Skip to main content

World Press Photo: O fotografie care a făcut înconjurul lumii, desemnată imaginea anului. Care este povestea

 
John Moore, corespondent special Getty Images
John Moore, corespondent special Getty Images

A fost desemnată Fotografia Anului la World Press Photo, cea mai importantă competiţie de de fotojurnalism.

Publicitate

Fotografia anului aparţine lui John Moore, corespondent special Getty Images.

Aceasta a fost realizată pe 12 iunie 2018 în Texas, Statele Unite, la graniţa cu Mexicul şi are in prim-plan o fetiţă şi mama ei care sunt luate separat în custodie de autorităţile americane.

După ce imaginea a apărut în publicaţii internaţionale funcţionarii au recunoscut că cele două nu au fost singurele separate, ci alte câteva mii de familii au trecut prin aceeasi procedură.

În mai, expoziţia va fi prezentată în Bucureşti. Selecţia este adusă în România de Fundaţia Eidos, cu sprijinul Ministerului Culturii şi Identităţii Naţionale şi Muzeul Naţional de Artă, la sediul căruia va fi deschisă pentru public de pe 7 mai.

Vernisajul din Bucureşti va avea loc pe 6 mai, de la orele 19.00 la Muzeul Naţional de Artă al României. Expoziţia va putea fi vizitată până pe 26 mai, de miercuri până duminică, între 10.00-18.00. De asemenea, va fi inclusă în circuitul de vizitare pentru Noaptea Muzeelor, pe 18 mai, 2019 în intervalul orar comunicat de MNAR.

Competiţia anuală premiază fotografii pentru cele mai bune imagini ale anului trecut. Este cel mai important concurs mondial prentru fotografi de presă, fotojurnalişti şi fotografi de documentar.

În acest an au participat 4378 de fotografi din 129 de ţări cu 78.801 imagini înscrise.

În anul 2019 au fost nominalizaţi 43 de fotografi din 25 de ţări: Australia, Belgia, Canada, Cehia, Egipt, Franţa, Germania, Ungaria, Iran, Italia, Mexic, Olanda, Norvegia, Filipine, Portugalia, Rusia, Africa de Sud, Spania, Suedia, Siria, Turcia, Marea Britanie, Statele Unite şi Venezuela.

Autor: Iulia Bunea iulia.buneapaginademedia.ro
viewscnt

Trimite un comentariu

sus