
AUDIENȚE TV. Care a fost cea mai urmărită finală Vocea României? Dar cea mai slabă? Talent show-ul a pus punct aseară sezonului cu numărul nouă.
Show-ul, prezentat de Pavel Bartoș, a fost urmărit de peste 1,4 milioane de oameni din toată țara, însă nu ediția de aseară a fost cea mai urmărită din istoria emisiunii.
Marele câștigător de seara trecută a fost Dragoș Moldovan, din echipa lui Tudor Chirilă. Moldovan a devenit a patra „Voce” dată de Chirilă.
De-a lungul celor nouă sezoane audiențele s-au învârtit între un milion de telespectatori și aproape două milioane. Media finalelor a fost aproximativ 1,4 - 1,5 milioane de telespectatori.
Finala sezonului doi, cea mai urmărită finală Vocea României
Cea mai urmărită finală Vocea României a fost în 2012, la finalul sezonului doi. Horia Brenciu dădea atunci Vocea României, pe Julie Mayaya.
Finala din acel an a reușit să strângă aproape două milioane de oameni în fața televizoarelor.
Atunci, Pro TV și Antena 1 se băteau parte în parte pentru audiență. Ambele aveau cifre foarte mari. De exemplu, Antena 1 cu filmul King Kong reușea să treacă de pragul de două milioane de urmăritori pe minut.
Cifre asemănătoare a scos și finala din 2013, când tot Brenciu dădea câștigătorul. Aproximativ 1,8 milioane de oameni se uitau atunci la finala show-ului.
Cea mai slabă finală în audiențe, finala sezonului șase
Audiențele show-ului au fluctuat de la an la an. Prima finală a show-ului în România, câștigată de Ștefan Stan, a fost urmărită de 1,5 milioane de privitori.
Ulterior, cifrele au crescut ușor sau s-au menținut în media de 1,5 milioane de telespectatori.
Doar în anul 2016 finala a avut cifre mai mici, aproximativ 1,3 milioane de telespectatori pe minut. Atunci, câștigătoare era Teodora Buciu din echipa lui Tudor Chirilă.
Paginademedia.ro prezintă audiențele tuturor finalelor de la Vocea României, din 2011 până în 2019:
FINALA 2017. Pro TV, lider de audiență cu finala Vocea României. Câte persoane au urmărit show-ul
FINALA 2016. Cati romani s-au uitat la finala Vocea Romaniei. Show-ul, primul loc pe interval
FINALA 2013. Crăciun “Negru”. Finala Vocea României, depășită de specialul cu copii al lui Dan Negru
Chirilă a dat cei mai mulți câștigători. Smiley este următorul
Tudor Chirilă este cel mai prolific jurat de la Vocea României. A dat patru câștigători, iar trei dintre ei au câștigat consecutiv. Chirilă a dat o „Voce” chiar în prima sa finală la Vocea României, în 2014 pe Tiberiu Albu.
Următorul jurat cu rezultate bune este Smiley. Acesta a reușit, alături de concurenții săi, să ridice trofeul de trei ori.
Smiley este și primul jurat care a dat o Voce a României, pe Ștefan Stan în 2011.
Paginademedia.ro prezintă în continuare lista celor nouă câștigatători Vocea României:
- În 2011, la prima ediție a show-ului de la Pro TV, marele premiu a fost atras de Ștefan Stan, concurent în echipa lui Smiley.
- În 2012, Horia Brenciu, pe atunci jurat în cadrul show-ului, a dat matele câștigător: Julie Mayaya.
- În 2013, al doilea an în care Brenciu a dat marele câștigător: pe Mihai Chițu.
- În 2014, după ce Brenciu a părăsit show-ul și a fost înlocuit de Tudor Chirilă, Vocea României a fost Tiberiu Albu (din echipa Chirilă).
- În 2015, a fost tot al lui Chirilă. Vocea României a fost una deja afirmată: Cristina Bălan, fostă solistă a trupei Impact.
- În 2016, Chirilă a dat cel de-al treilea a câștigător: pe Teodora Buciu
- În 2017, Smiley întrerupe "seria Chirilă". Vocea României a fost câștigată de Ana Munteanu. Meriam Jane, din echipa lui Tudor Chirilă, a fost pe locul al doilea.
- 2018 a fost tot anul lui Smiley. Artistul a dat din nou Vocea României, pe Bogdan Ioan, „alintat” Michael Jackson.
- În 2019, Chirilă a dat a patra Voce a României: Dragoș Moldovan.
Autor: Raul Bambu raul.bambupaginademedia.ro
Comentarii
XFactor se mai face ? Frica...
XFactor se mai face ? Frica...
Vocea se face in continuare. XFactor, nu ? Frica prea mare.
Anul trecut, Pro mai bine pe comercial decat national si urban cu reluari. Antena, invers.