Skip to main content

Sabin Orcan, fondatorul Newsweek România: „Am ieşit pe plus în 2020”

 
Sabin Orcan
Sabin Orcan

Sabin Orcan a publicat pe contul său de Facebook veniturile Newsweek România, publicaţie pe care a fondat-o. Într-un an în care pandemia a afectat serios presa, Orcan susţine că revista pe care o conduce a ieşit pe profit. Unul „de până în 20.000 de euro”.

Publicitate

Newsweek România a ieşit pe plus la final de 2020, fără datorii la stat şi cu toate plăţile la zi. Orcan mai spune, de asemenea, că nu a apelat la ajutorul dat de Guvern presei, în prima parte a acestui an. Detalii, AICI

Mesajul lui Sabin Orcan, via Facebook:

”2020 nu a fost uşor, dar în pragul sărbătorilor avem şi nişte veşti bune despre Newsweek Romania. În ciuda pandemiei – sau poate tocmai datorită ei, pentru că am fost nevoiţi să reducem puţin costurile –, încheiem anul cu profit. Unul mic, de până în 20.000 de euro.

Asta fără nicio datorie la stat, cu toate plăţile la zi, cu lefurile achitate în avans pe luna decembrie. Şi, mai ales, fără să apelăm la celebrul „ajutor” de la guvern.

Ştiu, pare o sumă derizorie prin comparaţie cu bilanţurile marilor trusturi de presă. Dar noi n-am împlinit încă nici trei ani de existenţă. Şi ne bucurăm să vedem deja „luminiţa de la capătul tunelului”.

Evident, în primii doi ani am rezistat cu greu, din împrumuturi. Adică, în principal, din conturile familiei mele. Dar acum, uitându-mă în urmă, nu-mi pare rău că am investit atât în Newsweek Romania. Sunt foarte mândru de ce am reuşit să realizez alături de colegii mei.

Nu în ultimul rând, trebuie să le mulţumim cititorilor noştri – peste un milion pe lună -, fără de care nimic n-ar fi fost posibil. Vă dorim tuturor un an nou mai bun!”

Postarea lui Orcan pe Facebook:

2020 nu a fost uşor, dar în pragul sărbătorilor avem şi nişte veşti bune despre Newsweek Romania. În ciuda pandemiei –...

Publicată de Sabin Orcan pe Marţi, 22 decembrie 2020
Autor: Daniel Samoilă daniel.samoilapaginademedia.ro
viewscnt

Comentarii

  • coman liviu coman liviu
    salut Sabin Orcan
    te apreciez foarte mult ca jurnalist si ca om
    pe tine si pe Dan Bucura
    ba Sabine te rog sa-i lovesti pe acesti nesimtiti , pe acesti mincinosi si hoti care ne conduc
    da in ei , da in acesti *** care ne conduc fie ei de la pnl , psd usr sau altii
    spune-le tuturor politicienilor sa-mi manince ...
    si mai spune-le jurnalistilor de la antena 3 sa comenteze faptul ca ultimii 3 ministrii psd ai sanatatii sunt anchetati de dna pt coruptie

    multumesc si respect
  • cititor de presa scrisa cititor de presa scrisa
    cum adica fondatorul newsweek ro?
    n-a fondat nimic, ca nu a creat el brandul, a preluat o licenta, cu bani... la fel ca orice alta licenta in print de la Cosmopolitan la Elle sau ce licente mai avem pe aici.
  • B. Utoi B. Utoi
    De parca ne interesa ce spune domnu borcan.
  • geo geo
    A fost un an electoral - cu 2 campanii - sa zica Sabin Orcan cati bani a luat de la partide. Si datorita acestui motiv este pe plus. Anii ce vin se anunta grei, mai ales pentru presa locala. Pentru ca urmatoarele alegeri sunt abia peste 4 ani.

Trimite un comentariu

sus