Skip to main content

Directorul de proiect al Euronews România, un fost ministru, deputat şi viceprimar PSD: „M-am retras din politică”

 
Gabriel Petrea | Foto - gabrielpetrea.ro
Gabriel Petrea | Foto - gabrielpetrea.ro

Gabriel Petrea, fost candidat Pro România, fost deputat, ministru viceprimar la sectorul 6 din partea PSD, este directorul de proiect al Euronews România, post de ştiri ce va fi lansat la finalul anului la noi în ţară.

Publicitate

Petrea este în acelaşi timp şi director general adjunct al Universităţii Politehnica (funcţie pe care o ocupă de 8 ani), cu care Euronews va lansa, în parteneriat, un post de ştiri în România.

El se ocupă de partea logistică a proiectului cu tot implică acest lucru.

Contactat de Paginademedia.ro, acesta spune că s-a retras din politică şi că trecutul său nu va afecta în vreun fel independenţa noului post de ştiri.

De altfel, mai spune că atribuţiile sale vizează doar partea adimistrativă, de coordonarea editorială urmând să se ocupe un redactor-şef ales „transparent”, spune el.

Cu privire la alegerea pe poziţia de coordonator de proiect, acesta spune:

„Am fost ales de Consiliul de Administraţie al Universităţii, format din 30 de persoane. Nu cred că trecutul meu politic ar putea afecta noul post de ştiri. Mai mult, eu am atribuţii doar pe zona administrativă. După cum am anunţat, redactor-şef va fi altcineva, o persoană aleasă în mod transparent.

Eu mi-am dat demisia din Pro România şi nu mai am legături cu zona politică”, a spus Gabriel Petrea pentru Paginademedia.ro.

De asemenea, acesta nu este singurul om de la vârful UPB apropiat de zona politică. Mihnea Costoiu, rectorul UPB, este fost senator PSD.


Euronews în România


Reamintim că Euronews a anunţat că îşi va lansa post de ştiri în ţara noastră. Momentan nu se cunosc multe detalii, dar noul canal de ştiri va fi lansat în parteneriat cu Universitatea Politehnica, pornind de la staţia deja existentă UPB Sigma TV.

Până la lansare, echipa va ajunge la peste 100 de angajaţi la nivel local, spun reprezentanţii postului.

Redactorul-şef al canalului românesc va fi recrutat de Euronews şi va fi angajat al staţiei-mamă, spun reprezentanţii proiectului.


Citeşte şi: Euronews vine şi în România. Noul canal de ştiri, lansat în parteneriat cu Universitatea Politehnica


Autor: Raul Bambu raul.bambupaginademedia.ro
viewscnt

Comentarii

  • DODO DODO
    de unde ai aparut ,,DODO,, ? folosesti pseudonimul meu pe care il am de cel putin zece ani Macar boteaza-te cu DODO 2 Vezi in urma si ai sa te convingi
  • Steven Steven
    Păi ăsta s-a retras din politică pentru că proromania s-a dus pe topogan, iar în psd nu mai are loc!
  • DODO DODO
    poate ca omu a realizat ca se pot cistiga si bani cinstiti de aia a parasit politica rosie
  • Diana Diana
    Petrea? Pe bune? Un om serios n-au gasit in toata tara asta? Da, o sa fie EuroAntena 3 News, nu Euronews...
    Pacat... N-ar fi trebuit ca un nume atat de mare precum Euronews sa se murdareasca politic...
  • LEBISH535 LEBISH535
    Thank you!!1
  • didi didi
    aoleu... eu il stiu pe *** asta de cand era viceprimar la sectorul 6..... aaaaaaa, exclus sa faca asta un proiect pentru euronews... poate se ocupa de ceva *** pe acolo, nu are nicio treaba cu jurnalismul, nu inteleg de unde pana unde a aparut petrea in cadru la euronews... sunt in soc, pe cuvantul meu...
  • Dan Dan
    In condițiile astea "Euronews Romania" are toate șansele sa devina fratele mai mic al "Romania TV" si "Antena 3". Dar si un frate mic va creste. Mari succesuri (sic!) !

Trimite un comentariu

sus