Skip to main content

Program de vară pentru copii. Radioul Itsy Bitsy anunță grila de vară, adaptată la pandemie: sfaturi pentru părinți și multe emisiunii pentru cei mici

 
Program de vară pentru copii. Radioul Itsy Bitsy anunță grila de vară, adaptată la pandemie: sfaturi pentru părinți și multe emisiunii pentru cei mici

Radioul pentru copii Itsy Bitsy și-a pregătit programul pentru vara aceasta. Grila a fost adaptată și situația de pandemie prin care trecem cu toții. 

Matinalul este dedicat chiar „vacanței în pandemie”. Este realizat de Marius Constantinescu și Andrei Iordache, de luni până vineri, între 7:00 și 10:00. 

Vor fi prezentate sfaturi de vacanță în pandemie, noutăți, recomandări de la specialiști, sfaturi utile și muzică. O componentă importantă a programului de dimineața sunt telefoanele în direct.

Publicitate

Părinții vor putea suna și vor face „share location”, spun reprezentanții stației. Vor aduce vești de la „firul ierbii”: dintr-un camping, dintr-o pensiune, de la mare, de la munte sau de oriunde sunt în vacanță. 

„Dacă ai descoperit un loc kids friendly, un colț de plajă sau o cascadă spectaculoasă, fii generos și împărtășește experiența ta, printr-un simplu mesaj sau apel (prin aplicația Itsy Bitsy FM), pentru că și alți părinți să aibă informații despre destinații frumoase de vacanțe în vara 2020”, spun cei de la Itsy Bitsy. 

Pe lângă matinal, stația a pregătit un program special pentru cei mici.

Paginademedia.ro prezintă grila de vară de la Itsy Bity FM. De notat că o parte din program este difuzat live și pe pagina de Facebook a radioului. 

- Matinalul, cu Marius Constantinescu și Andrei Iordache - de la 7:00 la 10:00

- SuperErou la Joacă - de la ora 10:00. Este emisiunea de dimineață cu care cei mici își încep ziua, aleg cum se joacă: cântă, spun glume, se joacă v-ați ascunselea, spun ghicitori sau fac mișcare.

- Programul zilei continuă cu povestea de prânz, multe glume, jocuri și muzică

- Misiunile lui Itsy și ale lui Bitsy care prezintă aventurile celor doi copii extratereștri pe Planeta Zizilon, în Galaxia Xarazon - de la 17:00

- DJ Dodi pune muzică - de la 18:00

- Escape Room - de la ora 20:00. Copiii intră într-o cameră virtuală, alături de un SuperErou Itsy Bitsy, și ca să iasă din cameră trebuie să răspundă provocărilor lansate de Creatorul de camere

- Povestea de seară radiofonică - de la ora 22:00

Autor: Raul Bambu raul.bambupaginademedia.ro

Comentarii

Trimite un comentariu