Skip to main content

Netflix a tăiat scena sinuciderii din serialul 13 Reasons Why, la doi ani de la premiera producţiei. Care este motivul

 
Sursa foto: Netflix
Sursa foto: Netflix

SCHIMBARE. Platforma Netflix a scos din serialul 13 Reasons Why scena dură în care personajul principal, o adolescentă de liceu, se sinucide, la doi ani de la premiera producţiei.

Publicitate

Netflix spune că a luat această decizie ca urmare a controverselor stârnite în jurul acestei scene, foarte explicite.

„Am aflat de multe cazuri de tineri încurajaţi de 13 Reasons Why să discută despre chestiuni sensibile, precum depresia sau sinuciderea şi, mai apoi, au decis să ceară ajutor. Cum ne pregătim să lansăm sezonul al treilea, în această vară, am fost atenţi la dezbaterile din jurul acestui serial. Prin urmare, la sfatul specialiştilor, am decis, împreună cu producătorul şi creatorul serualului, să edităm scena în care Hannah îşi ia viaţa, în primul sezon”, au arătat aceştia într-o declaraţie citată de Variety.

Scena o prezenta, chiar în ultimul sezon, pe Hannah în cadă, timp ce îşi taie venele cu o lamă de ras. La scurt timp de la apariţie, serialul a fost aspru criticat de activişti şi de medici care şi-au arătat îngrijorarea că e posibil ca scena să fi contribuit la un efect de copiere a modului de sinucidere în rândul adolescenţilor.

Citeşte şi:

Netflix ia măsuri speciale în cazul serialului 13 Reasons Why. Au creat un site şi mesaje menite să-i ajute pe cei afectaţi emoţional de producţie

Autor: Iulia Bunea iulia.buneapaginademedia.ro
viewscnt

Comentarii

Trimite un comentariu

sus