Skip to main content

Ronnie O'Sullivan va continua să fie analist de snooker la Eurosport pentru încă trei ani. Când are loc campionatul de snooker?

 
Ronnie O'Sullivan va continua să fie analist de snooker la Eurosport pentru încă trei ani. Când are loc campionatul de snooker?

Ronnie O'Sullivan, campion mondial la snooker, va continua colaborarea cu Eurosport pentru încă trei ani, anunţă televiziunea de sport. Jucătorul de snooker va oferi analize şi comentarii pentru postul de televiziune din postura de expert.

Publicitate

Împreună cu echipa de experţi în snooker de la Eurosport, Ronnie O'Sullivan va comenta partidele din cadrul Campionatului Mondial de Snooker din 2019, la Teatrul Crucible din Sheffield.

Jucătorul va fi colaborator principal în mini-seria exclusivă 60 Second Pro, unde va analiza elemente din snooker. Emisiunea va fi difuzată pe canalele Eurosport şi pe Eurosport Player pe tot parcursul turneului.

Ronnie O'Sullivan:

„Sunt încântat de continuarea colaborării mele cu Eurosport pentru încă trei ani. Eurosport a fost o parte importantă a vieţii mele profesionale de-a lungul ultimelor sezoane şi abia aştept să împărtăşesc gândurile mele cu spectatorii din întreaga Europă.

În comunitatea sportului se ştie că Eurosport este destinaţia preferată a fanilor snookerului şi sunt mândru că fac parte din această echipă.”

Alături de O'Sullivan vor analiza momentele din timpul Campionatului Mondial de Snooker: Jimmy White, de şase ori finalist în cadrul Campionatului Mondial de Snooker; fostul jucător profesionist Neal Foulds, împreună cu celebrii prezentatori Colin Muray şi Andy Goldstein.

De asemenea, transmisiunile Eurosport vor fi completate de Chris Henry, care a antrenat profesionişti precum Shaun Murphy, Ding Junhui şi Stephen Hendry.

Despre Campionatul Mondial de Snooker

Competiţia debutează sâmbătă, 20 aprilie, la Eurosport. Turul doi va fi transmis începând cu sâmbătă, 27 aprilie. Marţi, 30 aprilie, vor fi difuzate sferturile de finală, şi joi, 2 mai vor avea loc semifinalele.

Finala Campionatului Mondial de Snooker va avea loc luni, pe 6 mai şi va fi transmisă de Eurosport. În România, Campionatul Mondial de Snooker va fi comentat de către Daniel Bontea şi Alexandru Crişan.

Eurosport a difuzat pentru prima dată Campionatul Mondial de Snooker în anul 2000. În 2016, Eurosport a semnat un acord de zece ani cu World Snooker pentru difuzarea tuturor turneelor importante de snooker, inclusiv seria Home Nations, Masters şi Campionatul Mondial de Snooker.

Autor: Andreea Iordache andreea.iordachepaginademedia.ro
viewscnt

Trimite un comentariu

sus