Skip to main content

A cui mai e Realitatea? Cozmin Guşă: Sunt acţionar, dar nu mai sunt patron. Aştept dividendele. Ce spune de prezenţa lui Mitrea pe post?

 
A cui mai e Realitatea? Cozmin Guşă: Sunt acţionar, dar nu mai sunt patron. Aştept dividendele. Ce spune de prezenţa lui Mitrea pe post?

INTERVIU. Cine sunt proprietarii Realitatea TV? Mai este Cozmin Guşă proprietarul postului de televiziune? A preluat Miron Mitrea partea lui Cozmin Guşă?

Publicitate

Întrebări care vin în contextul în care, în ultima perioadă, oamenii apropiaţi de Cozmin Guşă au plecat de la postul TV (Denise Rifai, Octavian Hoandră, dar şi alţii). Şi-au făcut loc în grilă Miron Mitrea (fost ministru PSD), Anca Alexandrescu (fost consilier al premierilor Liviu Dragnea şi Viorica Dăncilă) sau Gabriel Oprea.

Paginademedia.ro a stat de vorbă cu Cozmin Guşă. Ce spune?

Mai este patronul Realitatea?

Cozmin Guşă, pentru Paginademedia.ro:

  • "Pe structura de la Realitatea Plus, eu şi Maricel Păcuraru avem 49,5% fiecare, iar Alexandra Păcuraru are 1%.

Eu am decis ca, din decembrie 2019, să nu mă mai ocup de Realitatea din punct de vedere editorial, după opt ani de zile. Din acel moment, s-a ocupat partenerul meu, Maricel Păcuraru."

  • “Acum sunt doar acţionar. Patron eram când coordonam editorial. Sunt acţionar şi în continuare şi nu mă implic deloc în activitatea editorială.

Nu-mi doresc nicio putere la Realitatea. Mi-aş dori nişte dividende la finalul anului 2020, ca să pot prospera în final. Aştept dividendele la sfârşitul anului. După aceeam mai vedem.”

Cine se ocupă de editorialul Realitatea Plus?

Cozmin Guşă: “A fost preluată de partenerul meu, Maricel Păcuraru.

Nu exclud ca, în baza colaborării lui cu Miron Mitrea, cu care îşi înfiinţase o firmă de consultanţă în toamna anului 2019, acesta să fi putut avea influenţă, după plecarea mea, în strategia editorială a Realitaţii.

Totuşi, eu îl consider pe Maricel Păcuraru mai inteligent decât Miron Mitrea şi mă îndoiesc că ar putea să fie generatorul strategiei editoriale de la Realitatea.”

Despre orientatea de acum a postului?

Cozmin Guşă: “Am explicat abordarea mea pragmatică, în sensul că aştept dividendele, dar din punct de vedere editorial nu apreciez evoluţii de tipul Miron Mitrea, Anca Alexandrescu sau Oreste Teodorescu, acesta fiind şi motivul pentru care pe unii nici nu i-am selectionat înainte să presteze pentru Realitatea (Mitrea sau Anca Alexandrescu), respectiv pe alţii i-am eliminat din structura editorială (Oreste Teodorescu, Grigore Cartianu).”

Mai are un cuvânt de spus?

Cozmin Guşă: “În momentul în care i-am predat coordonarea editorială lui Maricel Păcuraru, am făcut-o în aceleaşi condiţii pe care şi el le-a respectat în relaţia cu mine, adică: timp de opt ani, niciodată nu a avut vreo pretenţie editorială legată de Realitatea Media, iar eu am avut posibilitatea să decid toată coordonarea editorială în ultimii opt ani.

El timp de opt ani nu s-a implicat. Mi se pare corect ca, din momentul în care am renunţat, nici eu să nu mă implic.

Nu am discutat despre nicio decizie editorială, aşa cum am explicat înainte dar, ca să ţi fac o plăcere, pot să comentez faptul că Gabriel Oprea, niciodată în viaţa lui, nu va putea genera audienţă la Realitatea TV.

I-a cedat lui Miron Mitrea partea lui?

Cozmin Guşă: "Miron Mitrea nu mi-a făcut o propunere oficială şi personală de a-i cesiona participaţia de la Realitatea şi nici nu cred că are suficienţi bani să plătească cât ar trebui.

Legat de proiectul Realitatea Plus, impunerea lui pe piaţa media îmi aparţine majoritar, de la obţinerea licenţei, până la negocierea preluării pe reţelele de cablu."

