Skip to main content

Mircea Badea l-a dat în judecată pe Mălin Bot pentru zeci de postări pe Facebook. Răspunsul instanţei? Un fel de „cum îţi aşterni, aşa dormi!"

 
Sursa foto: captura Cancan
Sursa foto: captura Cancan

Disputele dintre Mălin Bot şi Mircea Badea au ajuns în instanţă. Mircea Badea l-a dat în judecată pe Mălin Bot pentru mai multe postări de pe Facebook. Realizatorul Antena 3 i-a cerut 250.000 de euro, pentru afirmaţii "mincinoase şi denigratoare".

Publicitate

Mircea Badea a pierdut, în primă instanţă, în aprilie, iar acum a venit şi motivarea care explică decizia.

Răspunsul instanţei este de notat (cam ce reclamă Mircea Badea la Mălin Bot face şi el). La fel sunt de notat acuzaţiile lui Mircea Badea la adresa lui Mălin Bot. (Printre altele, Mircea Badea l-a acuzat pe Bot de utilizarea unui limbaj denigrator)

Pe scurt, aşa cum spune instanţa:

„Tribunalul are în vedere în privinţa toleranţei reclamantului la eventualele afirmaţii care pot fi apreciate ca jignitoare, însuşi acesta este cunoscut ca având un stil jurnalistic mai mult decât acid, deseori presărat cu expresii de genul celor imputate prin acţiunea de faţă”, a fost unul dintre motivele pentru care Tribunalul i-a respins acţiunea lui Badea.

Redăm în continuare din motivare.

Mălin Bot a primit recent şi motivarea deciziei instanţei, după cum a povestit şi pe canalul său de YouTube.

Amintim că decizia nu este definitivă şi a fost deja atacată la Curtea de Apel de Mircea Badea. Apelul nu are încă un termen stabilit.

Paginademedia.ro vă prezintă detalii din document.

Mircea Badea îi cerea lui Mălin Bot, în instanţă:

  • 250.000 de euro, despăgubiri pentru prejudiciu moral suferit de reclamant ca urmare a afirmaţiilor „mincinoase şi denigratoare”
  • Obligarea lui Mălin Bot să „retracteze în public cele afirmate la adresa reclamantului în perioada 2 iunie 2015 – 28 martie 2018”, prin publicarea unui articol, pe cheltuială proprie pe prima pagină a patru cotidiane de circulaţie naţională, dar şi pe pagina de facebook şi pe blog, iar în caz contrar, autorizarea reclamantului la publicarea articolului pe cheltuiala pârâtului”.
  • Obligarea lui Mălin Bot la plata cheltuielilor de judecată.

În motivele cererii se arată că în perioada iunie 2015 – martie 2018 Mălin Bot, pe pagina sa de Facebook şi pe blog, a făcut o serie de afirmaţii „neadevărate şi denigratoare la adresa reclamantului” Mircea Badea.

Sunt trei pagini cu fragmente din texte de pe blogul lui Mălin Bot şi postări de pe pagina sa de Facebook.

Spre exemplu:

La data de 9 octombrie 2015, Mălin Bot a scris pe Facebook:

Un reprezentant al trustului Intact a dat asigurări că Badea nu a păţit nimic, pentru că maimuţele sunt obişnuit să cadă de la înălţimi mari, din copaci sau de pe clădiri.”

La data de 19 octombrie 2015, ataşat la o postare de pe Times New Roman, Mălin Bot a făcut următorul comentariu:

De când domnul prefesor Voiculescu este în închisoare şi Mirciulică nu-l mai poate pupa în c*r ca odinioară, îl ţinem doar pe pastile, pentru că altfel ar claca”, a spus Mihai Gâdea. ”Nici nu vreau să mă gândesc ce ar putea face dacă îi scoatem medicamentaţia. Cred că ar fi în stare să meargă pe stradă şi să pupe-n c*r oameni nevinovaţi, la întâmplare. Nu e de joacă cu pupincurismul lui Mircea.

Pe 10 decembrie 2015:

Oligofrenul Mircea Badea ar vrea sa stie ce zic eu despre cazul Truica si implicarea lui Dan Andronic.
EVZ a relatat astazi, toata ziua, informatiile despre ancheta judiciara. La emisiunea EVZ TV am prezentat cazul. (...)

Pe 17 decembrie 2015

Saptamana trecuta imi repetau numele in batjocura, ca niste oligofreni, Mihai Gadea si Mircea Badea. Azi a tinut cineva sa imi trimita un link catre o inregistrare ...
Prin 2013 facea la fel raposatul Corneliu Vadim Tudor.

