
Dan Badea, prezentatorul emisiunii iUmor, va lua aproximativ 6.500 de euro de la Primăria Sectorului 4, informează ziarul Libertatea. Comediantul va fi gazda zilelor Sectorului 4, eveniment organizat de autorițățile bucureștene la finalul acestei luni.
Onorariul lui Badea apare pe lista de plăți pe care le va face Primăria Sectorului 4 către artiști, prin intermediul Centrului European și de Tineret UNESCO Nicolae Bălcescu, publicată astăzi de Libertatea.
Cei 6.500 de euro (30.116 de lei) ceruți de Dan Badea, prin Mattman Music, acoperă toate cele trei zile ale evenimentului (28, 29 și 30 iunie). Practic, Badea cere aproximativ 2.000 de euro pe zi.
Pe scena aceluiași eveniment vor urca artiști ca Inna, Smiley, Loredana sau Delia.
Lista onorariilor este deschisă de cântăreața Inna, care a cerut pentru evenimentul origanizat de Primăria Sectorului 4, aproximativ 18.000 de euro, notează aceeași sursă.
Fostul jurat de la Vocea României, Loredana, cere 15.000 de euro. De asemenea, Smiley ia pentru același eveniment 13.000 de euro.
Libertatea a publicat în toamna anului trecut o listă cu banii pe care îi cer cântăreții români, prin impresari sau case de producție.
De notat că lista respectivă prezenta onorariile cerute de artiști pentru evenimentele de final de an organizate de companii.
Acolo apăreau și sumele de bani pe care le cereau prezentatorii consacrați din România, ca Andi Moisescu, Cătălin Măruță sau Răzvan și Dani.
- Andi Moisescu – 3.000 de euro
- Cătălin Măruță - 2.000 de euro
- Dan Negru - 1.500 de euro
- Răzvan și Dani sau Buzgudan și Morar cer 1.500 de euro de persoană
Mama lui i-a lasat sectorul 4 mostenire.