Skip to main content

BANI PENTRU PRESĂ. Grupul Intact, cei mai mulţi bani de la Guvern: peste 3,2 milioane de euro. Grupul ProSport, Cancan şi Gândul, primul la online. Lista parţială a contractelor. Cine şi cât ia?

 
BANI PENTRU PRESĂ. Grupul Intact, cei mai mulţi bani de la Guvern: peste 3,2 milioane de euro. Grupul ProSport, Cancan şi Gândul, primul la online. Lista parţială a contractelor. Cine şi cât ia?

BANI PENTRU PRESĂ. Grupul Intact va lua cea mai mare "felie" din campania de informare prin care Guvernul sprijină presa: peste 3,3 milioane de euro pe durata celor patru luni de campanie, prin Antena 1, Antena 3, Antena Stars, Radio ZU, dar şi prin Jurnalul Naţional şi site-urile grupului.

Publicitate

Grupul Pro TV (TV plus online) are în jur de 1,8 milioane.

La online, cei mai mulţi bani - jumătate de milion de euro pentru cele patru luni - se duc către grupul lui Radu Budeanu (prin două firme), care are site-urile prosport.ro (cu secţiunea tacataca.ro, axată pe generarea de clickuri, de care Paginademedia.ro a scris în trecut), gândul şi cancan.ro. Capital.ro (site despre ale căror titluri de click-bait Paginademedia.ro a scris în trecut) este, de asemenea, în top.

Site-ul Fanatik.ro e în capul listei la categoria "online locale". (UPDATE 22 iunie: Site-ul Fanatik, inclus iniţial de Guvern la capitolul Site-uri online locale, a fost mutat la categoria Site-uri online naţionale).

Ce companii de media intră în campania de informare a Guvernului?

Paginademedia.ro a făcut calculul în euro şi vă prezintă lista posturilor de televiziune, a radiourilor, site-urilor şi a titlurilor din presa scrisă care au fost acceptate în campanie.

Trei note importante:

1. Este o listă parţială, întrucât sunt încă în lucru şi alte solicitări.

2. Conform acestei liste, deşi campania de patru luni avea un buget maxim alocat de 40 de milioane de euro, totalul de până acum nu ajunge nici la jumătate: 17 milioane de euro totalizează, din calcule, campania Guvernului pe cele patru luni.

3. Pentru prima lună de campanie, instituţiile de media vor primi banii în avans, urmând ca situaţia să fie reglată în funcţie de rezultate în lunile următoare.

Sumele au fost stabilite pe baza rezultatelor posibile (în anumite condiţii de trafic şi de audienţă). Dacă acestea nu se realizează, nu se plătesc toţi banii.

Înainte de listă, de menţionat că această campanie a Guvernului are ca mesaj principal "Poartă masca". Spotul TV actual merge pe mesajul "Poartă masca", o execuţie în care mesajele de încurajare sunt scrise pe măştile de protecţie purtate de diverse personaje.

B1 TV a fost postul de televiziune care a difuzat primul spoturile din campania Guvernului, la începutul săptămânii trecute. Câteva zile mai târziu, clipurile au rulat şi pe Digi 24, iar pe finalul săptămânii (joi fiind semnate contractele) au intrat şi pe alte canale.

Şi acum, listele:

1. TELEVIZIUNI NAŢIONALE: Şapte milioane la televiziuni. Cei mai mulţi bani la Antene

Antenele au obţinut cea mai mare sumă pentru campanie: sunt peste 1,7 milioane la Antena Group (campania este pe Antena 1 şi pe Antena Stars) şi 630.000 de euro la Antena 3.

Grupul Intact intră în campanie şi cu site-urile (250.000 de euro), Radio ZU (625.000 de euro) şi cu Jurnalul Naţional (30.000 de euro).

Către grupul Pro T se vor duce, în cele patru luni de campanie, aproape 1,5 milioane de euro pentru posturile TV. Alţi 300.000 de euro sunt pentru online.

Kanal D va primi 1,3 milioane de euro, iar România TV, aproape 900.000 de euro.

Din totalul de aproape 20 de milioane alocaţi de Guvern iniţial, au fost aprobaţi doar 7 milioane de euro.