Exact la fel, ca sa intelegem clar cam unde se plaseaza babuinii lui Voiculescu. "Are un nume, repetăm: Bot. Păi, atunci cînd te cheamă Bot, nu mai poţi emite pretenţii", zicea Vadim in 2013 si repetau oligofrenic exact aceleasi cuvinte Gadea si Badea in 2015. Nicio diferenta, doar aceea ca Gadea si Badea sunt infinit mai inculti decat Vadim.

Pe 12 decembrie 2017:

Aceeaşi instituţie care nu a fost preocupată niciodată de incitările la violenţă ale unor propagandiţti ai corupţilor, cum e servitorul infractorului Voiculescu, Mircea Badea

Ce spun avocaţii lui MIrcea Badea despre postările lui Mălin Bot:

„Afirmaţiile mincinoase şi calomniatoare de mai sus sunt deosebit de grave şi au afectat puternic imaginea şi reputaţia reclamantului, cu atât mai mult cu cât acestea au fost făcute într-un mediu public, pe pagina de facebook şi pe blog. Au fost făcute afirmaţii fără dovezi, care nu pot de altfel exista câtă vreme nu a avut loc nicio discuţie între reclamant (Mircea Badea - n.r.) şi domnul Dan Voiculescu cu privire la ce anume urmează reclamantul (Mircea Badea - n.r.) să comunice public şi câtă vreme faptele despre care se face vorbire sunt inexistente, nefiind dovedite în vreun fel, reprezentând simple alegaţii.”

„Fapta ilicită a pârâtului este reprezentată de afirmaţiile neadevărate, nesusţinute de probe şi denigratoare.

„Temele de referinţă ale acestor articole conduc la un înalt grad de afectare a imaginii publice a reclamantului (Mircea Badea - n.r.), cum ar fi: primirea de sume pentru publicare de diverse articole defăimătoare la adresa pârâtului şi nu numai; apartenenţa la o gaşcă ce a luat naştere pentru a acoperi persoane care în viziunea pârâtului sunt infractori; acţiuni de complicitate la sustragerea de la respectarea unor hotărâri judecătoreşti definitive; realizarea de activităţi specifice infracţiunii de şantaj şi de linşaj mediatic; dobândirea de sume importante de bani în schimbul manipulării opiniei publice în vederea satisfacerii propriilor interese şi avantajării unor persoane condamnate.”

„De asemenea, negativizarea imaginii reclamantului (Mircea Badea - n.r.) rezultă din asocierea sa cu teme considerate de specialişti drept „vulnerabile”, de mare risc imagologic (infracţiuni, şantaj, securitate, linşaj, interlop, gaşcă, ameninţare, mafie). Toate acestea asocieri sunt dublate de utilizarea unui limbaj denigrator, respectiv: lichelism, impostură, lipsă de coloană vertebrală, mercenar, servitori, maimuţe, mardeiaşi, babuini, vuvuzel, prost, măscărici, idiot, derbedeu, pupincurism, abjecţie, infect, oligofren.”

„Concluzia care se desprinde din afirmaţiile pârâtului este una singură: pârâtul încearcă să-l discrediteze public, în faţa cetăţenilor, pe Reclamant (Mircea Badea - n.r.), răspândind ideea, fără a prezenta nici un fel de probă, că acesta este implicat în acţiuni de linşaj şi şantaj mediatic; de sustragere de la executarea unor hotărâri judecătoreşti şi de complicitate cu presupuşi infractori.”

Declaraţiile publice ale pârâtului au afectat în egală măsură prestigiul profesional, reputaţia, imaginea în faţa rudelor, prietenilor, colaboratorilor etc

„Prin afirmaţii neadevărate, denigratoare, pârâtul a încălcat toate normele care apără drepturile şi interesele legitime ale persoanelor împotriva abuzurilor săvârşite prin depăşirea limitelor libertăţii de exprimare (...)”

„Prejudiciul moral, de imagine suferit de către Reclamant (Mircea Badea - n.r.) este reprezentat de deteriorarea reputaţiei, a onoarei şi a imaginii sale, ca urmare a declaraţiilor făcute de Pârât în mediul online, pe pagina sa de Facebook şi pe blog, precum şi ca urmare a încălcării de către Pârât a obligaţiilor legale prevăzute de dispoziţiile art 72, art 73, 75 din Codul civil şi ale art 8 şi 10 din CEDO”

Instanţa: Mircea Badea "îşi expune opiniile într-un mod asemănător celui imputat pârâtului"

Cum şi-a motivat instanţa decizia respingerii acţiunii lui Mircea Badea:

(…) Reclamantul (adică Mircea Badea) este un cunoscut jurnalist, fiind o persoană care se bucură de notorietate, astfel că acest criteriu este îndeplinit, cu menţiunea că notorietatea sa poate fi privită ca fiind echivalentă cu aceea a unui politician dat fiind contextul apariţiilor sale televizate şi conţinutul emisiunilor la care participă”

„Tribunalul constată că articolele publicate vizează un subiect de interes public dezbătut în mod constant de televiziuni şi în ziare, fiind de notorietate acest aspect, iar prin postările pârâtului pe Facebook sau pe blogul său, acesta îşi expune opinia pe subiectul dezbătut.”

