Skip to main content

S-a aprobat. Pro TV va face serialul Vlad cu bani de la Guvern. Cere ajutor de stat și pentru serialul Profu'

 
S-a aprobat. Pro TV va face serialul Vlad cu bani de la Guvern. Cere ajutor de stat și pentru serialul Profu'

Solicitare aprobată. Sezonul doi din serialul Vlad va fi realizat (și) cu bani de la Guvern.

Publicitate

Cererea Pro TV de finanțare pentru noul sezon „Vlad” a fost aprobată de Comisia Națională de Prognoză, cea care administrează  schema de ajutor de stat privind sprijinirea industriei cinematografice.

Astfel, potrivit informațiilor publicate astăzi pe site-ul instituției, Pro TV va primi 4,2 milioane de lei (aproape un milion de euro). Suma (care reprezintă 35% din bugetul producției) este apropiată de cea cerută inițial de postul de televiziune: 5,4 milioane de lei. 

Totodată, din datele postate pe site-ul Comisiei de Prognoză, Pro TV mai cere un ajutor de stat. Pentru serialul Profu', pe care îl are în pregătire, după cum Paginademedia.ro a relatat în exclusivitate AICI. Pentru acest proiect, Pro TV a solicitat pe 10 iulie suma de 2,2 milioane de lei. Cererea pentru Profu' este, momentan, în analiză. 

Care este asemănarea dintre serialele Vlad și Profu'?

Atât Vlad, cât și Profu' sunt licențe cumpărate de la alți producători. Nu sunt seriale originale românești.

Vlad este realizat după scenariul serialului turcesc Ezel (este o producție realizată aproape "în oglindă" după Ezel).

Dacă Vlad este varianta românească a lui Ezel, Profu' are la bază o idee nemțească. Potrivit informațiilor Paginademedia.ro, Profu'  va fi realizat după scenariul unei producții germane, Der Lehrer. 

Ce sunt ajutoarele de stat pe care le-a accesat Pro TV?

Proiectul de la Guvern, lansat anul trecut, a fost gândit ca un sprijin pentru industria cinematografică din România. Mai precis, un ajutor dat companiilor care au ca principal obiect de activitate producția cinematografică.

Chiar anul trecut, Pro TV - post de televiziune - și-a schimbat obiectul principal de activitate din "activități de difuzare a programelor de televiziune" în "activități de producție cinematografică, video și de programe de televiziune". Astfel, a îndeplinit primul criteriu de selecție și a aplicat pentru ajutor de la Guvern (a și reușit pentru două proiecte: episodul de Crăciun din Las Fierbinți și un proiect cu numele Sharks).

Citește și: Pro TV ocolește o întrebare importantă: De ce și-a schimbat obiectul de activitate chiar înainte să ceară ajutor de la stat pentru Las Fierbinți?

GALERIE FOTO

Citește și: 

Pro TV vrea ajutor de la Guvern pentru serialul Vlad. Peste un milion de euro. Sacrificiul de pe Antena 1 a primit deja

FOTO. Serialele Vlad și Ezel, în oglindă. Cât a respectat Pro TV din licența serialului turcesc?

Autor: Iulia Bunea iulia.buneapaginademedia.ro

Comentarii

  • Pentru "jk" si "Pentru Troll X"; e foarte bine ca utilizatorul "X" a scris acest comentariu: "astept si titlul "S-a aprobat. Antena 1 va face serialul Sacrificiul cu bani de la Guvern". Ca asa e nu?"

    Deci "paginademedia", pentru "Pro TV va face serialul Vlad cu bani de la Guvern." ati facut o stire separata. Iar pentru "Sacrificiul de pe Antena 1 a primit deja" ati scris tot intr-un articol legat de "Pro TV" ?

    Si in caz ca noul serial produs de "Antena 1" (https://www.paginademedia.ro/2019/05/exclusiv-mondenii-atletico-textila-serial-antena-1) va fi realizat cu bani de la Guvern, voi o sa mentionati stirea tot intr-un articol cu "Pro TV", nu ?
  • Troll X, Iata ca s-a dat:Pro TV vrea ajutor de la Guvern pentru serialul Vlad. Peste un milion de euro. Sacrificiul de pe Antena 1 a primit deja
    https://www.paginademedia.ro/2019/06/pro-tv-ajutor-guvern-vlad-sacrificiul-antena-1

    Ce chestie
  • astept si titlul "S-a aprobat. Antena 1 va face serialul Sacrificiul cu bani de la Guvern". Ca asa e nu?
    aaaaa da, asta nu e de mentionat asa e. 4,8 milioane de lei iau "ajutor de stat" antenele totusi nu e stire
    sper ca inca nu v-ati apucat de el, nu ca ar fi alte motive
  • era de astepat , postacii se agitau pt 20 000 de euro primiti de antena 3 , sa traiasca in veci partidul

Trimite un comentariu