Skip to main content

VIDEO. Povestea brățărilor dacice, cu procurorul Augustin Lazăr anchetator, într-un film pe Viasat History. Când va fi difuzat?

 
VIDEO. Povestea brățărilor dacice, cu procurorul Augustin Lazăr anchetator, într-un film pe Viasat History. Când va fi difuzat?

Povestea brățărilor dacice furate și regăsite, o investigație în care zeci de persoane au fost investigate, se va regăsi într-un documentar pe postul Viasat History.

În documentar se dezvăluie o lungă călătorie de zeci de ani a unor artefacte transilvănene de aur - brățări dacice datând din secolul 1 î.H. Traficate din România printr-o largă și profesionistă rețea de intermediari sârbi, acestea ajung pe piețele europene și americane de antichități și, în cele din urmă, la magazine de antichități și case faimoase de licitații, precum Christie’s.

Publicitate

Procurorul Augustin Lazăr a fost cel care a dispus arestarea a treizeci și trei de persoane și solicită mărturia în instanță a peste 100 de persoane. Astfel, au fost recuperate treisprezece din cele douăzeci și patru de spirale din aur masiv, expuse la Muzeul Național de Istorie a României în 2011.

POVESTEA

Primul dintre obiectele pe care arheologul german Barbara Deppert-Lippitz le numește „cele mai senzaționale descoperiri ale secolului trecut” nu a ieșit la suprafață într-un muzeu, ci la casa de licitații Christie's din New York.

Între mai mult de o sută de piese de bijuterii antice aflate la vânzare în 8 decembrie 1999, se afla Lotul 26, o brățară din aur în formă de șarpe, pe care casa de licitații a identificat-o drept „podoabă pentru braț, greacă ori tracică, din aur masiv”. Christie estima că o va vinde cu până la 100.000 de dolari.

Vânzarea a fost, însă, anulată din pricină că originea nu i-a putut fi stabilită cu exactitate, iar brățara și proprietarul acesteia au dispărut din nou în lumea subterană a artefactelor antice.

A fost nevoie de 11 ani pentru ca arheologii și oamenii legii din România să conecteze această podoabă cu diverse alte rapoarte de jafuri din munții Transilvaniei. Deși nu a fost niciodată recuperat, Lotul 26 a pornit o căutare internațională pentru a recupera moștenirea pierdută a Daciei, căutare care s-a purtat pe două continente și în cel puțin 8 țări.

Când va fi pe post?

”Povestea controversată a brățărilor dacice de aur” se difuzează joi, 30 iulie, la ora 12:25, dar și vineri, 21 august, la ora 12:10.

VIDEO. Documentarul "Povestea controversată a brățărilor dacice din aur" - Trailer

Despre Viasat History

Viasat History are la bază difuzarea documentarelor istorice și a fost înființat de Modern Times Group. Prima transmisiune a avut loc pe 3 mai 2004, în Europa Centrală și de Est, dar și în peninsulele balcanice și baltice, iar din noiembrie 2019 și în peninsula Scandinavă.

Modern Times Group curpinde și alte televiziuni precum Viasat Nature și Viasat Explore.

Autor: Daniel Samoilă daniel.samoilapaginademedia.ro

Comentarii

Trimite un comentariu