Skip to main content

Şerban Pavlu, din nou în rolul lui Relu. Serialul „Umbre” revine la HBO, luna viitoare

 
Şerban Pavlu, din nou în rolul lui Relu. Serialul „Umbre” revine la HBO, luna viitoare

Serialul „Umbre”, de pe HBO, revine cu sezonul trei. Producţia debutează luna viitoare, pe 20 noiembrie, anunţă reprezentanţii postului.

Publicitate

Noul sezon are şapte episoade, scrise şi regizate de Bogdan Mirică. Actorul Şerban Pavlu o să îi dea viaţă, în continuare, lui Relu Oncescu.

Povestea din sezonul trei, pe scurt:

„După un sezon doi care prefaţa confruntarea lui Relu cu Emilian, în al treilea sezon Umbre, mult-aşteptatul “care-pe-care” îl găseşte pe Relu încercând să scape din capcanele întinse de Emilian.

Relu nu se dă în lături de la nimic, pentru că în joc nu e doar libertatea lui, ci întreaga operaţiune a “familiei” de interlopi de care aparţine. Mizele sunt din ce în ce mai mari, Nicu e pe cale să extindă imperiul, iar Relu este, mai nou, mâna lui dreaptă. Pe această tablă de şah minată, un duel mental între Emilian şi Relu, Nico devine un pion, făcând jocul ambelor tabere pentru propria supravieţuire.

Între timp, familia reală a lui Relu se destramă văzând cu ochii, Gina acceptând din inerţie prezenţa lui Sebastian în viaţa ei şi i-o impune şi lui Chuckie, scăpat din mână. Implozia vieţii duble a lui Relu pare să fie definitivă şi umanitatea lui, compromisă irevocabil.”

Actorii care interpretează eroii din serial în sezonul trei: Şerban Pavlu - Relu Oncescu, Maria Obretin - Gina Oncescu, Laurenţiu Bănescu - Emilian, Andreea Vasile - Nico, Costel Caşcaval - Nicu, Doru Ana - Căpitanu, Mădălina Craiu - Magda, Gabi Huian - Teddy, Dan Hurduc – Chuckie, Mihai Călin – Sebastian, Ştefan Velniciuc - Nea Puiu, Sergiu Costache - Sabin, Augustin Viziru - Romică, Vitalie Bantaş - Paganel.

Producătorii executivi HBO Europe sunt Steve Matthews, Johnathan Young, Antony Root. Alina David este producător HBO Europe.

HBO Europe continuă colaborarea cu Multi Media Est, reprezentată de producătorii Dragoş Vîlcu şi Valentin Antofi. Primele două sezoane ale serialului sunt disponibile pe platforma HBO GO.

Umbre este făcut după licenţa „Small Time Gangster”, creat de Boilermaker Burberry şi licenţiat DRG Formats.

GALERIE FOTO

Autor: Raul Bambu raul.bambupaginademedia.ro
viewscnt

Comentarii

  • atata timp cat personajul Nea Puiu e acolo, ma voi uita la serial. e personajul meu preferat

Trimite un comentariu

sus