„(…) tema principală a articolelor, aşa cum a fost ea expusă mai sus, se înscrie în limitele criticii admisibile şi intră în sfera de protecţie a art 10 din Convenţie cât priveşte libertatea de exprimare, motiv pentru care beneficiază de garanţiile rezultate din jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului. Ele se înscriu în exerciţiul normal al dreptului la liberă exprimare, ceea ce constituie în reglementarea codului civil român o cauză exoneratoare de răspundere.”

„Deşi reclamantul nu este om politic, totuşi, este o persoană publică, cu apariţie frecventă la televizor, fiind de altfel prezentatorul unui show TV, persoană care îşi expune opiniile într-un mod asemănător celui imputat pârâtului, aşa încât tribunalul reţine că acesta s-a expus voit criticii

„Tribunalul are în vedere în privinţa toleranţei reclamantului la eventualele afirmaţii care pot fi apreciate ca jignitoare, că însuşi acesta este cunoscut ca având un stil jurnalistic mai mult decât acid, deseori presărat cu expresii de genul celor imputate prin acţiunea de faţă, aspect rezultat atât din înscrisul ataşat de pârât la dosar, cât şi din dovezile administrate de reclamant.

În plus, tribunalul are în vedere faptul că între părţile litigante există o dispută veche, întinsă pe parcursul mai multor ani, rezultată din divergenţele de opinie ale acestora, care de altfel, aşa cum s-a arătat la ultimul termen de judecată şi cum rezultă din înscrisurile depuse de reclamant, a condus la chemarea în jduecată a reclamantului ca pârât, într-un alt proces, pentru fapte asemănătoare.”

„Aşadar, în raport cu toate cele mai sus arătate, se concluzionează că afirmaţiile în discuţie şi expresiile pe care pârâtul le utilizează la adresa reclamantului nu depăşesc limitele criticii admisibile în raport de calitatea de persoană publică a reclamantului, prin urmare nu poate reţine săvârşirea unei fapte ilicite.”

Autor: Iulia Bunea iulia.buneapaginademedia.ro
viewscnt

Comentarii

  • un privitor un privitor
    Asta e o gluma, nu? Mai bine il provoaca la o bataie. Ca doar si-a mai luat-o odata. Sau de doua ori. Asta se stie oficial,
  • relu din popesti leordeni relu din popesti leordeni
    Urata fiinta si toata lumea se uita la el ca la Sf Duh. Un nimeni care da sfaturi care le stie pe toate se pricepe la toate da nu poate sa stea 5 sec in picioare intr-un ring. Si totusi e vedeta e celebru lumea il stie de frica politicienii il citeaza de parca ar fi Confucius. Te mai miri de ce se-ntampla in tara asta.
  • hehe hehe
    Halucinant :)))
  • ion ion
    Badea face exact la fel de mult timp. El stie ca publicul lui (media de varsta 65) nu citeste facebook si se abtine pe post. E cam 10% din *** scrise pe facebook, unde injura in toate felurile posibile. Exact la fel face si amica lui, Mihaela Radulescu, care la tv joaca rol de "duamna" iar online injura ca la usa cortului.
    Pentru ca se crede buricul planetei s-a si luptat atat de mult sa fie concediat Bendeac de la A1, pe vremea cand il parodia in emisiune, si a si reusit pentru un timp. A esuat cu Razvan si Dani, nu a reusit s-o convinga pe aia mica a lu' Voiculescu sa-i concedieze ci a fost el eliminat din programul A1.
  • geo geo
    Asta nu e sentinta judecatoreasca.
    In loc sa analizeze faptele expuse, judecatorul a spus asa: deci matale vobesti de rau pe altii, asta te-a vorbit de rau dar nu avem ce-i face ptr ca si matale vobesti de rau pe altii. De tot rasul...
  • Umbertotomasy Umbertotomasy
    Saracu de el
    Nu mai avea banii de la felix că nu ia *** unde trebuia
  • 121 121
    Vai tu dragă

Trimite un comentariu

sus