Skip to main content

COMUNICAT. De la teze la contracte: o cunoscută şcoală privată din Capitală îşi face rebranding cu un fost elev al său

 
COMUNICAT. De la teze la contracte: o cunoscută şcoală privată din Capitală îşi face rebranding cu un fost elev al său

COMUNICAT. Atunci când ai nevoie de un logo şi un site nou, ajută dacă ai deja resursele tehnice şi competenţele necesare – sau, cel puţin, dacă ai pe cineva care ţi le poate furniza. Unele companii sau ONG-uri apelează la consultanţi sau contractori, însă există cazuri în care aceştia se află chiar în curtea clientului, cum s-ar spune: şcolile.

Publicitate

Nota Paginademedia.ro: În secţiunea COMUNICATE sunt prezentate comunicatele companiilor care se înscriu, pe baza unui abonament plătit

În cazul Complexului Educaţional Laude-Reut, una dintre instituţiile private de învăţământ cele mai cunoscute din Capitală, proiectul de construire a unui nou site şi, respectiv, de redesenare a logo-ului a fost încredinţat unuia dintre foştii absolvenţi ai şcolii, revenit în ţară după studii de business management şi marketing la Universitatea din Birmingham (Marea Britanie).

„Printre beneficiile administrării unei instituţii de învăţământ care cuprinde toate nivelurile, de la grădiniţă la liceu, se numără posibilitatea de a ne sfătui şi, după cum se vede, chiar de a contracta servicii de la foştii noştri elevi”, spune Tova Ben Nun-Cherbis, preşedinte şi co-fondator al Complexului Educaţional Laude-Reut.

„Pentru cel mai important proiect de comunicare al şcolii noastre din ultimii ani, am ales, în urma unui proces riguros de selecţie, Prodicode, compania condusă de Tomer Mozafi, absolvent Laude-Reut din promoţia 2016. Principalul argument în luarea acestei decizii a fost faptul că Tomer cunoştea bine brandul şi valorile noastre, astfel că am putut construi noul site şi, respectiv, să refacem logo-ul în timp record. Viteza şi calitatea execuţiei au contat enorm în ecuaţie, date fiind condiţiile de criză impuse de pandemie, cerinţele tehnice şi standardele de calitate cerute.”

Decizia instituţiei de învăţământ de a-şi actualiza brandul şi implicit identitatea vizuală datează de dinaintea debutului pandemiei, însă a fost pusă în aplicare ulterior. Suspendarea cursurilor a accelerat însă întregul demers.

„Laude-Reut avea nevoie de un rebranding care să clarifice identitatea vizuală a şcolii şi să răspundă unor nevoi de comunicare pentru secolul XXI”, afirmă Ben Nun-Cherbis.

„În prezent, şcolile, mai ales cele private, au contacte cu stakeholderi multipli, de la părinţi la autorităţi şi comunitatea de afaceri, astfel că simţeam deja nevoia de a ne adapta identitatea corporativă la aşteptările unui public educat şi exigent.”

Noul site al instituţiei, www.laude-reut.ro, a fost construit plecând de la o nouă structură a informaţiilor, intuitivă şi uşor de navigat de către utilizatori, păstrând în acelaşi timp funcţionalităţile esenţiale pentru un site educaţional: integrarea cu spaţiile virtuale private pentru elevi, catalog electronic, calendar de evenimente etc. Fiecare element grafic, de la schema de culori la fonturile de text, a fost ales pentru a se integra în noua identitate vizuală, care transmite valori precum stabilitate, încredere şi eleganţă.

„Marea provocare a fost să dăm o tuşă de prospeţime brandului Laude-Reut păstrând în acelaşi timp legătura cu istoria de peste două decenii a şcolii, care reprezintă un component extrem de important al brandului”, afirmă Tomer Mozafi, fondator Prodicode, compania care s-a ocupat de rebrandingul digital.

„Cred că am reuşit să realizăm o identitate de brand modernă care, în acelaşi timp, accentuează un element de continuitate. Ca fost elev al şcolii, am fost conştient de rolul definitoriu pe care îl are tradiţia educaţiei de performanţă pentru brandul Laude-Reut.”

În ceea ce priveşte logo-ul, acesta a suportat modificări aparent minore, dar care au contribuit mult la clarificarea identităţii de brand.

„Elementul central al logotipului, torţa cu flacără, a fost restilizat cu linii mai fluide, care acum permit utilizarea sa la diverse dimensiuni şi rezoluţii de imagine, fără pierderi de calitate”, explică Tomer Mozafi, CEO Prodicode.

„Am eliminat, de comun acord cu clientul, o serie de elemente redundante din logo, păstrând doar denumirea fundaţiei care administrează în mod legal şcoala şi anul fondării. Acum, Laude-Reut are un logo simplu şi clar, modern şi lizibil, care comunică, în tandem cu celelalte soluţii grafice alese, noua identitate grafică a instituţiei.”

Această nouă identitate reprezintă platforma de brand care va servi, începând din acest an, ca reper pentru toate acţiunile de comunicare ale complexului şcolar.

Ce este secţiunea COMUNICATE:

În secţiunea COMUNICATE sunt prezentate comunicatele companiilor care se înscriu, pe baza unui abonament lunar. Este deschisă atât companiilor, cât şi free-lancerilor care doresc să îşi promoveze serviciile pe care le oferă.

Detalii, la [email protected]

Autor: Comunicat publicitatepaginademedia.ro
viewscnt

Trimite un comentariu

sus