Care este acum relaţia cu Maricel Păcuraru? Ce spune despre Denise Rifai şi Octavian Hoandră, dar şi alte detalii, în interviul acordat Paginademedia.ro

Citeşte şi: Realitatea TV: O demisie şi două prezentatoare în şomaj tehnic: Florentina Bălăşoiu, Nora Dincă şi Mariana Zberianu


Citeşte şi: După patru zile la Realitatea, s-a întors la Libertatea. Alina Manolache revine la publicaţia Ringier


Citeşte şi: Director executiv nou la Realitatea Plus. Are 15 ani experienţă în TV de ştiri


Citeşte şi: INTERVIU. Alina Manolache, fostă Digi 24, la Realitatea Plus. De ce a plecat de la Libertatea?


Citeşte şi: Plecare importantă de la Digi24. Jurnalista Alina Manolache, partenera de emisiune a lui CTP, părăseşte postul de ştiri. Unde merge?


Citeşte şi: Costi Rogozanu pleacă de la Realitatea Plus, după ce o parte din redacţie a fost trimisă în şomaj tehnic: „Mulţi dintre colegii noştri au fost puşi într-o situaţie fără ieşire”


Citeşte şi: MediaSind: Angajaţi ai Realitatea, şi în şomaj tehnic, şi voluntari. "Nu îi mai obligaţi pe cei în şomaj să lucreze. Vom sesiza instituţiile abilitate"

Interviul acordat Paginademedia.ro de Cozmin Guşă:

Paginademedia.ro: Care este acum acţionariatul Realitatea?

Cozmin Guşă: Pe vechea structură de la Realitatea, Maricel Păcuraru şi cu mine eram 50/50. Pe structura de la Realitatea Plus, avem 49,5% fiecare, iar Alexandra Păcuraru are 1%.

Realitatea Plus este pe compania Geopol Internaţional, care a obţinut licenţă de la CNA pentru postul TV.

Eu am decis ca, din decembrie 2019, să nu mă mai ocup de Realitatea din punct de vedere editorial, după opt ani de zile. Din acel moment, s-a ocupat partenerul meu, Maricel Păcuraru.

Ceea ce nu am spus până acum, legat de motivaţia faptului că nu mai doream să mă ocup, este legat de conceptul “muncă în zadar”.

Paginademedia.ro: Adică?

Cozmin Guşă: 3-4 ore pe zi, fără profit financiar, iar rezultatul final să fie să mă chinuiesc să o bag pe Viorica Dăncilă în turul doi, cu beneficiar final Iohannis a fost mult prea mult pentru mine şi atunci am decis să renunţ la coordonare, care a fost preluată de partenerul meu, Maricel Păcuraru.

Nu exclud ca, în baza colaborării lui cu Miron Mitrea, cu care îşi înfiinţase o firmă de consultanţă în toamna anului 2019, acesta să fi putut avea influenţă, după plecarea mea, în strategia editorială a Realitaţii.

Totuşi, eu îl consider pe Maricel Păcuraru mai inteligent decât Miron Mitrea şi mă îndoiesc că ar putea să fie generatorul strategiei editoriale de la Realitatea.

Paginademedia.ro: De această direcţie atunci?

Cozmin Guşă: A fost decizia mea de strategie editorială, pentru a nu da posibilitatea candidatului Dan Barna să poată să ajungă preşedinte, pentru că mi se părea foarte periculos pentru democraţia românească.

Discuţia mea a fost că eu nu am mai vrut să o fac. Din scârbă de Iohannis. Pentru că Realitatea a fost cel mai important vector mediatic pentru realegerea lui.

Paginademedia.ro: Ai rămas acţionar la Realitatea?

Cozmin Guşă: Sunt acţionar şi în continuare şi nu mă implic deloc în activitatea editorială.

În acest fel, se poate înţelege că nici Miron Mitrea, nici Anca Alexandrescu, nici Oreste nu au fost opţiunile mele, ci ale partenerului meu, care a preluat managementul editorial.

Paginademedia.ro: Ca acţionar, nu ai un cuvânt de spus?

Cozmin Guşă: Nu doresc să am un cuvânt de spus. Aştept dividendele la finalul anului.

Paginademedia.ro: Esti de acord cu orientarea editorială?

Cozmin Guşă: Tocmai am explicat abordarea mea pragmatică, în sensul că aştept dividendele, dar din punct de vedere editorial nu apreciez evoluţii de tipul Miron Mitrea, Anca Alexandrescu sau Oreste Teodorescu, acesta fiind şi motivul pentru care pe unii nici nu i-am selectionat înainte să presteze pentru Realitatea (Mitrea sau Anca Alexandrescu), respectiv pe alţii i-am eliminat din structura editorială (Oreste Teodorescu, Grigore Cartianu).

