Skip to main content

De la Arena leilor, la Imperiul leilor. Pro TV pregătește o emisiune cu antreprenori

 
De la Arena leilor, la Imperiul leilor. Pro TV pregătește o emisiune cu antreprenori

Imperiul leilor, un fel de Arena Leilor, dar la Pro TV. Postul de televiziune anunță un nou format de emisiune în care concurenții vor fi antreprenori. Este vorba de o emisiune care se va numi Imperiul leilor. 

„Tinerii antreprenori care doresc să vadă cum ideea lor de afaceri prinde contur trebuie să dezvolte un plan pe care să-l susțină în fața unui grup de potențiali investitori, format din oameni de afaceri români care și-au demonstrat deja abilitățile în business-uri de succes”.

Publicitate

Imperiul Leilor este un format de televiziune care este produs în peste 30 de țări, anunță Pro TV, fără a menționa numele formatului. Paginademedia.ro a anunțat în exclusivitate încă din luna mai că postul are în pregătire formatul Shark Tank. 

Paginademedia.ro a întrebat reprezentanții Pro TV dacă este vorba despre același format, însă până la ora publicării acestui articol nu am primit niciun răspuns. 

„Formatul îi pune pe oamenii de afaceri de succes să descopere o idee bună de afaceri, să simtă potențialul ei și să lupte ca niște lei ca să câștige supremația asupra propunerii respective”, anunță postul. 

Leii au fost mai întâi la TVR 

TVR a fost primul care a produs formatul cu antreprenori, Arena Leilor. 

Arena leillor era creată după un format internațional, Dragon’s Den, care a pornit din Japonia. În show-ul de pe TVR, viitori antreprenori își prezentau ideile în fața a trei oameni de afaceri din diverse domenii.

Citește și: 

EXCLUSIV. Pro TV vrea să înoate cu rechinii. Se pregătește o nouă emisiune pentru postul TV

 

Autor: Iulia Bunea iulia.buneapaginademedia.ro

Comentarii

  • Vreau să particip la acesta emisiunie si sa prezint cel mai nou prototip in domeniul energetic, este vorba de un mecanism gravitational pe fîntîni sau putul unui ascensor ce produce energie cu ajutorul unor vase cu apa ce pun in miscare mecanismul ce actioneaza un generator magnetic de mare putere, G. A. M. F. E. energy. Functia e un semi perpetuum natural 100%
  • "mile milica", si cu noua emisiune, tot "Pro TV" va fi lider pe comercial, peste "Antena 1". Nu ?
    Si vezi ca si "Antena 1" face o copie de serial dupa "Las Fierbinti". Ai uitat ?
  • Nu, boss, ProTV le arata cum trebuie facuta o emisiune, asa cum a facut cu "Ce spun romanii", pentru ca Antenuta ta nu a reusit cu Familiada (halal nume).

Trimite un comentariu