2.5
8 National TV 106.000 1.1 2.5
9 Happy Channel 105.000 1.1 2.5
10 Pro 2 101.000 1 2.4

*Rating: numărul/procentul de telespectatori care s-au uitat la un post TV din totalul deţinătorilor de televizoare de la oraş.

**Share/Cotă de piaţă: procentul de telespectatori care au ales un post TV din totalul celor care se uitau la televizor la momentul respectiv.

Audienta posturilor TV marţi, 2 aprilie, pe intervalul Ferma (21.30-23.00), pe publicul COMERCIAL:

COMERCIAL Persoane Rtg% Share
1 Antena 1 358.000 8.4 22.4
2 Pro TV 292.000 6.8 18.3
3 Kanal D 195.000 4.6 12.2
4 Prima TV 66.000 1.5 4.1
5 Diva 50.000 1.2 3.2
6 Antena 3 48.000 1.1 3
7 Pro Cinema 47.000 1.1 3
8 National TV 37.000 0.9 2.3
9 Happy Channel 33.000 0.8 2.1
10 TVR 1 31.000 0.7 1.9

Autor: Iulia Bunea iulia.buneapaginademedia.ro
viewscnt

Comentarii

  • D D
    "repet, ce zici de batranii de la pro tv , ca erai agitat inainte postacule"
    Repet, ce zici de batranii de la "Antena 1" ? De la multe emisiuni ale postului tau favorit ? Pe ei nu ii vezi ?
  • mile milogul mile milogul
    hahahahaaahaha
    al gasit cel mai tare comentariu pe pagina de facebook a fermei si are si 45 de likeuri

    Nu știu voi, dar pentru mine este cea mai tare emisiune de divertisment! iUmor e mic copil pe lângă ferma. Pe mine ma amuză copios
  • D D
    "acum nu esti agitat de batrani ipocritule , poate te mai aud sa pomenesti de asta postacule"
    Exact ca si tine, "milica". Nu te vezi in oglinda ? De batraneii de la postul tau favorit nu ii vezi ? Sunt multi la "Fructul Oprit", la "Acces Direct", la "Te cunosc de undeva", la "mastile" lui Negru; mai nou si la "iUmor" ? Hai, nu ii mentionezi in comentariile tale ?
    Nu te astepta ca altii sa ii mentioneze, cand tu nu o faci.
  • mile mile
    prima tv sd in top 4 , deci care e treaba cu hd , in romana nu conteaza
  • D D
    "asta nu se intampla la antena"
    Esti sigur ? Vezi ca ti-am dat mai jos exemple cu mai multi pensionari decat tineri la postul tau favorit. Dar nu ii vezi, nu ?

    Ce conteaza sunt audientele pe intervalul "Las Fierbinti", nu "Ferma". Un plus de aproape 3 puncte pe comercial. Cam slabuta emisiunea "Asia Express"...
    Pana si "vulgara ferma" (vorba ta) a stat mai bine joia trecuta, cu 8.9 puncte de rating si 28.8% share ("radardemedia"). Ca "paginademedia" a luat pauza aproape 2 luni cu audientele de miercuri si joi.
  • mile mile
    e bine , tinerii au ales asia , batranii ferma , ca de obicei , s-a intors roata
  • mile mile
    doru, repet, ce zici de batranii de la pro tv , ca erai agitat inainte postacule
  • D D
    Hai "milica", raspunde. Nu mai devia subiectul. Nu zici nimic de "batraneii" de la "Antena 1" ? Pe ei nu ii vezi ?