Atât Denise Rifai, cât şi Octavian Hoandră au plecat voluntari, pentru că nu au dorit să lucreze într-o coordonare editorială care nu-mi aparţinea.

Denise Rifai sau Octavian Hoandră nu au mai vrut să lucreze la Realitatea în condiţiile în care eu nu mai coordonam editorial. Le-am înţeles decizia şi sunt în continuare în relaţii interpersonale excelente cu ei şi pot să vă anunţ că vor reveni în curând în prim planul activităţii mediatice naţionale.

Paginademedia.ro: Maricel s-a consultat cu tine?

Cozmin Guşă: Nu trebuia să se consulte cu mine, pentru că în momentul în care i-am predat coordonarea editorială, am făcut-o în aceleaşi condiţii pe care şi el le-a respectat în relaţia cu mine, adică: timp de opt ani, niciodată nu a avut vreo pretenţie editorială legată de Realitatea Media, iar eu am avut posibilitatea să decid toată coordonarea editorială în ultimii opt ani.

Paginademedia.ro: Opt ani a fost “jucăria” ta…

Cozmin Guşă: Da, recunosc.

Paginademedia.ro: Care este acum Relaţia cu Maricel Păcuraru?

Cozmin Guşă: Neschimbată. Suntem parteneri în continuare şi aşa cum el nu a comentat public vreodată strategia mea editorială, nici eu nu o să o fac.

Paginademedia.ro: Vă vorbiţi?

Cozmin Guşă: Da.

Paginademedia.ro: Când aţi vorbit ultima dată?

Cozmin Guşă: Azi (vineri).

Paginademedia.ro: Ce aţi discutat?

Cozmin Guşă: Despre precaritatea strategiei politice din interiorul PSD.

Paginademedia.ro: Despre propria afacere?

Cozmin Guşă: Nu mă interesează. Astept finalul anului, aştept dividendele.

Paginademedia.ro: Şi dacă nu vin?

Cozmin Guşă: Vedem atunci.

Paginademedia.ro: Ai discutat cu Maricel despre decizia de a-l aduce pe Gabriel Oprea ca invitat?

Cozmin Guşă: Nu am discutat despre nicio decizie editorială, aşa cum am explicat înainte dar, ca să ţi fac o plăcere, pot să comentez faptul că Gabriel Oprea, niciodată în viaţa lui, nu va putea genera audienţă la Realitatea TV.

Paginademedia.ro: I-ai zis şi lui Maricel Păcuraru?

Cozmin Guşă: Nu. El timp de opt ani nu s-a implicat. Mi se pare corect ca, din momentul în care am renunţat, nici eu să nu mă implic.

Paginademedia.ro: Au fost condiţii când ai renunţat la coordonarea editorială?

Cozmin Guşă: Singurele condiţii sunt cele legate de dividendele de la sfârşitul anului. Realitatea Plus este un post care evoulează în condiţii de businness.

Dacă dividendele nu vor fi îndestulătoare, vom avea o discuţie.

Paginademedia.ro: La sfârşitul anului, ce se va întâmpla?

Cozmin Guşă: Nu ştiu, vedem atunci.

Paginademedia.ro: În concluzie, Cozmin Guşă e patron Realitatea?

Cozmin Guşă: Nu. Este doar acţionar. Patron era când coordona editorial.

Nu-mi doresc nicio putere la Realitatea. Mi-aş dori nişte dividende la finalul anului 2020, ca să pot prospera în final.

Paginademedia.ro: i-ai cedat partea ta lui Miron Mitrea?

Cozmin Guşă: Miron Mitrea nu mi-a făcut o propunere oficială şi personală de a-i cesiona participaţia de la Realitatea şi nici nu cred că are suficienţi bani să plătească cât ar trebui. Dacă nu mă crezi pe mine, te rog să-l întrebi pe Cristi Burci.

Citeşte şi: Realitatea TV: O demisie şi două prezentatoare în şomaj tehnic: Florentina Bălăşoiu, Nora Dincă şi Mariana Zberianu


Citeşte şi: După patru zile la Realitatea, s-a întors la Libertatea. Alina Manolache revine la publicaţia Ringier


Citeşte şi: Director executiv nou la Realitatea Plus. Are 15 ani experienţă în TV de ştiri


Citeşte şi: INTERVIU. Alina Manolache, fostă Digi 24, la Realitatea Plus. De ce a plecat de la Libertatea?


Citeşte şi: Plecare importantă de la Digi24. Jurnalista Alina Manolache, partenera de emisiune a lui CTP, părăseşte postul de ştiri. Unde merge?


