Skip to main content

AUDIENŢE PT. „Efectul” Survivor a lovit în ianuarie. Kanal D trimite Antena 1 pe locul trei si pe publicul tânăr. Pro TV rămâne primul

 
AUDIENŢE PT. „Efectul” Survivor a lovit în ianuarie. Kanal D trimite Antena 1 pe locul trei si pe publicul tânăr. Pro TV rămâne primul

AUDIENŢE TV | PRIME-TIME IANUARIE. Kanal D a lovit puternic în piaţă în ianuarie, cu Survivor. Postul Dogan a înregistrat creşteri considerabile seara. Marile rivale, Pro TV şi Antena, au înregistrat scăderi, mai mari sau mici.

Publicitate

De notat că, în luna ianuarie, când a pornit Survivor, Antena 1 este, în prime-time, pe locul trei pe toate segmentele de public: naţional, urban şi comercial.

Antena 1 este după Kanal D, dar clasamentul general al lunii este dominat de Pro TV, care se plasează peste cele două staţii TV, indiferent de segmentul de public.

Cu Survivor, show prezentat de Daniel Pavel, Kanal D a bifat recorduri importante de audienţă, cu vârfuri şi de trei milioane de telespectatori.

Postul Dogan a scos cifre bune şi cu serialul turcesc Prizoniera destinului, dat în zilele de luni, marţi şi miercuri.

Pe zona de ştiri, România TV a fost, şi în ianuarie, cea mai urmărită staţie.

Pe de altă parte, este de menţionat că show-urile de forţă ale Pro TV-ului (Românii au talent), dar şi cele ale Antenei 1 (Te cunosc de undeva, iUmor, Chefi la cuţite) încă nu au început.


Vezi şi: AUDIENŢE ZI. Kanal D, pe plus în primul lună din 2021. Pro TV şi Antena 1 au înregistrat scăderi. Pro Cinema, surpriza lunii pe comercial


CITEŞTE ŞI: Audienţe ZI decembrie 2020

CITEŞTE ŞI: Audienţe PRIME-TIME decembrie 2020

CITEŞTE ŞI: Audienţe ZI noiembrie 2020

CITEŞTE ŞI: Audienţe PRIME-TIME noiembrie 2020

Paginademedia.ro prezintă în continuare audienţele lunii IANUARIE 2021, în intervalul prime-time (19.00 - 23.00):

NAŢIONAL. Kanal D aproape a ajuns Pro TV în topul celor mai urmărite staţii seara, în intervalul de maximă audienţă 19:00 - 23:00.

- Pro TV ocupă primul loc, cu 1,47 milioane de telespectatori în medie. Postul din Pache Protopopescu a scăzut de la peste 1,5 milioane cât avea în decembrie.

- Kanal D s-a clasat foarte aproape, cu o medie de 1,46 milioane de privitori. Plusul a fost uriaş pentru postul Dogan. În noiembrie avea aproape 1,1 milioane de urmăritori.

- Podiumul a fost completat de Antena 1, în ianuarie. Postul Intact a scăzut la 1,1 milioane de persoane, faţă de aproape 1,3 cât avea în ianuarie, conform mediei din prime time.

- România TV a urcat la nivel naţional. A ajuns la aproape 600.000 de telespectatori, în medie în intervalul de maximă audienţă. În decembrie, staţia de ştiri număra 523.000 şi ocupa tot locul patru.

- Topul primelor cinci staţii, seara, a fost completat de Antena 3, cu cifre puţin mai mici decât în decembrie. A scos 384.000 de telespectatori, faţă 410.000 în ultima lună din 2020.

URBAN. Situaţia a fost asemănătoare şi în mediul urban, raportat la datele din prime time.

- Pro TV a lider detaşat, cu medie de 740.000 de telespectatori. Audienţe au fost în scădere, de la 770.000 de persoane în decembrie.

- Kanal D a urcat pe doi, peste Antena 1. A bifat o medie de 640.000 de urmăritori seara, de la 476.000 cât avea în decembrie.

- Cu cifre în scădere, pe locul trei, s-a clasat Antena 1. Postul Intact a adunat o medie de jumătate de milion de privitori în ianuarie, de la 640.000 în ultima lună din 2020.

- România TV a ocupat locul patru şi la oraşe, la fel ca în decembrie. Cifrele au fost mai mari, 318.000 de telespectatori în ianuarie, faţă de 286.000 cu o lună în urmă.

- Antena 3 a ocupat locul cinci, cu cifre constante: 244.000 de persoane, în medie.