    "milica", si aici unde sunt batraneii de la "Ferma" ?
    https://www.paginademedia.ro/2019/02/audiente-ferma-si-las-fierbinti-21-februarie-2019
    https://www.paginademedia.ro/2019/02/audiente-ferma-las-fierbinti-21-februarie

    De audientele de luni nu zici nimic ? "Asia Express", sub "Vlad".
    Chiar, si de "iUmor" nu comentezi ? 9.4 national si doar 8.3 pe comercial. Cam multi pensionari nu ?
    https://www.paginademedia.ro/2019/04/audiente-sambata-30-martie-iumor

    Alti pensionari. 6.2 national si 4.6 comercial. Nu ii vezi nu ? Doar pe cei de la alte posturi TV:
    https://www.paginademedia.ro/2019/03/audiente-suedia-romania-pro-tv
  • D D
    Si inca ceva, in legatura cu "vor fi doar cand nu au concurenta".
    Acum te-ai schimbat ? Pai nu scriai pe aici ca "Fructul Oprit" e cel mai bun serial romanesc ? Si ca "mastile" lui Negru, ca sa te citez: "a fost super, cu nimic mai prejos de revelion, au investit bine, studioul arata ca de pe alta planeta , cu ecran urias , departe de orice productie"
    https://www.paginademedia.ro/2019/03/audiente-tv-scena-misterelor-primele-audiente#comment-328388
  • mile mile
    doru , ce zici, te oftici, acum nu esti agitat de batrani ipocritule , poate te mai aud sa pomenesti de asta postacule , ti-e rusine ca e lider ferma la national si la comercial nu , asta nu se intampla la antena obsedatule , acum sunt buni pensionarii protevisti
  • dalien dalien
    Ce-i drept, Asia Express este o emisiune dinamica, plina de umor dar si de momente emotionante, care nu mizeaza pe scandal, nuditate si controverse, ci pe content. Si-a meritat locul aseara. Probe interesante, concurenti simpatici si o prezentatoare extrem de placuta si empatica.
    Ferma, desi este si ea foarte bine realizata, a reusit sa stagneze, mizand mult prea tare pe dramele provocate de Brigitte, care deja incep sa plictiseasca si sa oboseasca publicul.
    Am mai spus-o, e foarte bine ca exista concurenţă şi asta ar trebui sa ne bucure indiferent de afinităţi. Doar aşa vor evolua televiziunile de la noi.
  • marian marian
    Mile doar aseara a prins facatura voastra , asa au dat si paginademedia audientele , ca altfel nu le dadea cum serialul vostru de doi lei sau scena lui Negru nu este o concurenta ,stai ca ca in curand incepe insula desfranatiilor , vedem ce spui atunci ca romanii vor alege ce este curat sau ,,cine stie ce iti mai trece prin minte iar serialul nu a scazut doar in capul vostru antenistilor
  • D D
    "vor fi doar cand nu au concurenta"
    Valabil si pentru "Antena 1", "milica". "iUmor" lider sambata la bataie cu filme de 100 de ani. Si "Asia Express" mai mult duminica. Pe intervalul "Vlad", nu a fost pana acum, la episodul 6 al serialului.
  • D D
    "milica", si aici unde sunt batraneii de la "Ferma" ?
    https://www.paginademedia.ro/2019/02/audiente-ferma-si-las-fierbinti-21-februarie-2019
    https://www.paginademedia.ro/2019/02/audiente-ferma-las-fierbinti-21-februarie

    De audientele de luni nu zici nimic ? "Asia Express", sub "Vlad".
    Chiar, si de "iUmor" nu comentezi ? 9.4 national si doar 8.3 pe comercial. Cam multi pensionari nu ?
    https://www.paginademedia.ro/2019/04/audiente-sambata-30-martie-iumor

    Acum s-a hotarat si "paginademedia" sa dea audientele de marti, cand a prins "Antena 1" pozitia de lider. Ultima oara a fost acum o luna si ceva...
    https://www.paginademedia.ro/2019/02/audiente-asia-express-19-februarie-2019

    Pe cele de miercuri si joi, sigur nu o sa le postati.
  • mile mile
    mareane, vor fi doar cand nu au concurenta , bravo romanilor ca aleg curat

Trimite un comentariu

sus