Skip to main content

Irina Păcurariu a pornit „Rețeaua de idoli”. Ion Țiriac, invitat la start de Roland Garros

 
Irina Păcurariu a pornit „Rețeaua de idoli”. Ion Țiriac, invitat la start de Roland Garros
Foto: TVR

Jurnalista Irina Păcurariu revine cu un nou sezon al emisiunii „Rețeaua de idoli”, în grila TVR 2. La start de Roland Garros, Ion Țiriac, fostul mare tenismen al României este invitatul emisiunii.

Publicitate

Când se vede emisiunea?

Producția prezentată de Irina Păcurariu este difuzată luni, 21 septembrie, de la ora 21:00. De asemenea, este programată și o reluare duminică, de la ora 18:00.

Azi, când începe și turneul Roland Garros, Țiriac va vorbi, printre altele, de performanțele Simonei Halep, despre descalificarea lui Novak Djokovic de la US Open, dar și despre noile generații din tenis.

Irina Păcurariu, despre interviul cu Ion Țiriac:

"E naiv să crezi că Ion Țiriac va povesti cuiva cum a făcut primul milion, sau, în cazul lui, primul miliard. Pentru mulţi va rămâne un excentric, mare colecţionar de maşini, proprietăţi, blazoane, trofee de vânătoare şi avioane private.

Orice se poate spune sau scrie, despre octogenarul campion, dar e complicat să-i contești încăpățănarea de face din sport o temă publică.

La Reteaua de Idoli va vorbi despre regrete, prietenie sau anii de razboi în care a copilărit. După multi ani, Ion Tiriac acceptă un interviu pentru care unii şi-ar scoate pălăria, iar el, ceea ce se întâmplă foarte rar, și-a scos ochelarii."

Țiriac, ajuns la 81 de ani, a devenit primul român intrat pe lista Forbes a miliardarilor lumii. Totodată, el este pe locul secund în topul celor mai bogați sportivi, după baschetbalistul Michael Jordan.

Ion Țiriac, la „Rețeaua de idoli”:

"Trebuie să vorbești despre sport, sportivi sau sportive în două secvențe - viața sportivă și viața adevărată care vine după sport. Gimnastele se opresc la 21-22 de ani, cresc, jucătorii de tenis la 30-31-32 de ani. Excepții sunt. Uite, Serena la 38, Federer și așa mai departe. Dar în a doua viață, dacă cumva lumea te respectă, nu te iubește, că atunci când ești sportiv te iubește toată lumea, dar după aia dacă îți câștigi respectul ai făcut Bingo, ești tot ce vrei.

Însă un copil normal, și eu îi văd pe-ai mei, care sunt normali, n-au ales sportul, dar fac sport obligatoriu în fiecare zi, în momentul când termini școala - universitate, nu liceu - și ai cele mai bune note care există în lumea asta... nu mai contează ziua aia după ce ai terminat, pentru că o să sari într-un butoi cu apă înghețată care se numește viață.

Și atunci, ce poți să pui în aplicare?

Ce ai învățat în toți cei 4, 5, 6, 20 de ani de școală și câtă creativitate ai? Sau ai cumva norocul să faci ceea ce îți place, nu ce trebuie să faci? Pentru că în momentul în care ești un american, care au o treabă senzațională, mie îmi place de mor - I'm looking for a job... Caut o slujbă.. E o treabă.

I find my job... e altă treabă - nu-l găsești p-ăla care îți place ție. Iar unul dintre cele mai mari privilegii în viața asta este să ai dreptul să alegi.

În momentul în care poți să alegi ai o altă viață în fața ta." 

După interviul cu Țiriac, Irina Păcurariu îl va avea ca invitat pe Ilie Năstase, fost câștigător la Roland Garros. Interviul cu Năstase se va difuza săptămâna viitoare.

Autor: Daniel Samoilă daniel.samoilapaginademedia.ro

Comentarii

Trimite un comentariu