Skip to main content

Cât de mare e marele Google? Pierde câteva miliarde, dar face alte zeci de miliarde din reclame numai în SUA

 
Foto | Pexels
Foto | Pexels

Cât face din reclame Google? Dar Instagram? Dar Facebook? Vorbim de zeci de miliarde de dolari numai în America. Cifrele au fost publicate de Business Insider, în contextul în care publicaţia vorbeşte de pierderile celor doi giganţi.

Publicitate

Din cauza pandemiei, se estimează că veniturile Google din reclame vor scădea cu aproximativ 7 miliarde de dolari în SUA, decât estimările iniţiale, potrivit Business Insider.

Totuşi, veniturile gigantului de peste ocean răman foarte sus. Ca idee: Aproape 40 de miliarde de dolari va încasa Google de pe piaţa de reclame din SUA. Iniţial se estima că vor ajunge la 47 de miliarde pentru acest an.

Cu aceste rezultate, Google va fi în scădere cu 5,3% faţă de 2019, scrie sursa citată. Practic va încasa cu 7 miliarde de dolari mai puţin decât estimările iniţiale, făcute înaintea pandemiei.

Este prima scădere din anul 2008, atunci când eMarketer a început să estimeze pentru prima data veniturile Google.

Unul dintre motive este legat de reducerea bruscă a cheltuielilor din partea industriei de turism, care a fost la pământ în pandemie. Principalele platforme care au redus costurile au fost cele din zona de turism: Booking, Expedia.

Google scade în general, dar este de notat că veniturile YouTube pentru acest an vor fi pe plus, cu 16,8% mai mult decât anul trecut.

Au fost revizuite şi predicţiile pentru alţi jucători, anunţă Business Insider:

  • Facebook - Veniturile din reclame vor creşte cu 4,9%, la 31,43 miliarde de dolari. Vor fi cu 4,82 miliarde de dolari mai puţin decât estimările din martie.
  • Instagram - Au fost ajustate şi veniturile Instagram: 2,5 miliarde de dolari ar fi scăderea, până la 16,3 miliarde de dolari.
Autor: Raul Bambu raul.bambupaginademedia.ro
viewscnt

Trimite un comentariu

sus