Skip to main content

Românii pot plăti cu telefonul şi prin Google. Aplicaţia „Google Pay” a ajuns şi în România

 
Foto | Pexels
Foto | Pexels

Plăţi cu telefonul şi prin Google Pay. Serviciul lansat de compania de peste Ocean a ajuns şi în România.

Publicitate

Aplicaţia nu este disponibilă direct în ţara noastră, dar utilizatorii vor putea utiliza Google Pay online şi în orice magazin care acceptă plăţi contactless, prin Visa sau Mastercard.

Soluţia tehnică se numeşte „Google Pay as a service”, ce permite emitenţilor de carduri să integreze Google Pay în aplicaţiile lor mobile de plată.

Google Pay este disponibil prin aplicaţiile următoarelor instituţii, urmând ca altele să se alăture ulterior:

  • Revolut
  • Curve
  • Transferwise
  • ING Bank
  • UniCredit Bank
  • Banca Transilvania
  • Alpha Bank
  • CEC Bank
  • Viva Wallet
  • Orange Money

Pentru a adăuga un card, utilizatorii trebuie să deschidă aplicaţia băncii şi să acceseze secţiunea „Adaugă în Google Pay”. După ce procesul de înrolare a cardului a fost încheiat, deţinătorul poate plăti contactless în magazin cu telefonul sau online, la comercianţii care acceptă plata prin Google Pay.

Odată ce cardul a fost salvat, poate fi administrat din setările dispozitivului mobil (Google > Serviciile contului > Google Pay), spun reprezentanţii Google.

De asemenea, se anunţă şi un sistem de securizare pentru plăţi. Între acestea se numără „tokenizarea”, soluţia standard a industriei plăţilor, care presupune că tranzacţiile se realizează cu un număr virtual de card (acesta jucând rolul token-ului), specific fiecărui dispozitiv, fiind asociat cu un cod de securitate dinamic care se schimbă la fiecare tranzacţie.

Această funcţionalitate şi altele vor funcţiona alături de soluţiile de protecţie oferite de emitenţii cardurilor, menţionează sursa citată.

De asemenea, dacă deţinătorul şi-a pierdut telefonul sau i-a fost furat, acesta poate folosi funcţionalitatea „Găseşte telefonul” pentru a bloca dispozitivul de oriunde, îi poate schimba parola sau chiar să şteargă de pe el datele personale.

Autor: Raul Bambu raul.bambupaginademedia.ro
viewscnt

Comentarii

  • Afi Afi
    Așa e, titlul e înșelător. Sper să corecteze.
  • Sorina Sorina
    Fals, aplicația „Google Pay” NU a ajuns și în România. Intalati-o si sa ma anuntati si pe mine daca functioneaza!! Ati rastalmacit titlul comunicatului si a rezultat o informatie falsa. In comunicatul original se spune ca serviciile Google Pay sunt disponibile in Romania prin APLICATIILE ALTOR INSTITUTII financiare si bancare, NU direct prin aplicatia Google Pay!!

Trimite un comentariu

sus