Skip to main content

Anghel Damian, „Adrian” în serialul „Vlad”, va fi și scenarist pentru producția de la Pro TV

 
Anghel Damian, „Adrian” în serialul „Vlad”, va fi și scenarist pentru producția de la Pro TV

Anghel Damian, actorul care dă viață personajului „Adrian” din serialul „Vlad”, trece în „rolul” de scenarist pentru producția de la Pro TV. Actorul se va ocupa de scenariul celui de al doilea sezon al serialului, care va fi difuzat în această toamnă. 

Reamintim că primul sezon, adică 13 episoade, au fost un ramake după serialul turcesc Ezel (difuzat acum câțiva ani pe Kanal D). 

Publicitate

Anghel Damian a mai scris scenarii pentru un lungmetraj de animație și pentru un scurt metraj premiat la TIFF (Transilvania International Film Festival).

Este vorba despre scenariul pentru „Călătoria fantastică a Maronei”, lungmetraj de animație, „Michelangelo”, scurtmetraj premiat cu Mențiunea specială a juriului la TIFF 2018, care a avut participări la festivaluri din Montreal, Vilnius și Los Angeles; și „Celed”, scurtmetraj premiat cu Mențiunea specială a juriului la TIFF 2019.

Anghel Damian despre rolul de scenarist:

„Când mi s-a propus să scriu pentru VLAD, recunosc că sentimentul inițial a fost de frică. Scrisesem înainte film de scurt și lungmetraj, însă aici miza era mai mare, un produs deja iubit de telespectatori, cu o producție costisitoare, cu regizori care, iată, pariau pe mine și pe creativitatea mea într-un domeniu, scrisul, pe care îl exersasem până atunci în contexte foarte diferite.

Aici era vorba de episoade lungi, în care personajele și, până la urmă, colegii mei actori, urmau să joace după cum „cântam” eu. Nu era loc de falsat, nu era loc de răzgândit, odată <<da>>-ul rostit. Așa că am stat un pic și am cumpănit. După care am decis că așa o încercare nu se ratează și că o să scriu cât de bine o să pot. Sper ca sezonul doi să vă placă cel puțin la fel de mult ca primul.

Și să nu uitați că în VLAD eu rămân Adrian, băiatul bun de care v-a părut atât de rău că le-a pățit pe toate câte le-a pățit în viața lui. Cât despre poveste, vă avertizez că ea merge în direcții care m-au surprins chiar și pe mine în timp ce scriam. Se moare, se trăiește, se urăște, se iubește, dar răzbunarea merge mai departe.”

Alături de Anghel Damian, din echipa de scenariști a sezonului doi din Vlad, au mai făcut parte Bianca Mina, Iosif Columbeanu și Radu Crahmaliuc. El va interpreta în continuare lui Adrian, adică varianta tânără a lui Vlad, băiatul trădat de prieteni și aruncat în închisoare pe nedrept.

Reamintim că sezonul doi din serialul Vlad va fi realizat (și) cu bani de la Guvern. Cererea Pro TV de finanțare pentru noul sezon „Vlad” a fost aprobată de Comisia Națională de Prognoză. Pro TV va primi 4,2 milioane de lei (aproape un milion de euro).


S-a aprobat. Pro TV va face serialul Vlad cu bani de la Guvern. Cere ajutor de stat și pentru serialul Profu'


Toate detaliile despre serialul Vlad, noua producție Pro TV


FOTO. Serialele Vlad și Ezel, în oglindă. Cât a respectat Pro TV din licența serialului turcesc?


Anunțat ca "Monte Cristo" de Pro TV, inspirat, de fapt, de turci. Serialul Vlad, un remake după serialul turcesc Ezel

 

Autor: Raul Bambu raul.bambupaginademedia.ro

Comentarii

  • Asadar asta e serialul care seamana cu Monte Cristo si cu Ezel? Nu am vazut nici o secunda (nici macar promo), dar daca astia au fost dati in judecata ca au copiat acele plictiseli, merita orice lucru rau care li se va intampla. Am citit Contele de Monte Cristo si o sa regret pana in viata de apoi. De fapt, ma mir ca nu sunt deja acolo din cauza plictiselii. In schimb imi place varianta schimbata/adaptata a Contelui de Monte Cristo din 2002 cu James Caviezel. Ce actor desavarsit J.Caviezel. Si Guy Pearce : May I present the Countess Mondego........

Trimite un comentariu