Skip to main content

Doina Gradea, chemată la audieri pentru explicaţii în legătură cu abaterile identificate de Curtea de Conturi

 
Doina Gradea - Foto: HotNews
Doina Gradea - Foto: HotNews

Doina Gradea, şefa TVR, a fost invitată, miercuri, la audiere în Comisia pentru cultură din Camera Deputaţilor, anunţă Gigel Ştirbu, preşedintele Comisiei, într-un comunicat de presă.

Publicitate

Scopul audierii este o discuţie despre abaterile constatate de Curtea de Conturi în legătură cu exerciţiul bugetar al televiziunii, pe anul 2018.

Gigel Ştirbu, în comunicat:

Miercuri, 2 octombrie 2019, am invitat-o pe doamna Doina Gradea, preşedinte-director general al Societăţii Române de Televiziune, pentru a participa la lucrările şedinţei pentru Cultură, arte, mijloace de informare în masă, cu scopul audierii domniei sale în legătură cu abaterile constatate de către Curtea de Conturi a României, în raportul ce a fost realizat în urma solicitării mele transmise în luna februarie a acestui an şi care se referă la efectuarea unui audit financiar asupra contului anual de execuţie a bugetului de stat pe anul 2018 la Societatea Română de Televiziune.”

„Doamnă Doina Gradea, aveţi acum ocazia să veniţi în faţa membrilor Comisiei şi să ”desfiinţaţi” cu documente şi argumente pertinente raportul Curţii de Conturi şi să nu mai fiţi nevoită să faceţi constatri prin diferite comunicate de presă de genul „Am constatat că declaraţiile politice depăşesc sfera argumentelor raţionale şi reale”, precizează Ştirbu în comunicatul de presă postat pe site-ul Camerei Deputaţilor.

„Văzându-vă atât de grăbită prin presă să fugiţi de răspundere, sunt sigur că veţi da curs invitaţiei de a participa la şedinţa Comisiei pentru cultură în vederea elucidării celor cinci abateri din raportul Curţii de conturi.”

Deputatul Gigel Ştirbu a dat publicităţii, săptămâna trecută, un raport al Curţii de Conturi, un audit financiar asupra bugetului SRTV pe anul 2018.

Instituţia a identificat cinci „abateri”, pe care le redăm în continuare, pe scurt:

1. Încheierea unor contracte de drepturi de autor, respectiv de drepturi conexe, s-a realizat ulterior perioadei în care trebuia efectuată prestaţia care reprezenta obiectul acestora, cu întârzieri ajungând până la 70 de zile în cazul celor de autor, respectiv 89 de zile în cazul celor conexe.

2. Încheierea unor contracte de cesiune de drepturi de autor/drepturi de proprietate intelectuală, pentru artiştii reprezentaţi de către agenţia Global Records SRL pentru recitalurile din cadrul Cerbul de Aur 2018, care includ costuri, reprezentând transport, cazare şi mese, al căror cuantum nu a fost aprobat prin hotărârile Comitetului Director. În baza acestor contracte s-au efectuat plăţi din alocaţii bugetare, în total, în sumă de 11.365 de lei, direct agenţiei care reprezintă artiştii, fără a exista documente justificative care să ateste realitatea prestaţiei privind transportul, cazarea şi mesele. Curtea de Conturi recomandă TVR să facă o analiză şi să dispună „măsurile care se impun pentru recuperarea sumei de 11.365 de lei”.

3. În anul 2018, SRTv nu a executat bugetul de venituri şi cheltuieli al Festivalului Cerbul de Aur potrivit surselor de finanţare aprobate prin Hotărârea Comitetului Director nr. 530/25.05.2018 şi Hotărârea Consiliului de Administraţie nr 66/30.05.2018. (...) În concluzie, prin schimbarea sursei de finanţatre şi în lipsa aprobării Comitetului Director şi a Consiliului de Administraţie, conducerea executivă a SRTv a solicitat şi încasat necuvenit de la bugetul de stat suma de 1.548.146 de lei.

4. Încheierea unor contracte de cesiune de drepturi de autor/drepturi de proprietate intelectuală pentru artiştii care au susţinut recitaluri în cadrul Festivalului Cerbul de Aur, suportate din fonduri publice, în condiţiile nerealizării unei bune gestiuni finanicare a fondurilor publice.

5. În 2018 au fost încheiate contracte de cesiune a drepturilor de autor pentru traducerea unor programe deşi, conform organigramei, în cadrul Serviciului Selecţie Film erau prevîzute 14 posturi de traducător (din care 13 figurau ca fiind ocupate şi 1 post vacant). Valoarea brută a totală aferentă contractelor pentru cesiunea drepturilor de autor încheiate în anul 2018, pentru servicii de traducere, a fost de 47.552 de lei.

Documentul integral al Curţii de Conturi, AICI

Totodată, într-o poziţie trimisă HotNews, săptămâna trecută, după apariţia raportului, Doina Gradea a precizat:

„Răspunderea pentru deciziile care au codus la disfuncţionalităţile reţinute de Curtea de Conturi în raport, aparţine celor care au gestionat fiecare proiect în parte. În aceste condiţii, afirmaţia domnului Ştirbu, conform căreia eu aş fi încălcat legile statului sau regulamentele interne SRTv nu se susţine.

Mai mult decât atât, recomandările Curţii de Conturi stabilesc ca obligaţie în sarcina Televiziunii Române analiza situaţiei erorilor/abaterilor constatate şi identificarea responsabililor. Niciunde, în acest raport, nu este menţionată prsoana mea ca fiind responsabilă de vreo abatere.”

Autor: Iulia Bunea iulia.buneapaginademedia.ro
viewscnt

Comentarii

  • Doina Gradea iar va merge insotita de jurista sefa adusă de Demeter de la Radio si iar va tacea fiind sprijinita de insi si inse de non-valori de genul Diana Tusa.
  • Inca mai este in functie? ce le mai place secretarelor sa fie conduse de partid;)

Trimite un comentariu

sus