
CNA. Subiectul Revelionului TVR cu Vacanța Mare a ajuns să fie discutat în ședința Consiliului de astăzi, 12 ianuarie. Multe, multe puncte de vedere din partea membrilor CNA, dar fără a se ajunge la vreo sancțiune. Ba, din contră, subiectul se va rediscuta.
Din producția de pe TVR 1, care a costat aproape 50.000 de euro, după cum Paginademedia.ro a scris în EXCLUSIVITATE în luna decembrie, s-au vizionat mai multe secvențe, iar în ședință a fost prezentă și Alina Amza, producătorul executiv al show-ului cu Mugur Mihăescu și Radu Pietreanu.
Important de menționat: s-au trimis 15 sesizări la CNA pentru Revelionul TVR. Și Ministerul Sănătății a trimis o plângere împotriva show-ului de pe Televiziunea Publică.
Amza a spus că producția a făcut o audiență peste media postului și că există „public care asimilează acest gen de umor”.
Alina Amza, în ședința CNA:
„Îmi pare rău că TVR-ul este certat pentru o producție de 100 de minute, difuzată de Revelion. Pentru acest program, poate e discutabil dacă judecăm umorul. Programul a făcut audiență, lumea s-a uitat, este și public care asimilează acest gen de umor.”
Dorina Rusu, membrul CNA care s-a autosesizat cu privire la acest Revelion, a intervenit în discuție:
„Nu e vorba că nu poți să discuți despre măsurile luate, că nu poți face haz de necaz, doar că aici este vorba despre felul în care au fost făcute după părerea mea și despre responsabilitatea pe care Televiziunea Publică o are.
Nu mă deranjează că ați glumit în legătură cu Președintele, de asta ești persoană publică ca să accepți că se poate râde de tine. Problema e legată de măsurile care s-au luat. În noaptea de Revelion dacă faci glume astea, lumea o să zică că dacă asta se va spune la Televiziunea Publică, atunci așa să facem.”
Și Radu Herjeu și-a spus punctul de vedere:
„Dumneavoastră, ca entitate, aveți o politică editorială. Toată ierarhia din TVR, începând cu președinte, directorul general, aveți ca sarcină stabilirea unei sarcini editoriale și respectarea acelei politici editoriale. În momentul în care dvs. ați considerat că acest program se încadrează în politica editorială a TVR.
Strict din acest punct de vedere eu unul nu cred că acel cântecel cu lemnul în sobă răspunde rolul unei televiziuni publice.
Eu nu cred că un astfel de cântecel trivial răspunde rolului unei televiziuni publice. Parlamentul va decide când va analiza rapoartele de activitate cei pe care i-a numit acolo au respectat sau nu ceea ce să facă.
Pe mine mă miră că niciun conspiraționist nu s-a revoltat. A fost sceneta cu Sorin Ovidiu Vîntu.
Mugur Mihăescu se înscria într-un curent de scepticism, dar el ca și Bittman sunt într-un curent care pun la îndoială foarte multe lucruri, dar în primul rând măsurile luate.
M-a surprins că am găsit o astfel de scenetă, în care să facea mișto de anti-covidiști și n-a deranjat pe nimeni. Am senzația că au făcut mișto de toată lumea. De preoțime, de covidiști, de anti-covidiști.”
Cristina Pocora a criticat Revelionul TVR și a spus că „Revelionul lui Dan Negru ar fi fost mai potrivit la Televiziunea Publică”:
„Am să puncte câteva lucruri care au fost nepotrivite. În primul rând, dată fiind construcția acestei instituții, bugetară fiind, consider că TVR și Radioul Public sunt parte a statului și cumva era și firesc că au făcut de-a lungul anului 2020 acest efort, de a fi în linie și de a susține toate insituțiile statului pentru a împiedica răspândirea acestui virus.
Cu acest Revelion o parte a statului cumva a deviat într-o altă direcție decât tot ceea ce am discutat cu toții, sănătatea publică, să scăpăm sănătoși. De aceea mă surprinde linia TVR-ului, ne-a confirmat că acest material a avut cu două săptămâni înainte.