Lista posturilor de televiziune naţionale care intră campanie

COMPANII TV EURO
1 Antena TV Group S.A. 1.738.770
2 S.C. PRO TV S.R.L. 1.462.225
3 S.C. Dogan Media International S.A. 1.302.722
4 S.C. RIDZONE COMPUTERS S.R.L. 892.836
5 ANTENA 3 S.A. 631.154
6 RCS&RDS S.A. 304.543
7 ABC PLUS MEDIA S.A. 288.962
8 B1 TV Channel S.R.L. 199.811
9 Campus Media S.R.L. 183.433
TOTAL cu TVA (pentru 120 de zile) 7.004.456
Buget total alocat conform OUG 63/2020 19.446.801

CAPTURI din spotul video:

2. RADIO: Antenna Group - Kiss FM, Magic Rock FM - singurul grup radio cu peste un milion de euro

Dintre posturile de radio, cea mai mare finanţare a obţinut-o Antenna Group (Grecia), adică Kiss FM, Magic FM şi Rock FM - peste un milion de euro pe toate cele patru luni.

Compania care deţine Europa FM intră în campanie pentru 670.000 de euro, iar 175.000 de euro merg către Virgin Radio (din acelaşi grup media).

Radio ZU - Camina (din grupul Intact), va beneficia de 625.000 de euro.

Au mai obţinut finanţări Naţional FM (72.000 de euro) şi Radio Guerrilla (36.000 de euro pentru toate cele patru luni).

Dacă la TV nu se vor cheltui toţi banii alocaţi iniţial de Guvern, alta este situaţia la radio, unde se vor cheltui aproape toţi cei 3,3 milioane de euro stabiliţi prin Ordonanţa de urgenţă.

Lista posturilor naţionale de radio care intră în campanie

COMPANII RADIO EURO
1 A.G. RADIO HOLDING S.R.L. 1.042.514
2 Europe Developpement International R S.A. 668.630
3 GRUPUL MEDIA CAMINA (GMC) S.R.L. 625.602
4 RCS&RDS S.A. 554.701
5 S.C. Radio XXI S.R.L. 174.219
6 CANET RADIO S.R.L. 115.803
7 ABC PLUS MEDIA S.A. 72.422
8 Radio Guerrilla S.R.L. 36.310
TOTAL cu TVA (pentru 120 de zile) 3.290.200
Buget total alocat conform OUG 63/2020 3.310.094

3. ONLINE NAŢIONAL. Peste jumătate de milion la grupul cu ProSport, CanCan şi Gândul

Din banii alocaţi online-ului de Guvern, cei mai mulţi merg la grupul lui Radu Budeanu: jumătate de milion de euro, prin două firme. Aproape 300.000 de euro se duc către Web Editinng Development (prosport.ro şi cancan.ro). Alţi 240.000 de euro se duc către Gândul, editat de Titluri Quality SRL.

Prosport.ro (prin secţiunea tacataca.ro) şi cancan.ro au fost subiectele mai multor materiale de click-bait, semnalate de paginademedia.ro.

Aproape 300.000 de euro vor fi direcţionaţi către site-urile Pro TV. La fel va lua Editura Evenimentul zilei şi Capital (titlu de asemenea subiect al unor materiale ale rubricii Derapaj, de pe Paginademedia.ro).

DCNews - prin Press Media Electronic, va primi 224.000 de euro, iar HotNews (MediaBit - aproape 100.000)

Site-urile Ringier au fost admise în campanie pentru un buget de 192.000 de euro.

În lista site-urile mai sunt Comisarul.ro, impact.ro, redacţia.ro, bzi.ro, PaginiAurii.ro. Două site-uri de parenting au, de asemenea, bugete aprobate pentru campanie: desprecopii.com şi suntmamica.ro.

Şi Marina Almăşan ia ceva, pentru site-ul femeide10.ro. Puţin însă: 985 de euro.

Cât a alocat iniţial Guvernul pentru site-urile naţionale? 7,4 milioane de euro era bugetul iniţial (din cei 40 de milioane), 4,4 milioane rezultă din dosarele aprobate.

