
BURTIERĂ LA MINUT. Cum se vede în burtiere rezultatul exit-poll-ului? "Bătălia" în burtiere a început înainte de ora 21.00.
Răsturnare totală de situație, titra Antena 3 (post care a comandat, de altfel, singurul exit-poll) înainte de ora 21.00, în timp de România TV anunța Cutremur în toate partidele. Cele două posturi mergeau pe aceeași rețetă ca și la locale: cu Marius Pieleanu intrat în direct din mașină, în drum spre studio, la Antena 3, Niels Schnecker anunță că are rezultatele la România TV.
Înainte cu 30 de minute, Antena 3 anunță, pe surse, că președintele Klaus Iohannis este "în drum spre unul dintre sediile partidelor". Un sfert de oră mai târziu, o altă informație pe surse spune că s-a răzgândit.
Cine va conduce România în următorii ani, se întreba Digi24. Cine face Guvernul? Era pe burtiera B1 TV. Imediat, ce lideri importanți nu intră în Parlament, titra Realitatea, care mergea și pe o “Răsturnare de situație”, cu calcule “date peste cap”. Rezultate surpriză, anunța și Digi 24.
Aproape toate posturile TV dau exit-pollul Curs Avangarde făcut pentru Antena 3 (singurul comandat de un post TV), cu PSD la un procent în fața PNL. Mici excepții: România TV dă o cercetare Sociopol (cu cifre ușor diferite, mai ridicate la partidul lui Victor Ponta), iar Realitatea difuzează alte cifre, atribuite Insomar, în care pe primul loc este, la distanță, PNL. Chiar titrează: "PNL câștigă alegerile".
La România TV e dată intrarea lui Ponta în Parlament, la Realitatea TV este "out".
B1 TV prezintă, pe lângă datele Avangarde, și o "numărătoare PNL", în care PNL are aproape 33%, iar PSD - 29,4%.
În toate, USR este la 15-16 procente. România TV deja titrează "Dezastrul USR"
Rezultate Exit-Poll Curs Avangarde pentru Antena 3, ora 21.00:
Camera Deputaților
- PSD - 30,5%
- PNL - 29%
- USR PLUS - 15,9%
- UDMR – 5,7%
- Pro Ro – 5%
- PMP - 5%
Senat:
- PSD - 30,6%
- PNL - 29,1%
- USR Plus - 16,4%
- UDMR - 5,7%
- PMP - 5%
- Pro România - 5%
Realitatea dă cifre pe care le atribuie Insomar, cu 32,8% la PNL și 28% PSD.
În studiul Sociopol de pe România TV – PNL și PSD sunt la egalitate - 28,3%, iar USR are 16%.
Vezi rezultatele alegerilor pentru Parlament, aici
Cine era pe posturile TV:
Digi 24: Claudiu Pândaru, Răzvan Ionescu (Recorder), Florin Negruțiu, Cosmin Prelipceanu
Realitatea Plus: Oreste Teodorescu, Alexandra Păcuraru, Miron Mitrea
Pro TV: Cristian Leonte, Cristian Tudor Popescu, Cristian Pârvulescu
TVR 1: Ionuț Cristache, Mircea Dinescu, Liviu Mihaiu, Cornel Nistorescu
România TV: Mirel Palada, Niels Schnecker, Dan Andronic, Bogdan Chirieac
B1 TV: Tudor Mușat, Silviu Mănăstire, Stelian Negrea, Dan Bucura
Antena 3: Mihai Gâdea, Marius Pieleanu, Mircea Badea
Cifrele din sondajul EXIT-Poll Curs Avangarde pentru Antena 3, aici
Vezi rezultatele alegerilor pentru Parlament, aici
GALERIE FOTO: Burtierele posturilor TV în seara alegerilor.
Autor: Petrişor Obae petrisor.obaepaginademedia.ro
Comentarii