Putea să mai atenueze din mesajul transmis și mai ales că se știa, s-a văzut în decursul timpului și Mihăescu și Bittman erau contestatari ai măsurilor, aveau o viziune pe partea cealalată. Dacă voiau să creeze un echilibru, trebuiau să arată și cealaltă perspectivă, adică campania împotriva virusului.
De asemenea, pe mine ca și contribuabil pentru că acest program a fost plătit din bani publici, eu nu m-am regăsit în acest program, nu m-a reprezentat ca țintă. Nu am o problemă cu satirizarea unor personaje de pe scena politică, s-a întâmplat întotdeauna.
Nu neg că mi-ar fi plăcut să fie un echilibru și aici, să fie acea proporție din actualul Parlament, hai să avem și aici un echilibru.
Și aș mai exprima o chestiune care nu mi-e clară: sunt momente când dinspre TVR ne vine mesajul că pe noi nu ne interesează ratingul, noi facem emisiuni pentru toată țara, ceea ce este corect, programele ar trebui cântărite după alte repere.
Când avem astfel de momente, vin și ne spun de rating. Mărturisesc că Revelionul lui Dan Negru ar fi fost mult mai potrivit la TVR, mi s-a părut mult mai curat pentru mai multe categorii de vârstă, decât ceea ce a fost la TVR 1. A fost o dezamăgire.”
Dorina Rusu a propus amendă pentru Revelionul TVR, dar nu a trecut
Dorina Rusu a propus inițial o „amendă simbolică” - echivalentul în lei a 50.000 de euro (cât a costat Revelionul TVR). Apoi a mers pe suma de 10.000 de lei.
Propunerea de 10.000 de lei a fost votată de Cristina Pocora, Oana Dincă și Orsolya Borsos. Ceilalți au votat împotrivă. După momentul în care nu a trecut amenda, Cristina Pocora a dorit o rediscutare a sancționării Revelionului TVR.
Iată cum și-a motivat Dorina Rusu propunerea de amendă:
„De când am avut emisiunea am avut sentimentul ăsta. Problema vulgarității, de prost gust, deci totul a fost de tipul ăsta. Expirat, stricat, murdar. Pur și simplu nu-mi venea să ceea ce aud e posibil. Cealaltă problemă pe care eu o văd și am avut senzația asta, mie mi se pare că de fapt toată emisiunea a fost făcută, umorul e doar un pretext pentru ca acei oameni, care știm cu toții ce părere au despre pandemie, să vină la TVR și să-și spună părerile și într-un fel, sigur că umor e sănătos, face bine, e foarte bine să râzi de oameni politici, să râzi și de covid, doar că nu mi s-a părut că ceea ce e acolo e umor.
Mi s-a părut că e un pretext de care să-ți bați joc de ăia care respectă regulile. Și de ce cei care au luat măsurile în sine. Și despre criza asta în sine. Dacă la una dintre televiziuni se spun lucruri de tipul ăsta, am sancționat chestiile de tipul ăsta. Pentru că sunt sancționabile. Mie mi se pare că într-o seară, cum e cea de Revelion, impactul acestui tip de abordare mi se pare cu atât mai grav.
M-am uitat pe Youtube și am văzut reacțiile oamenilor la acest Revelion, deci același tip de public a apreciat această emisiune ca aceea care au format o formațiune. Votanții AUR au apreciat că s-a vorbit despre restricții, asta a fost ideea. Ei au înțeles că ăia care au protestat nu înțeleg ce e aia bășcălie, nu înțeleg ce e ăla umor, important e că TVR a făcut o așa ..... în noaptea de Revelion. Nu trebuie să faceți umor instructiv-educativ, dar să nu faceți o așa bătaie de joc! Mi se pare că tot ce s-a muncit într-un an s-a stricat într-o noapte.
Eu sunt mai implicată în acest fel pentru că sunt și voluntar la DSP, iar zeci de oameni nu respectă regulile. Dacă li se mai spune și la TVR, mi se pare o chestie gravă și din punctul meu de vedere mi se pare sancționabilă.”
Comentarii
Sau atât de deconectați de REALITATEA și SOCIETATEA ROMÂNEASCĂ? Când mă gândesc că unii ar fi fost parlamentari...
P.S Libertatea de a face glume, umor sau satiră (fie ea groatească/sexuală/mitocănească/etc) a fost desființață și nu am aflat și noi (restul românilor)???
#BAD JOKES MATTER