Citeşte şi: Costi Rogozanu pleacă de la Realitatea Plus, după ce o parte din redacţie a fost trimisă în şomaj tehnic: „Mulţi dintre colegii noştri au fost puşi într-o situaţie fără ieşire”


Citeşte şi: MediaSind: Angajaţi ai Realitatea, şi în şomaj tehnic, şi voluntari. "Nu îi mai obligaţi pe cei în şomaj să lucreze. Vom sesiza instituţiile abilitate"

Autor: Petrişor Obae petrisor.obaepaginademedia.ro
viewscnt

Comentarii

  • Şi dacă am pomenit de geostrateg, trebuie, pentru echidistanţă, să aduc aminte şi de poziţia unui liberal sadea. Doamnelor şi domnilor, Rareş Bogdan, un om de conjuctură, pe vechi, un liberal înfocat, pe nou. Mvai, ce mesaj emoţionant îî adresa lui Maricel Păcuraru la plecarea acestuia la „colegiul” Poarta Albă pentru completarea studiilor:

    “Maricel Păcuraru nu este acum alături de noi, dar știu că se uită la TV. Vreau să vă spun un lucru. Despre Maricel ați auzit numai lucruri mizerabile, dar nu este nimic adevărat. Sunt mândru că sunt prieten cu el. Când se va putea, mă voi duce să-l vizitez și să-l strâng în brațe pentru modul în care a avut grijă de Realitatea TV. Când a plecat mi-a zis un lucru: să nu mă cert cu Cozmin Gușă și nici cu soța lui, Dana. De asemenea, mi-a zis să nu îngenunchiem. Nu am îngenunchiat și nici nu vom îngenunchia. Te așteptăm aici", Jocuri de putere, nov, 2014

    Premonitorii vorbe. Iată, după nici 6 ani Maricel şi-a luat jucăria înapoi, în acest răstimp Rareş şi Cozmin n-au îngenuncheat decât în faţa celui care dă mai mult. Şi dă-i şi luptă, neisusorule! În rest, pupături, îmbrăţişări, lacrimi… QED
  • SOV - După eșecul cu domnul Elan, am încercat același cu un om căruia credeam că îmi datorează din punct de valoare moral enorm, micul *** Gușă. Gușă este un fel de peștișor, nu știu dacă știti ce înseamnă parazitul. În ocean se strecoară prin colții rechinului un fel de peștișori mici care ciugulesc din colții rechinului resturile. Ăsta este Gușă. Cu Voiculescu la început, cu Adrian Năstase, cu Băsescu, cu mine, acum îl ciugulește pe Vizer. Acest *** a avut în proprietate printr-un contract de trustee grupul Realitatea.
  • I-auzi frate, Maricel se ocupă de editorial. Baba, pardon, ospătarul şi mitraliera. Vedeţi că n-a stat degeaba la “academia” Poarta Alba, a ieşit de acolo cu abilităţi editoriale şi de management media. Doamne, sărmana presă pe mâinile cui a ajuns! Să revenim la Cozmin. De fapt, implicarea editorială a geostrategului consta în a bombarda redacţia de ştiri şi site-ul cu link-uri de încredere: flux, comisarul, activenews, DCnews, stiripesurse şi alte site-uri obscure de speculaţii, ipoteze şi manipulări. Trebuiau făcute ştiri, invitaţi oameni, pe subiectele indicate de Cozmin, atât pe tv, cât şi pe site.

    Caraghioslâcul era atunci când se cerea la telefon, vorbea, frate, şi câte o oră. Despre orice, că deh, era conectat în piaţă, iar prezentatorii nu îndrăzneau să-l întrerupă. După intervenţiile-fluviu, urma faza finala, se tăiau imediat halci şi de 10 min, care erau difuzate obsedant zile întregi. Nici site-ul nu scăpa mai ieftin, transcrierile erau postate de-ndata. Presă, da?!
    În modestia lui, amintea de fiecare data cum i-a format şi i-a introdus în politica mare, pe X, pe Y, pe Z, practic politichia românească a început şi s-a sfârşit cu Guşă. Dar preferatul lui era Coldea, personaj demonizat la fiecare intervenţie, de ziceai că-i vreun Richelieu ocult care a dus România de râpă. Şi era să uit de DNA, acest Gestapo, cum plastic l-a numit un invitat permanent. DNA, care distrugea familiile şi agoniseala penalilor, de nu mai putea fura mai nimic de grija Codruţei.