Lista site-urilor NAŢIONALE care au fost acceptate pentru campania Guvernului

ONLINE NATIONAL EURO
1 S.C. PRO TV S.R.L. 295.900
2 WEB EDITING DEVELOPMENT - prosport, cancan 295.408
3 EDITURA EVENIMENTUL SI CAPITAL S.R.L. 295.408
4 Adevarul Holding S.R.L. 267.386
5 TITLURI QUALITY S.R.L. - gandul 236.326
6 S.C. Dogan Media International S.A. 230.763
7 Antena TV Group S.A. 226.479
8 IMEDIA PLUS GROUP S.A - eva, automarket, cinemagia 225.743
9 PRESS MEDIA ELECTRONIC - dcnews 224.017
10 RINGIER ROMANIA S.R.L. 192.015
11 ROOM 12 MANAGEMENT 147.704
12 ANDREI LASLAU MEDIA PRODUCTION - fabricatinromania.info 147.704
13 EUROPEAN BUSINESS ENVIRONMENT - stiripesurse 121.106
14 RTV PROPERTIES - romaniaTV, economica.net 98.469
15 MEDIA BIT SOFTWARE - hotnews 98.469
16 AS Media SRL 97.484
17 Inteligo Media S.A. - avocatnet 88.622
18 INTERNET CORP S.R.L. 76.806
19 RINGIER SPORTAL S.R.L. 73.852
20 Campus Media S.R.L. - Digi 24 73.852
21 MANGO RECORDS S.R.L. - mgnews 73.852
22 WELL WIDE WEB S.R.L. - impact.ro 64.005
23 Telekom Romania Communications - telekomsport 63.903
24 AIR24 GATE S.R.L. - huff 61.546
25 GLOBAL IMPEX DISTRIBUTION - bzi 59.082
26 RCS&RDS S.A. 51.696
27 VICE ANTENNA S.R.L. -vice.com 49.235
28 Sfatul Medicului.ro SA 49.235
29 Europe Developpement International R S.A. 48.753
30 ANTENA 3 S.A. 35.153
31 ASOCIATIA AGROINTELIGENTA 31.018
32 ANCORE MEDIA - B1.ro 29.541
33 N.RO AGENTIA DE STIRI S.R.L. 25.078
34 Dinamic Soft - comisarul.ro 24.617
35 Fundatia Progress - maszol.ro 24.617
36 WHITE SPOT PRODUCTION - doctorulzilei 24.617
37 DOT SOCIAL MEDIA - redactia.ro 24.617
38 ROmedic.ro S.R.L. 19.694
39 MEDIA SUD EUROPA - GazetadeSud 18.463
40 RENTROP&STRATON - manager.ro 17.232
41 CASA SERAFIM S.R.L 13.786
42 AGENTIA DE PRESA RNEWS S.R.L. 13725
43 AGENTIA DE PRESA RNEWS SRL 13.725
44 Business Insider S.R.L. 9.847
45 DESPRECOPII.COM SHOP S.R.L. 9.847
46 ACTIVE SOFT S.R.L. - copilul.ro 9.355
47 ANA ONLINE SOLUTIONS - GreatNews 8.862
48 WEB SERVICES SOLUTIONS - suntmamica.ro 8.696
49 DIGITAL BUS - Life.ro 7.385
50 FCR MEDIA ON LINE - PaginiAurii.ro 7.385
51 Ziarmm S.R.L. 4.923
52 SANATATEA PRESS GROUP - Sanatatea.TV 4.431
53 MEDIA NET S.R.L. 3.939
54 MACHTEAM SOFT 3.693
55 CONSO MEDIA GROUP - conso.ro 2.954
56 ARHIPELAGO INTERACTIVE - finantare.ro, meteo.ro 2.528
57 CITY GUIDE MEDIA - Cinemap, ZilesiNopti 2.462
58 FINTELLIGENCE PRESS - financialintelligence 2.462
59 MEDICHUB MEDIA SRL 2.348
60 URBAN.RO GOING OUT SRL 2.059
61 MEDIA HUNEDOREANA S.R.L. 1.723
62 CONTERA STUDIO - femeide10.ro 985
63 COMPANIA DE EVENIMENTE ZURLI SRL 752
64 Web Interactive Design - newstandard.news 542
65 Smart Sport Marketing - Kamikaze 492
66 UNIVERSUL JURIDIC SRL 492
67 Viata Medicala Romaneasca SRL 295
68 ATELIERUL DE INSPIRATIE - matusinka.ro 25
TOTAL cu TVA (pentru 120 de zile) 4.449.184
Buget total alocat conform OUG 63/2020 7.447.249

