Skip to main content

Site-ul jurnalistei Oana Dobre Dimofte „se vinde” prin Thinkdigital. Câți oameni citesc platforma axată pe educație?

 
Site-ul jurnalistei Oana Dobre Dimofte „se vinde” prin Thinkdigital. Câți oameni citesc platforma axată pe educație?
Foto | Iqads.ro

Jurnalista Oana Dobre Dimofte și site-ul său educațieprivată.ro intră în regia de vânzări Thinkdigital, anunță compania. Ce spune Oana Dobre despre decizie?

Publicitate

Câți vizitatori are site-ul? Cum a evoluat în pandemie?

Platforma educațieprivată.ro care acoperă subiecte din zona educațională, a fost lansată în anul 2018 de jurnalista Oana Dobre Dimofte (ex - Digi24, Realitatea TV sau Evz) și Dan Dimofte (specialist în marketing și comunicare). 

Portalul cu știri și analize din educație adună lunar peste 400.000 de clienți unici, potrivit datelor furnizate de regia Thinkdigital.

Compania condusă de Dragoș Stanca preia, concret, vânzările pentru spațiile de publicitate de pe educațieprivată.ro.

Interes crescut pentru educație în perioada pandemiei

Contactată de Paginademedia.ro, Oana Dimofte a declarat

„Avem încredere în Dragoș Stanca și în regia de vânzări Thinkdigital. Am apelat la vânzarea prin regie pentru că toată lumea trebuie să facă lucruile la care se pricepe, iar pe această zonă ei se pricep mai bine decât noi”, a spus jurnalista. 

De asemenea, a dat și câteva detalii despre felul în care s-a simțit criza pe site-ul său:

„A crescut foarte bine site-ul în perioada de pandemie. A urcat mult în trafic și cred că s-a întâmplat acest lucru și pentru că educația a fost unul dintre subiectele centrale în perioada de criză”, a mai spus ea. 

Printre numele care mai semnează articole pe site-ul educațieprivată.ro sunt Marcel Bartic, Marian Staș, Corina Popa, Toma Pătrașcu, Miruna Pătrașcu, Alexandra Bărbulescu, dar și mulți profesori și manageri din învățământul public și privat.

Nu este singura platformă de educație care își vinde publicitatea prin regia condusă de Stanca. Site-ul EduPedu.ro, fondat de Raluza Pantazi, își vinde spațiile publicitare tot prin Thinkdigital. 

Dragoș Stanca, managing partner Thinkdigital:

„În peisajul digital media actual, unde vedem tot mai mulți specialiști în producerea de trafic la kilogram, noi ne propunem să încercăm să susținem cât mai multe proiecte editoriale independente, care pun accentul pe calitatea conținutului și expunerea unor subiecte importante pentru interesul public.

Veți vedea, consultând oferta noastră în materie de ad-netwok, că această direcție prinde un contur tot mai clar: cred că pentru un advertiser inteligent, azi, e mult mai valoroasă o audiență de 1 milion de vizitatori unici lunar adunați corect, de 3-4 siteuri de calitate decât 2 milioane de unici obținuți prin titluri înșelătoare”, a punctat Stanca.  

OANA DOBRECarte de vizită:

Oana Dobre Dimofte a intrat în presă ca reporter pe domeniul politic la Curentul. După patru ani, a devenit reporter special la Evenimentul zilei, unde a avut și cinci deplasări în zona de război precum Irak și Afganistan.

După Evz, jurnalista a intrat în televiziune și a lucrat la Realitatea TV și, ulterior, la Antena 3, unde a fost colaborator. În 2014, a fost la Digi24, unde a lucrat la proiectul România furată. 

Autor: Raul Bambu raul.bambupaginademedia.ro

Trimite un comentariu