    Metoda de lucru era simpla: scana piaţa şi unde simţea un potenţial scandal, aborda subiectul anunţând astfel că-i disponibil, iar funcţie de aranjamentele de culise trecea în una din tabere. Eficient, nu?! Mno, nu ştiu daca şi comisionul se împărţea cu Maricel. Probabil nu.

    Nu pot să nu menţionez România 2019, acest Tezaru Folcloric cu care a bătut ţara anul trecut. Totul pe mocangeală, mă refer la cazarea şi masa echipei. A şi avut invitaţi de marcă: interlopi, penali şi persoane dubioase, care sper că nu sunteţi naivi să credeţi că nu cotizau la teşchereaua lui Cozmin. Altfel, eram o mare familie, cum îi plăcea să declare. Da, o familie, transformată în famiglie.

    Pentru cei care nu ştiu cum au pus mâna Maricel şi Cozmin pe Realitatea, las link-ul asta. https://www.b1.ro/stiri/eveniment/scandal-realitatea-tv-gusa-pacuraru-cum-au-preluat-postul-250388.html
  • Banii corespondentilor pe online când ii dați? Ați tepuit zeci de jurnaliști din provincie.
  • Dle Gușă, dvs din ce naiba trăiți? Unde aveți cartea de muncă? Citeam pe net că aveți case mai grozave decât Adrian Năstase ba pe la Cornu, prin București, pe la Oradea, Cluj etc. Cu ce le întrețineți?
  • Cata autosuficienta in individul asta, Gusa! Dupa ce l-a scos din teren amicul lui Maricel, cand a vazut bilantul financiar sub dreapta conducere a Pelikanului, multe din spagile politice nu au ajuns in visteria comuna, acum are si tupeul sa santajeze cu dividendele de la sfarsit de an. Dupa plecarea lui Rares Bogdan a carmit-o spre pesede, in speranta unor castiguri viitoare! Analistul geopolitik de neimaginat, geostrategul politichii dambovitene, buricul pamantului, cel d-intaiul calcator in ale combinatiilor usilor inchise, prea maritul Gusa, simplu membru pesede!
  • Cozmine, ai venit în 2012 la Realitatea TV și "strategia" ta editorială a prăbușit audiențele. Cine știe să se uite pe cifre și caută chiar pe acest site, poate să facă lejer niște comparații: în timp ce alții au prosperat sau au stagnat, postul ăsta are de vreo opt ori mai puțin atat pe urban, cat si pe national. Pe comercial nici nu conteaza.
    Din cauza ta au plecat zeci de oameni f buni, care fac cariere in alte parti la nivel ridicat. Un post de stiri trebuie sa fie curat, credibil, onest, băi Cozmine! Nu sa faca combinatii puturoase asa cum le descrii tu in interviu, nu sa fie jucaria ta, a lui Pacuraru sau a lui Mitrea. Ai uitat cand il preamareai pe Gabriel Oprea, acum se vede ca il critici; la fel ca pe Coldea, pe Codruta etc. Deci, Oprea "nu face audiente", dar bine ca faceau Adrian Severin, Vanghelie, Rodica Stanoiu , Vasile Dancu, Ioan Rus si alte personaje sulfuroase promovate de tine. Bine ca facea audiente fiu-tau, Andrei, in acele calupuri ultra-penibile in care il prezentai drept marea vedeta din judo, federatie pe care ai pus-o pe butuci, unde n-ai niciun rezultat mai acatarii la competitiile care conteaza cu adevarat. E de mare tupeu sa ai pretentia la dividende, dupa ce ti-ai batut joc de sute de fosti salariati ramasi fara bani. Ai senzatia ca oamenii sunt prosti, ca nimeni nu vede ca pe tot ce pui mana se usuca, ca nu se prinde nimeni de toate ciubucurile tale. Pai nu erai tu salvatorul presei, nu veneai cu 50 de milioane $ anul trecut de la niste americani, nu promiteai tu ca Realitatea Plus va fi un post care va rupe norii prin Balcanii de Vest? Cozmine, bine ca ai disparut din spatiul public! Jurnalismul e un pic mai bun fara tine, nu-ti duce nimeni dorul dintre noi,. astia ramasi aici.
  • „Denise Rifai sau Octavian Hoandră nu au mai vrut să lucreze la Realitatea în condițiile în care eu nu mai coordonam editorial. Le-am înțeles decizia și sunt în continuare în relații interpersonale excelente cu ei și pot să vă anunț că vor reveni în curând în prim planul activității mediatice naționale.”

    De la B1 TV tocmai au fost dați afară Sorina Matei și Andrei Bădin, exact singurii de acolo care criticau PNL-ul. Ghici unde se va duce Denise Rifai?

Trimite un comentariu

sus