
CNA. Pro TV a fost pedepsit pentru câteva scene de tortură, difuzate în serialul Vlad. Consiliul Național al Audiovizualului a dat o amendă de 7.500 de lei postului TV, care a difuzat scene în care un personaj ud primea șocuri electrice.
Forul a considerat că scenele respective sunt prea violente, iar minorii ar putea fi afectați de acestea. Episodul în cauză, care a avut respectivele scene, a fost difuzat la începutul lunii martie.
Sancțiunea a fost propusă de Radu Herjeu și a trecut cu șase voturi, de la Monica Gubernat, Radu Călin Cristea, Nicolae Bălașa, Orsolya Borsos și Ramona Sorescu.
Herjeu și-a argumentat decizia:
„Consider că este un derapaj. Înteleg că la 12 ani și o zi e perfect ca un copil să asiste la astfel de scene. Probabil nu știți ce se întâmplă cu un om ud care primește șocuri electrice. Nu, n-ar trebui ca la 12 ani să fii expus la așa ceva, la 15 ani.
Trebuie luată în calcul și recidiva (serialul a mai fost amendat în trecut pentru niște scena de viol). De asemenea, trebuie luată în calcul audiența. Impactul unor astfel de scene, chiar și 80 de secunde, este foarte mare”, a spus Herjeu.
Pe de altă parte, postul de televiziune s-a apărat:
Roxana Popescu, de la Pro TV: „Vlad este un serial de ficțiune și are marcajul 12. Din punctul nostru de vedere nu sunt vizibile momentele de tortură, ci reacțiile personajelor”, a spus aceasta.
Pe lângă amendă a mai fost propusă și o somație, din partea Dorinei Rusu, care nu a trecut la vot.
Legislație - Codul de reglementare a conţinutului audiovizual
Art. 24 - (1) Programele 15 se difuzează numai în intervalul orar 23,00-6,00 şi vor fi însoţite permanent de un semn de avertizare reprezentând un cerc de culoare albă, iar în interiorul acestuia, pe fond transparent, numărul 15 de culoare albă; fac excepţie de la intervalul orar filmele artistice, serialele şi cele documentare clasificate 15, în cazul cărora intervalul permis de difuzare este 22,00-6,00.
Art. 19 - (2) Responsabilitatea clasificării programelor revine radiodifuzorilor şi furnizorilor de servicii media la cerere, în conformitate cu următoarele criterii:
b) utilizarea violenţei şi rolul acesteia în rezolvarea problemelor;
Autor: Raul Bambu raul.bambupaginademedia.ro
Comentarii
vorbeste postacul...
asta e o stire cu pro , ce cauti aici sluga antenista?
In Spania se poate difuza serialul Vis a vis care e pe Netflix, dacă ar fii pe ProTv acest serial ar fii închis la ce scene SF are pentru CNA-ul românesc condus de partide politice ca PSD și *** ai antenelor
Dar asa amenzi la A3 si RTV cand?
P.S.Parca au mai avut înainte o sancțiune pe vlad