4. ONLINE LOCAL: Site-ul Fanatik, cei mai mulţi bani. Iniţial a fost trecut la locale, apoi mutat la "naţionale"

Site-ul de Fanatik.ro, al lui Horia Ivanovici, apărea iniţial ca primul pe listă la publicaţii online locale. Are alocaţi 150.000 de euro pentru cele patru luni de contract. Site-ul a fost lansat în urmă cu câţiva ani ca un site de sport. Din martie 2019, s-a poziţionat ca un site de ştiri generale.

Horia Ivanovici a precizat pentru Paginademedia.ro că, deşi pe site-ul Guvernului suma aprobată este de 150.000 de euro, contractul a fost încheiat pentru 120.000 de euro (cu TVA inclus).

De ce apare la categoria "online local""

"Nici eu nu ştiu de ce apare aşa, din moment ce Fanatik este înscris în SATI ca un site generalist. Sunt convins că e o eroare de comunicare. Important de precizat, suma de mai sus reprezintă o estimare de consum publicitate, în niciun caz o sumă garantată", spune Ivanovici.

Fanatik este mult înaintea următoarelor site-urilor ZiaruldeIaşi (40.000 de euro) sau Monitorul de Suceava (34.000).

UPDATE 22 iunie: Site-ul Fanatik, inclus iniţial de Guvern la capitolul Site-uri online locale, a fost mutat la categoria Site-uri online naţionale.

Guvernul alocase pentru site-urile locale în jur de 2 milioane de euro. Doar 600.000 se vor cheltui.

Lista site-urilor încadrate la publicaţii online locale care intră în campania Guvernului

ONLINE LOCAL EURO
1 FANATIK ONLINE S.R.L. 147.704
2 Grupul de Presa Medianet S.R.L. 39.388
3 INTERPRESS S.R.L. 34.464
4 INFORM MEDIA PRESS S.R.L. 32.922
5 BIZ AFACERI MEDIA S.R.L. 29.541
6 Faxmedia Info S.R.L. 24.617
7 MEDIA LIDER SATU MARE S.R.L. 19.694
8 ODS S.R.L. 16.001
9 Prima Press S.R.L 14.992
10 NEWS PORTAL S.R.L. 14.770
11 BIHOR MEDIA S.R.L. 14.770
12 MONITORUL DE CLUJ S.R.L. 13.786
13 RIPENSIS MEDIA TRUST S.R.L. 12.309
14 UNIREA PRES SRL 12.309
15 Mediapress S.R.L. 11.078
16 VIATA LIBERA S.R.L. 9.847
17 DHC MEDIA NET S.R.L. 9.847
18 ZIUA TOMIS S.R.L. 9.847
19 TIMPRESS S.A. 9.847
20 XXL Media SRL 9.847
21 NEW TIMES MEDIA S.R.L. 8.862
22 ZIARUL EVENIMENTUL SRL 8.862
23 ZI DE ZI EVENTS SRL 7878
24 TIPOTEX SA 7.385
25 GEFLO MEDIA S.R.L. 5.416
26 DESTEPTAREA S.A. 4923
27 XAOS REGIONAL MEDIA S.R.L. 4.431
28 CITYPRESS SRL 4.431
29 PROFITON SRL 4.431
30 SVL MEDIA PRODUCTIONS S.R.L. 4.283
31 BUM MEDIA 3.693
32 BAZAR MEDIA CONSULTING SRL 3.693
33 ARGESUL LIBER S.A. 3.446
34 Media Factory Concept SRL 3.200
35 MANAGER S.R.L. 3.200
36 G & P News & Advertising S.R.L. 2.954
37 H-Press S.R.L. 2.954
38 NV WOTAN MEDIA SRL 2.954
39 ANJA MEDIA GROUP SRL 2.954
40 JURNAL C&G S.R.L. 2.462
41 CASA DE PRESA SI EDITURA TRIBUNA S.R.L. 2.216
42 Cronica Prompt Media TR S.R.L. 1.969
43 Sportul Salajean SRL 1.969
44 Editura Realitatea Argeseana S.R.L. 1.625
45 PRESAMFAG 2017 S.R.L. 1.477
46 COTIDIAN TOP S.R.L. 1.477
47 TMT MEDIA INTERNATIONAL S.R.L. 1.231
48 COMPARTY S.R.L. 1.231
49 EDMA COM S.R.L. 1.231
50 ANOTIMP CASA DE PRESA SI EDITURA S.A. 1.182
51 LIDER DESIGN S.R.L. 739
52 Szabadsag SRL 739
53 ALDO DETAIL DIRECT S.R.L 591
54 PROJECT MEDIA GASTRONOMIE S.R.L. 492
55 JFK MEDIA & MORE SRL 492
56 Redactia Actual de Cluj S.R.L. 492
57 Infotime Media SRL 468
58 Fundatia Adevarul Harghitei 394
59 MANGEAC N EMIL II 246
60 MFG NEWWWS S.R.L. 246
61 Asociatia _Atlatszo Erdely Egyesulet 123
62 Curier SRL 98
TOTAL cu TVA (pentru 120 de zile) 600.720
Buget total alocat conform OUG 63/2020 2.068.680

