Skip to main content

Cum a resimțit Facebook boicotul? Câți bani au "dispărut" din piață. Lista celor mai importante branduri care au boicotat rețeaua socială

 
Cum a resimțit Facebook boicotul? Câți bani au "dispărut" din piață. Lista celor mai importante branduri care au boicotat rețeaua socială
Sursa: Pexels.com

BOICOTUL FACEBOOK. S-a simțit, nu s-a simțit? Chiar a pierdut atât de mult Facebook după ce peste 1.000 de companii au decis să reducă sau să taie complet bugetele?

Publicitate

Câți bani au "dispărut" de pe rețeaua socială?

Detalii, dar și lista celor mai importante branduri, în continuare:

Peste 1.000 de companii au pornit un boicot împotriva Facebook, în luna iulie. Nume mari, ca Adidas, Coca-cola, Samsung sau Unilever au pornit demersul #StopHateForProfit.

Impactul?

  • Sute de milioane tăiate de la nouă companii. Dintre cele 1.000, nouă dintre ele au renunțat definitiv în a mai plăti publicitate pe platforma socială, ceea ce înseamnă că și-au redus cheltuielile de la 507,500 milioane de dolari la doar 26,2 milioane de dolari, scrie New York Times.

De la cele nouă companii, minusul în veniturile Facebook este de 480 de milioane de dolari.

  • Reduceri ușoare ale bugetelor. Alte firme - cele mai multe dintre cele 1.000 - au decis să își reducă bugetele alocate Facebook. Reducerea este una de doar câteva zeci de milioane de dolari. 29 de milioane de dolari.

În perioada 1-29 iulie, cele 1.000 de companii incluse în acest boicot au cheltuit 221,4 milioane de dolari, cu doar 12% mai puțin decât în aceeași perioadă a anului trecut. În 2019 Facebook a încasat suma de 251,4 milioane de dolari de la aceste companii.

Chiar și cu acest boicot, veniturile Facebook au crescut, în iulie, cu 10%.

Lista clienților care au boicotat Facebook

Microsoft, Unilever, Starbucks și Target nu au investit bani în publicitate pe Facebook în iunie, iar pe luna precedentă și-au redus bugetul din cauza pandemiei. De asemenea, companii precum Procter & Gamble, Samsung, Walmart și Geico au decis să reducă brusc publicitatea pe rețeaua socială, deși nu erau implicate în acest boicot, susțin cei de la New York Times, care citează publicația Pathmatics.

În schimb, Beam Suntory și Coca-Cola continuă să pună presiune pe Facebook prin acest boicot și în luna august. Această inițiativă este departe de a se încheia, dar un deznodământ poate avea loc spre finalul acestei luni sau, cel mai târziu, în toamna acestui an.

Pe lângă tăierea bugetelor, brandurile au cerut crearea unui proces separat de moderare pe rețeaua socială, care să reducă discursul de "hate". „Stop Hate for Profit” a venit ca efect al incidentului în urma căruia a murit George Floyd și care a generat mișcarea Black Lives Matter. 

Printre companiile implicate în #StopHateForProfit se numără branduri ca:

  • Adidas
  • Arc'teryx
  • Ben & Jerry's
  • Beam Suntory
  • Birchbox
  • Blue Bottle Coffee
  • Blue Shield of California
  • Chobani
  • Clorox
  • Coca-Cola
  • CVS
  • Dashlane
  • Denny's
  • Diageo
  • Dunkin'
  • Eddie Bauer
  • Eileen Fisher
  • Ford
  • Hershey's
  • Honda
  • HP
  • JanSport
  • Lego
  • Levi Strauss
  • Magnolia Pictures
  • MassMutual
  • Microsoft
  • Patagonia
  • Patreon
  • Pfizer
  • Puma
  • The North Face
  • REI
  • Samuel Adams Beer
  • Sony Interactive Entertainment
  • Starbucks
  • Target
  • Upwork
  • Unilever
  • Vans
  • Verizon
  • Vertex
Autor: Petrişor Obae petrisor.obaepaginademedia.ro

Comentarii

Trimite un comentariu