Skip to main content

Wimbledon 2019. Simona Halep o întâlneşte pe Svitolina în semifinală. Meciurile zilei, difuzate la Eurosport

 
Foto: Getty Images
Foto: Getty Images

Competiţia de tenis de Mare Şlem de la Wimbledon debutează astăzi, iar toate meciurile vor fi transmise de Eurosport 1, Eurosport 2 şi de Eurosport Player, platforma video a canalului de sport.

Publicitate

Wimbledon la Eurosport va fi comentat de Cristi Petre, Dragoş Suciu, Luminiţa Paul, Radu Abramescu, Radu Antofi, Sorin Popescu, Valentin Protopopescu.

De-a lungul celor două săptămâni (1 - 14 iulie) de la Wimbledon, Eurosport va transmite peste 150 de ore de tenis de la al treilea turneu de Mare Şlem al anului.

Cu o istorie începută în anul 1877, Wimbledonul este cel mai prestigios turneu din lume, desfăşurându-se pe aceeaşi suprafaţă, iarba, încă de la prima ediţie. Formatul este unul exclusivist, meciurile încep întotdeauna lunea, iar în prima duminică a competiţiei nu are loc nicio partidă, întrucât jucătorii au o zi de pauză înainte de săptămâna decisivă.

În cadrul ediţiei din 2019, vor lupta pentru titlu cei mai buni jucători de tenis ai momentului: Novak Djokovic şi Roger Federer sunt principalii favoriţi la câştigarea competiţiei. Djokovic este deţinătorul trofeului, impunându-se totodată la Wimbledon de patru ori, în timp ce Federer urmăreşte întregirea colecţiei de trofee de la turneele de Mare Şlem, prin câştigarea celui de-al nouălea titlu la All England Club.

De asemenea, Rafael Nadal, învingător recent la Roland-Garros pentru a 12-a oară, se va afla în căutarea primului titlu pe iarba londoneză, după cel din 2010. Alţi jucători de urmărit sunt tinerii precum Dominic Thiem, Alexander Zverev sau Stefanos Tsitsipas, dar şi jucători deja consacraţi ca Marin Cilic, Kevin Anderson (finalist în 2018) sau Kei Nishikori.

Turneul feminin este unul foarte deschis: Angelique Kerber va porni cu prima şansă, fiind şi deţinătoarea trofeului. Printre rivalele ei se numără şi Simona Halep, semifinalistă în 2014, dar şi alte jucătoare, precum Ashleigh Barty (numărul 1 mondial şi învingătoare la Roland-Garros), Serena Williams, Kiki Bertens, Petra Kvitova, Karolina Pliskova, Naomi Osaka, Caroline Wozniacki sau Elina Svitolina.

Pe tabloul feminin se află alte cinci românce: Mihaela Buzărnescu, Sorana Cîrstea, Monica Niculescu, Ana Bogdan şi Gabriela Ruse, în timp ce Marius Copil este singurul reprezentant al României în turneul masculin.

Wimbledon 2019, meciurile zilei, 11 iulie:

Eurosport 2 - În jurul orei 15:00 - Semifinală

  • Elina Svitolina - Simona Halep

Urmat de

  • Serena Williams - Barbora Strýcová

Wimbledon 2019, meciurile zilei, 9 iulie:

Eurosport 2 - În jurul orei 15.00 - Sferturi de finală

  • Simona Halep - Shuai Zhang
  • Elina Svitolina - Karolina Muchova

Wimbledon 2019, meciurile zilei, 8 iulie:

Eurosport 1 - În jurul ore 19.00, după Turul Franţei

  • M. Berretini - R. Federer
  • K. Nishikori - M. Kukushkin
  • G. Pella - M. Raonic

Eurosport 2 - De la ora 13.00

  • E.Svitolina - P. Martic
  • S. Williams - C. Suarez Navarro
  • S. Halep - C. Gauff
  • M. Berretini - R. Federer

Wimbledon 2019, meciurile zilei, 5 iulie:

Eurosport 1 - de la ora 13.00

  • C. Wozniacki - S. Zhang
  • K. Anderson - G. Pellla
  • S. Halep - V. Azarenka (estimat după ora 17.30)
  • F. Auger - Aliassime - U. Humbert

Eurosport 2 - de la ora 13.00

  • E Svitolina - M. Sakkari
  • S. Hsieh - K. Pliskova
  • N. Djokovic - H. Hurkacz
  • D. Medvedev - D. Goffin

Wimbledon 2019, meciurile zilei, 4 iulie

Eurosport 1 - de la ora 13.00

  • S. Stephens – Y. Wang
  • J. Mertens – M. Niculescu
  • L. Davis – A. Kerber
  • S. Williams – K. Juvan

Eurosport 2 - de la ora 13.00

  • Barty – A. Van Uytvanck
  • M. Cilic – J. Sousa
  • J. Clarke – R. Federer
  • N. Kyrgios – R. Nadal
  • M. Berretini – M. Baghdatis

Wimbledon 2019, meciurile zilei, 3 iulie

Eurosport 1 - De la ora 13:00

  • V. Azarenka - A. Tomljanovici
  • S. Wawrinka - R. Opelka
  • Simona Halep - Mihaela Buzărnescu (În jurul orei 15:30)
  • K.Anderson - J. Tipisarevic
  • C. Gauff - M. Rybarikova

Eurosport 2 - De la ora 13:00

  • E. Svitolina - M. Gasparyan
  • S. Wawrinka - R. Opelka
  • M. Puig - K. Pliskova
  • K. Khachanov - F. Lopez
  • N. Djokovic - D. Kudla

Wimbledon 2019, meciurile zilei, 2 iulie

Eurosport 1 - De la ora 13:00

  • A. Petkovic - M. Niculescu
  • A. Anisimova - S. Cîrstea
  • A. Bogdan - J. Konta
  • E-G. Ruse - J. Goerges
  • Y. Sugita - R.Nadal

Eurosport 2 - De la ora 13:00

  • N. Kyrgios - J. Thompson
  • D. Thiem - S. Querrey
  • L. Harris - R. Federer
  • Y. Sugita - R. Nadal
  • M. Cilic - A. Mannarino

Wimbledon 2019, meciurile zilei, 1 iulie

Eurosport 1:

De la ora 13.00.

  • S. Wawrinka - R. Bemelmans,
  • M. Buzărnescu - J. Pegula,
  • S. Halep - A. Sasnovich,
  • M. Copil - G. Pella,
  • C. Wozniacki - S. Sorribes Tormo

Eurosport 2:

De la ora 13.00

  • E, Svitolina - D. Gavrilova
  • N. Djokovic - P. Kohlschreiber
  • G. Dimitrov - C. Moutet
  • T. Fabbiano - S. Tsitsipas
  • S. Hsieh - J. Ostapenko

Autor: Iulia Bunea iulia.buneapaginademedia.ro
viewscnt

Comentarii

Trimite un comentariu

sus