Skip to main content

SHARED NEWS. A strigat „nimic” în faţa lui Dragnea, s-a "auzit" mult în social media

 
Foto: Adevarul.ro
Foto: Adevarul.ro

SHARED NEWS. Un "nimic" s-a "auzit" în toată social media. Un "nimic" pornit din Moldova. Este vorba de tânărul sucevean care i-a răspuns lui Liviu Dragnea cu „nimic” la întalnirea PSD de la Suceava. Tânărul a acuzat un grup de simpatizanţi PSD că l-a bătut după ieşirea din sală.

Publicitate

Ştirea publicată de Adevărul a adunat în social media 38.873 de aprecieri şi distribuiri, conform Facebrands PRO.

„Ştefan Petrenciuc, tânărul în vârstă de 28 de ani din Zvoriştea, care a fost filmat în timp ce este jignit şi îmbrâncit în sala unde avea loc întâlnirea între liderii PSD şi alegătorii din judeţul Suceava, susţine că incidentul nu s-a încheiat la ieşirea din clădire.

Petrenciuc a huiduit în timpul discursului liderului PSD şi susţine că ulterior a fost bătut de un grup de susţinători ai PSD, care l-ar fi lovit cu pumnii şi cu palmele şi l-ar fi fugărit până la ieşirea din sat”, mai scrie Adevărul.

În urmă cu o săptămână, Ştefan Petrenciuc, un tânăr de 28 de ani a întrerupt un discurs al liderului PSD Liviu Dragnea de la sala de sport din Dumbrăveni, Suceava.

La întrebarea „Ce am făcut noi?” adresată de Dragnea mulţimii, suceveanul a strigat „Nimic!”. Atunci, preşedintele PSD a răspuns iritat: „Nimic eşti tu, ţi-o spun direct! Ai răbdare să-ţi spun ce am făcut noi, mincinosule!”

Al doilea cel mai distribuit articol vine de pe digi24.ro şi are ca subiect atentatele din Sri Lanka, unde au fost ucişi peste 200 de oameni, iar 500 au fost răniţi. Până acum, au fost arestaţi 13 suspecţi, după ce Statul Islamic a revendicat atacul terorist.

Articolul a avut, cumulat, 4.246 de like-uri şi share-uri.

Cele mai citite ştiri din social media, ieri, potrivit unei monitorizări Facebrands PRO pentru Paginademedia.ro

Menţiune importantă: Topul include, cumulat, numărul de like-uri şi de share-uri.

1. adevarul.ro, ”Tânărul care l-a huiduit pe Liviu Dragnea la Suceava acuză că, după incident, a fost bătut de un grup de simpatizanţi PSD. „Ca pe un câine l-au lovit şi hăituit“”, de Costel Crangan,

- 38873 likes & shares;

2. digi24.ro,Masacru în Sri Lanka. 13 suspecţi au fost arestaţi. Teroriştii Stat Islamic au revendicat atacurile”,

- 4246 likes & shares;

3. ziare.com, ”O echipa a Comisiei de la Venetia vine in Romania: Verifica modificarea legilor Justitiei si intentia PSD-ALDE de modificare a Codurilor”,

- 2501 likes & shares;

4. republica.ro, ”Cum l-au ironizat pe Dragnea actorii Teatrului de Comedie după incidentul „Nimic!””, de Raluca Ion,

- 2322 likes & shares;

5. hotnews.ro, ”Teodorovici insistă: Guvernul va iniţia negocieri cu statele UE pentru un pachet de măsuri privind piaţa muncii. Oamenii de afaceri se plâng de lipsa forţei de muncă”,

- 1667 likes & shares.

Autor: Andreea Iordache andreea.iordachepaginademedia.ro
viewscnt

Trimite un comentariu

sus