5. ZIARE: Cât iau Adevărul Holding şi Ringier

La capitolul publicaţii tipărite, Adevăru Holding (Adevărul, Click) este primul pe listă, cu aproape 140.000 de euro pentru cele patru luni de campanie.

Urmează în top grupul local Inform Media (100.000 de euro) şi, pe poziţia a treia, Ringier România (Libertatea), cu 50.000 de euro alocaţi de Guvern.

Alţi 30.000 de euro merg către Gazeta Sporturilor, prin Ringier Sportal.

Pentru pubicaţiile tipărite, erau stabiliţi iniţial 2 milioane de euro. Guvernul va cheltui 1,6 milioane, potrivit datelor de până acum.

Lista publicaţiilor tipărite din campanie

Editori PRINT EURO
1 Adevarul Holding S.R.L. 137.865
2 INFORM MEDIA PRESS S.R.L. 100.445
3 RINGIER ROMANIA S.R.L. 55.146
4 Prima Press S.R.L 44.314
5 Grupul de Presa Medianet S.R.L. 41.360
6 ANTENA 3 S.A. 29.543
7 RINGIER SPORTAL S.R.L. 29.543
8 INTERPRESS S.R.L. 29.543
9 BUM MEDIA 29.543
10 MEDIA SUD EUROPA S.A. 29.543
11 VIATA LIBERA S.R.L. 29.543
12 Mediapress S.R.L. 29.543
13 CASA DE PRESA SI EDITURA TRIBUNA S.R.L. 29.543
14 ANOTIMP CASA DE PRESA SI EDITURA S.A. 29.543
15 DESTEPTAREA S.A. 29.543
16 TIMPRESS S.A. 29.543
17 EDITURA MAXIM CONCEPT 29.543
18 Friss Press SRL 29.543
19 GORJEANUL SA 29.543
20 Inter Regional Media SRL 29.543
21 CRAI NOU SA 29.543
22 Cuvantul liber SRL 29.543
23 Graiul Maramuresului SRL 29.543
24 IMPRESS SRL 29.543
25 MEDIA HUNEDOREANA S.R.L. 29.543
26 UNIREA PRES SRL 29.543
27 PROFITON SRL 29.543
28 JURNAL C&G S.R.L. 17.726
29 ZI DE ZI EVENTS SRL 17.726
30 Cronica Prompt Media TR S.R.L. 14.771
31 TMT MEDIA INTERNATIONAL S.R.L. 14.771
32 MANAGER S.R.L. 14.771
33 GLOBAL IMPEX DISTRIBUTION S.R.L. 14.771
34 ARGESUL LIBER S.A. 14.771
35 COMPARTY S.R.L. 14.771
36 MONITORUL DE CLUJ S.R.L. 14.771
37 EDMA COM S.R.L. 14.771
38 Curier SRL 14.771
39 DELTA S.A 14.771
40 INFO MEDIA HOUSE SRL 14.771
41 Reflex srl 14.771
42 BRIO MEDIA SRL 14.771
43 CASA DE EDITURA NAPOCA SRL 14.771
44 CITYPRESS SRL 14.771
45 Grupul de Presa Accent SRL 14.771
46 ZIARUL EVENIMENTUL SRL 14.771
47 Fundatia Adevarul Harghitei 14.771
