Skip to main content

EXCLUSIV. Cântăreți cu mască, fără mască. Pro TV a luat formatul Masked Singer

 
EXCLUSIV. Cântăreți cu mască, fără mască. Pro TV a luat formatul Masked Singer

EXCLUSIV. Un nou format cu mască, fără mască, pe TV. Nu la Antena 1, ci la ...Pro TV.

Potrivit informațiilor Paginademedia.ro, grupul Pro a achiziționat formatul internațional Masked Singer, un show originar din Coreea. Conform acelorași surse, show-ul a fost cumpărat la nivelul grupului CME, pentru mai multe țări în care operează compania.

Publicitate

În linii mari, emisiunea este despre recunoașterea personajelor din spatele măștilor.

Celebritățile evoluează pe scenă costumate din cap până în picioare în diverse personaje. Un juriu trebuie să ghicească vedeta din spatele măștii.

The Masked Singer este un format original lansat în Coreea de Sud, produs până acum în peste 20 de țări, printre care SUA, Australia, Marea Britanie, Germania, Italia, Spania sau Bulgaria.

Contați de Paginademedia.ro, oficialii Pro TV nu au comentat informația.

Măștile, "lipite" de Dan Negru

În ultimii ani, formatele de emisiuni de tip "cu mască, fără mască" au fost realizate, la Antena 1, de Dan Negru.

Negru a impus acest format în noaptea dintre ani. Revelionul, cu personalități mascate, aduce pentru Antena 1 unele dintre cele mai ridicate audiențe ale stației din tot anul. (audiențele de anul acesta, AICI).

În 2019, Antena 1 a încercat să transforme Revelionul Starurilor, cu măști, într-o emisiune săptămânală. Programul - prezentat tot de Dan Negru - s-a numit Scena Misterelor și a fost difuzat în primăvară.

La sfârșitul anului trecut, Dan Negru a vorbit în exclusivitate la Interviurile Paginademedia.ro despre faptul că formatul Masked Singer a fost luat de un post din România, fără a preciza despre ce post este vorba. (vezi interviul Video cu Dan Negru, AICI)

Antena 1 mai are o emisiune centrată pe măști și transformări - Te cunosc de undeva - însă cu un format diferit: se cunosc vedetele care urmează să fie mascate, iar accentul cade pe performanța artistică a momentului.

VIDEO. Cum arată emisiunea Masked Singer

Citește și: VIDEO. Dan Negru, 20 de ani de Revelioane la Antena 1. „Nu online-ul a omorât TV-ul”. Cât vor mai merge măștile și care e „rețeta” lui Negru?


Citește și: AUDIENȚE REVELION 2020. Negru o dată, Negru de două ori, Negru de 20 de ori. Primul de Revelion de 20 de ani

GALERIE FOTO. Măști din edițiile internaționale Masked Singer

Autor: Petrişor Obae petrisor.obaepaginademedia.ro

Comentarii

  • Urmaresc emisiunea pe Rai 1...saptamana viitoare e finala (Al Bano pare a fi masca castigatoare ce se va anunta vinerea viitoare)... Sper ca Loredana sa fie in juriu, sa nu plece la Antena..
  • @Alexandra : masked singer e un format nou de televiziune. faptul ca are ceva cu masti si ca si parintii se uitatu la TVR la "Cu masca fara masca" nu inseamna ca e un format de 30-40 de ani:) Pe ideea asta si X Factor e Steaua fara nume din vremea comunismului ;) Zic sa discutam la obiect daca sintem pe un site de profil care spune detalii: e inspirat dintr-un format coreean aparut in 2015. Evident, toti putem sa ne dam cu parerea chiar daca nu e fotbal sau politica. Daca ne-am fi priceput...lucram in televiziune si achizitionam formate. Sint convisn ca o sa aiba audiente mari la pro si fara tipetele lui Negru
  • formate vechi de 30-40 de ani in vest sunt luate si reciclate de noi in romania. iar lumea, care petrece prea mult timp in fata televizorului, gusta asa ceva
  • De 2 săptămâni mă uit cu plăcere la această emisiune pe RAI1, vinerea, de la 10 seara. Dacă se vor păstra standardele de calitate, dacă se va pune miza pe prestația interpretativă (nu pe circăreala grobian-dâmbovițeană), dacă publicul va avea contribuția sa reală iar prezentatorul va fi decent, va fi o emisiune de succes. Dar cum vor reuši să ascundă identitatea interpreților atâta timp?
  • Această emisiune nu prea are legătură cu ceea ce face Negru. Aici vom vedea niște artiști costumați care vor cânta și a căror identitate va fi dezvăluită în momentul în care vor părăsi competiția. Există posibilitatea ca emisiunea să fie transmisă live, astfel personajele vor putea fi votate de telespectatori, sau va fi înregistrată, iar personajele vor fi votate de spectatorii din platou. La finalul fiecărei ediții, va fi eliminată o „mască„. Eu nu cred că va prezenta Cabral.
  • Această emisiune nu prea are legătură cu ceea ce face Negru. Aici vom vedea niște artiști costumați care vor cânta și a căror identitate va fi dezvăluită în momentul în care vor părăsi competiția. Există posibilitatea ca emisiunea să fie transmisă live, astfel personajele vor putea fi votate de telespectatori, sau va fi înregistrată, iar personajele vor fi votate de spectatorii din platou. La finalul fiecărei ediții, va fi eliminată o „mască„. Eu nu cred că va prezenta Cabral.
  • @Maximilian Luca
    Încurci borcanele. Emisiunea despre care vorbești se chema „Cântă acum cu mine” (All Together Now) și a fost făcută după un format *britanic*.
    Emisiunea la care se referea jk era „Falsez pentru tine” (너의 목소리가 보여 - I Can See Your Voice), care, deși a fost filmată, nu a mai apărut la TV.
    Ca să nu mai spun că emisiunea lui Cabral se numește „Ce spun românii”.
  • Apropo,

    Cred că Măruță ar trebui să fie gazda spectacolului, iar ulterior ideea acesta a măștilor ar putea fi transportată și către emisiunea zilnică a prezentatorului.
  • @jk
    A fost anul trecut acel format - „Dansează cu mine” - și a avutun sezon filmat în Polonia, și nu s-a bucurat de succes.

    PRO-TV a mai făcut formate pe care le mai abordaseră și alte televiziuni, „Am întrebat 100 de români” este emisiunea care a reușit să câștige și să păstreze un timp îndelungat publicul, deși pe un alt post românesc același format s-a situat sub media postului.

    Depinde și cine este prezentator, și dacă reușesc să adauge formatului internațional ceva cu specific local, și dacă au glumele la ei, și dacă invitații mai fac și altceva decât să poarte o mască, ar putea - spre exemplu - să lanseze cântece în primă audiție în această emisiune.

    Eu cred că PRO-TV va face o emisiune bună cu acest format.
  • Eram sigur că PRO TV cumpără formatul în momentul când Dan Negru a spus că o mare televiziune e gata să cumpere Masked Singer ! Urmează Dan Negru la PRO TV ?
  • Si acum 2...3 ani aveau un format coreean,legat de cântat,preluat de Pro Tv si care trebuia să fie difuzat, dar nu s-a mai intamplat

Trimite un comentariu