Skip to main content

Premier League şi la Orange. Eurosport România, în grila operatorului din ianuarie

 
Foto: Eurosport
Foto: Eurosport

Premier League, campionatul englez de fotbal, poate fi urmărit şi de abonaţii Orange. Grupul Discovery a ajuns la un acord pentru extinderea parteneriatului cu operatorul de telecomunicaţii.

Publicitate

Astfel, din 1 ianuarie 2021, Eurosport 1 HD va avea versiunea locală, care transmite campionatul de fotbal din Anglia. Va înlocui versiunea internaţională, existentă în prezent în grila Orange.

Prin urmare, Premier League se poate viziona la cei mai mari cablişti din România: RCS-RDS, Vodafone şi Orange. Telekom a scos canalele Discovery la începutul anului, după cum Paginademedia.ro a scris AICI.

Totodată, reprezentanţii Discovery susţin că meciurile din Premier League, Australian Open, Circuitul ATP şi Jocurile Olimpice de la Tokyo, dar şi alte competiţii premium se pot viziona şi în aplicaţia Orange TV Go.

Cele mai importante meciuri difuzate de Eurosport la început de an sunt: Tottenham - Leeds (2 ianuarie), Chelsea – Manchester City (3 ianuarie) şi Southampton – Liverpool (4 ianuarie).

În grila Orange rămân şi din 2021 restul canalelor din grila Discovery: Discovery Channel, TLC, ID, Eurosport 1, Eurosport 2, Animal Planet şi Travel Channel.

Alexandru Silanovici, Distribution & Strategic Business Development Director, Discovery România &Ungaria, despre prelungirea parteneriatului cu Orange:

„Cu ocazia acestui nou parteneriat, clienţii serviciilor TV Orange vor avea acces la unul dintre cele mai diverse portofolii de divertisment inspirat din realitate de pe piaţa locală, cu genuri precum aventură, lifestyle, mister şi suspans, minunile vieţii sălbatice şi sport.

După un sezon excelent de Premier League în România, cu rezultate remarcabile la nivel de audienţe, suntem încântaţi să aducem cea mai spectaculoasă competiţie fotbalistică din lume clienţilor de servicii TV Orange din România.”

Autor: Daniel Samoilă daniel.samoilapaginademedia.ro
viewscnt

Comentarii

  • Dan Dan
    Din câte știu, Eurosport nu mai e la Telekom sau Next Gen de luni bune, dacă nu chiar un an. Chiar se face referire la acest lucru în acest articol.
  • un telespectator un telespectator
    vor fi si la TELEKOM?

Trimite un comentariu

sus