48 NV WOTAN MEDIA SRL 14.771
49 REALITATEA MEDIA SRL 14.771
50 Szabadsag SRL 14.771
51 XXL Media SRL 14.771
52 TIPOTEX SA 14.771
53 CITY GUIDE MEDIA SRL 12.802
54 BIHOR MEDIA S.R.L. 11.817
55 Observator Cultural 11.817
56 Mesagerul Press SRL 11.817
57 EDITOR BL 49 SRL 11.817
58 Viata Medicala Romaneasca SRL 11.817
59 VALCEA WEEK PRESS SRL 9.848
60 INDISCRET MEDIA SRL 7.878
61 SFG PRESS SRL 7.878
62 SPRINTEN INFOMAR S.R.L. 7.878
63 Smart Sport Marketing S.R.L. 5.909
64 MANGEAC N EMIL II 5.909
65 EDITURA EVENIMENTUL SI CAPITAL S.R.L. 5.909
66 MFG NEWWWS S.R.L. 5.909
67 UTOPIUM SRL 5.909
68 PRESAMFAG 2017 S.R.L. 3.939
69 AL LUGOJPRESS 3.939
70 GENIUS SRL 3.939
71 Vila Press SRL 3.939
72 Sportul Salajean SRL 3.939
73 Asociatia pentru Tineret Aspire 2.954
74 Editura Haromszek Kiado SRL 2.954
75 IMPRIMA S.R.L 2.954
76 SEN-TEN MEDIA SRL-D 2.954
77 ZILE SI NOPTI MAGAZINE SRL 2.954
78 BIZ AFACERI MEDIA S.R.L. 985
TOTAL cu TVA (pentru 120 de zile) 1.574.620
Buget total alocat conform OUG 63/2020 2.068.809

Citeşte şi: Bani pentru presă. Textul final al Ordonanţei. 15 mai, data de start a campaniei Guvernului


Citeşte şi: Guvernul a aprobat. Va da 40 de milioane de euro pentru presă. Jumătate pentru TV. Ce face presa pentru aceşti bani? Totul despre cum se vor aloca banii

Citeşte şi: BANI PENTRU PRESĂ. Lista completă cu companiile media care s-au înscris. Cine a aplicat pentru bani de la Guvern? Nici 10% nu au documentele complete


Citeşte şi: Bani pentru presă. Textul final al Ordonanţei. 15 mai, data de start a campaniei Guvernului


Citeşte şi: Guvernul a aprobat. Va da 40 de milioane de euro pentru presă. Jumătate pentru TV. Ce face presa pentru aceşti bani? Totul despre cum se vor aloca banii

Autor: Petrişor Obae petrisor.obaepaginademedia.ro
viewscnt

Comentarii

  • Hargioganul Hargioganul
    Pai ... daca vrei sa faci campanie eficienta ... o faci in primul rand pe posturile cu cei mai multi telespectatori.
    Normal ca Antenele au primit cei mai multi bani ... cu cine sa faci campanie ... cu posturi la care nu se uita nimeni ???

