Skip to main content

COMUNICAT. GroupM România oferă cele mai recente date cu privire la evoluția pieței de media, la nivel local și internațional

 
COMUNICAT. GroupM România oferă cele mai recente date cu privire la evoluția pieței de media, la nivel local și internațional
Foto | Pexels

COMUNICATTYNY (This Year Next Year) este unul dintre cele mai exhaustive rapoarte globale din industria de media, atât la nivel local, cât și internațional.

Raportul TYNY (iunie 2020) oferă cele mai recente date și predicții asupra evolutiei pietei de publicitate din acest an, prin comparație cu anul anterior, în contextul generat de COVID-19. Raportul se realizează de două ori pe an, la mijlocul și la finalul unui an în curs.

Publicitate

Ca o particularitate, ediția din iunie 2020 a raportului TYNY subliniază un aspect foarte important, anume că este pentru prima dată când investiția media din mediul online o depășește pe cea din mediile offline/tradiționale, la nivel global, ajungând la 53% în total, față de 47% în 2019.

Nota Paginademedia.ro: În secțiunea COMUNICATE sunt prezentate comunicatele companiilor care se înscriu, pe baza unui abonament.

Mihai Vișan, Head of Trading GroupM România:

„Ni se pare mai important ca niciodată ca informațiile de acest gen să fie fluide și toți jucătorii din piața de publicitate să aibă acces la ele. Pentru ca piața să poată funcționa mai departe, în ciuda contextului actual, trebuie să fim mai pregătiți și mai profesioniști ca niciodată în fața clienților noștri”, a spus acesta. 

Conform raportului oferit de GroupM se estimează o scădere a pieței de publicitate la nivel global cu 9.9%, până la finalul lui 2020. Scăderea va fi mai accentuată în vestul Europei și mai puțin pronunțată în SUA ( -7.5%) și China (-2.8%), cele mai mari două piețe de publicitate, care însumează peste 50% din piața globală. România va evolua similar cu media globală, cu o scădere estimată de 9.8% până la finalul anului.

La nivel global, piața de publicitate TV va scădea cu 12.8% în 2020, ajungând la o cotă de piață de 27%, iar zona de online va scădea cu 1.4% în 2020 și va atinge pentru prima data o cotă majoritară din publicitatea globală, respectiv 53%. Toate celelalte medii vor înregistra scăderi mult mai pronunțate (>20%).

Pe piața locală, mediile dominante rămân TV-ul și online-ul, dar în ordine inversă față de situația globală, cu TV-ul în poziție dominantă, cu aproximativ 65% cotă de piață. Zona de online ocupă locul 2, cu aproximativ 20% cotă de piață. Conform estimărilor GroupM, piața de publicitate TV locală va scădea cu 8.5% în 2020, iar piața de online locală cu 6.9%.

Estimările includ bugetul programului guvernamental de suport pentru piața media și se bazează pe scenariul în care nu va mai fi declarată o nouă stare de urgența în toamna acestui an.

Despre GroupM

GroupM este lider-ul global de management al investițiilor în media, care gestionează peste 50 miliarde USD în investiții anuale de media, prin intermediul agențiilor Mindshare, MediaCom, Wavemaker, Essence, m/SIX și Xaxis.

GroupM creează reale avantaje competitive pentru clienții săi prin intermediul specialiștilor din întreaga lume, oferind informații valoroase despre tendințele pieței cu privire la comportamentul consumatorilor și diverse platforme de media, expertiză de trading, market-leading brand-safe media, soluții tehnologice, conținut și multe altele.

Pagina de Twitter: @GroupMWorldwide

Ce este secțiunea COMUNICATE:

Secțiunea COMUNICATE este un instrument de promovare eficientă a seviciilor oferite de firme din comunicare, mass-media, publicitate, din zonele conexe, dar și din alte câmpuri de activitate.

În secțiunea COMUNICATE sunt prezentate comunicatele companiilor care se înscriu, pe baza unui abonament lunar. Este deschisă atât companiilor, cât și free-lancerilor care doresc să își promoveze serviciile pe care le oferă.

Detalii, la [email protected]

Autor: Comunicat publicitatepaginademedia.ro

Trimite un comentariu