    Postacule antenist , la Pro se uita cei mai multi , nu la antenute
  • mircovici mircovici
    Mile , atunci de ce aberezi asa
  • Adrian Adrian
    Pai ... daca vrei sa faci campanie eficienta ... o faci in primul rand pe posturile cu cei mai multi telespectatori.
    Normal ca Antenele au primit cei mai multi bani ... cu cine sa faci campanie ... cu posturi la care nu se uita nimeni ???
  • Covid-1984 Covid-1984
    Şi uite-aşa, pe nesimţite, ne-am trezit într-o distopie fascistă, în care Câinele de Pază a Democraţiei roade oasele pe care i le aruncă Guvernul pe care, zice-se, trebuie să îl supravegheze să nu facă nasoale.
  • Țugui Nicu Țugui Nicu
    Nu stiu de ce am eu impresia ca reclamele ProCovid sunt cele mai bine plătite. Degeaba nu i-au facut sa creadă, până si pe ei, fabulațiile care le varsă din gură
  • Undac Undac
    Eu sunt curios de unde sunt datele. Orice poate posta orice atata timp cat nu ni se arata sursa de informare. Oameni buni nu mai puteti botul la tot felul de stiri
  • Mile Mile
    Alex, atunci de ce aberezi asa
  • ion cu vaca ion cu vaca
    LISTELE RUSINII!
  • jk jk
    Andrei
    Cred ca condiția e sa ai stiri,ceea ce doar pro tv si posibil pro x is in grupul PRO,pe cand la Intact e A1,AStars si cred Zu(A3 e pe alta firma)
    @circo hai sa te vad sa iei bani sa vezi daca rămâi "necumparat "
  • Allex Allex
    Iuli, nu am spus sigur că va fi pe intervalul 18-19, era doar o părere personală. Nu e nimic bătut în cuie. Se analizează variante. Nu știu dacă Măruță va mai fi, și dacă da, sub ce forma va fi. Cert e că vor fi modificări în day time. Cât despre emisiunea lui Cabral, nu cunosc detalii, dar nu cred că s-a mai anunțat vreun casting. Șerban, dacă Călinescu va din toamnă în grila Pro day by day, va fi obligat să abordeze conținut non/politic, ceea ce ar fi greu pentru el. Chiar cred că, asta e una din condițiile care i-au fost puse de conducere. Marian, nu s-a luat deocamdată vreo decizie clară privind Vocea, tocmai s-au reluat filmările pentru Masked Singer.
  • Andrei Andrei
    Intact a luat mai mult pentru că fac audiențe duble față de grupul Pro(toate posturile).La Pro doar PROTV și Pro2 sunt în top 10 și rar Pro X.Pro Gold nici nu mai emite 24/24.Noaptea se transformă în acvariu.(difuzează imagini cu pești fără sunet)
  • Innanul Innanul
    https://www.protv.ro/muzica/pro-tv-aduce-distractia-la-tine-acasa-in-cel-mai-mare-concert-drive-in-the-concert-drive-in.html
    Pe 21 iunie o parte din magia spectacolului THE CONCERT drive-in va fi transmisă pe PRO TV.

    PRO TV aduce distracția la tine acasă în cel mai mare concert drive-in: THE CONCERT drive-in

    Hhahahaha umilinta postacule , antena ta cand face asa ceva?
  • Presistul Presistul
    Postacule mile plangi acum, ha ha ha
    PRO TV este cea mai urmarita si de incredere institutie de presa din romania , la fel si pe online , ha ha ha , antenuta dezastru in clasament
  • GovyN GovyN
    pensionarul libidinos ce sa faca , tataie esti expirat de mult

    Supara adevarul pe sluga pensionara antenista , ha ha ha
    Antenuta locul 2 , chiar si 3 zi de zi , saptamana de saptamana

    Apropo postacule , PRO TV este cea mai urmarita si de incredere institutie de presa din romania , la fel si pe online , ha ha ha , antenuta dezastru in clasament
    https://www.revistabiz.ro/top-cele-mai-urmarite-si-de-incredere-branduri-de-media-din-romania/
  • Iuli Iuli
    @Allex vorbești prostii! ProTV in niciun caz nu îl scoate pe Cabral de la 18, sunt doar vremuri grele pe acel tronson din cauză “serialului Vulpița” care din toamnă sigur nu o să mai fie pentru că deja de 2 luni pierd teren pe Comercial și Urban în favoarea ProTV.

    Eu cred că în locul lui Măruță (dacă pleacă, să vedem ce zice și Andra) o să fie tot o emisiune de divertisment dar mult mai interactivă cu prezentatori mai interesanți, gen Adela Popescu (nu ar fi exclus să prezinte ea emisiunea și în locul ei să fie altă fată) și da, eu m-aș uita la Adela!

Trimite un comentariu

sus