COMERCIAL. La ce posturi s-au uitat tinerii, seara, în prima lună a lui 2021?

- Nu mai este nicio supriză: Pro TV conduce topul cu un avantaj de peste 100.000 de persoane faţă de locul doi. A numărat, în ianuarie, o medie de 353.000 de telespectatori (faţă de 363.000 - media din decembrie).

- Un plus mare pe comercial l-a avut Kanal D. A numărat 226.000 de telespectatori, în medie, în ianuarie. În decembrie, postul Dogan aduna doar 140.000.

- Imediat după Kanal D s-a clasat Antena, cu o medie de 220.000 de persoane în medie. Cifrele postului Intact au fost mai mici faţă de luna decembrie, când înregistra aproape 280.000.

- România TV a fost a patra staţie, raportat la media din prime time. Aproximativ 38.000 de tineri, în medie, s-au uitat la programele RTV în serile de ianuarie. Datele au fost constante de la o lună la alta.

- DigiSport 1 a fost staţia de pe locul cinci, cu 31.000 de privitori în medie.

Audienţa posturilor TV în lunile DECEMBRIE 2020 şi IANUARIE 2021, după media în PRIME-TIME (intervalul de maximă audienţă, 19.00 - 23.00), la nivel NAŢIONAL:

NATIONAL PT nov 2020 Mii persoane Rtg% Shr NATIONAL PT ian 2021 Mii persoane Rtg% Shr
1 Pro TV 1587 9.0 19.2 Pro TV 1478 8.4 17.4
2 Antena 1 1276 7.3 15.5 Kanal D 1469 8.3 17.3
3 Kanal D 1095 6.2 13.3 Antena 1 1115 6.3 13.1
4 Romania TV 523 3.0 6.3 Romania TV 585 3.3 6.9
5 Antena 3 410 2.3 5 Antena 3 384 2.2 4.5
6 TVR 1 215 1.2 2.6 National TV 214 1.2 2.5
7 National TV 205 1.2 2.5 TVR 1 187 1.1 2.2
8 DigiSport 1 179 1.0 2.2 Prima TV 185 1.1 2.2
9 Prima TV 173 1.0 2.1 Pro Cinema 174 1.0 2
10 Pro Cinema 166 0.9 2 TVR 2 164 0.9 1.9
11 TVR 2 137 0.8 1.7 DigiSport 1 162 0.9 1.9
12 Happy Channel 133 0.8 1.6 Happy Channel 160 0.9 1.9
13 Antena Stars 117 0.7 1.4 Antena Stars 129 0.7 1.5
14 Digi 24 114 0.7 1.4 Realitatea Plus 118 0.7 1.4
15 Realitatea Plus 102 0.6 1.2 Pro 2 116 0.7 1.4
16 B1TV 93 0.5 1.1 Digi 24 106 0.6 1.2
17 Diva 92 0.5 1.1 B1TV 85 0.5 1
18 ETNO 78 0.4 0.9 ETNO 82 0.5 1
19 Pro 2 77 0.4 0.9 Diva 79 0.5 0.9
20 Nickelodeon 73 0.4 0.9 Film Cafe 68 0.4 0.8
21 Boomerang 57 0.3 0.7 Nickelodeon 64 0.4 0.8
22 AXN 55 0.3 0.7 AXN 60 0.3 0.7
23 Film Cafe 53 0.3 0.6 Boomerang 59 0.3 0.7
24 Cartoon Network 45 0.3 0.5 AMC 50 0.3 0.6
25 Disney Junior 45 0.3 0.5 Cartoon Network 45 0.3 0.5
26 Paramount 43 0.3 0.5 Disney Junior 42 0.2 0.5
27 AMC 42 0.2 0.5 TNT 39 0.2 0.5
28 Favorit TV 41 0.2 0.5 Comedy Central 38 0.2 0.4
29 Disney 41 0.2 0.5 Disney 37 0.2 0.4
30 TNT 38 0.2 0.5 Nick JR 36 0.2 0.4
31 Minimax 33 0.2 0.4 Favorit TV 35 0.2 0.4
32 Nick JR 33 0.2 0.4 Minimax 30 0.2 0.4
33 DigiSport 2 32 0.2 0.4 TV1000 28 0.2 0.3
34 Look Sport+ 30 0.2 0.4 Eurosport 1 28 0.2 0.3
35 Eurosport 1 30 0.2 0.4 Look Sport+ 27 0.2 0.3
36 N24 PLUS 27 0.2 0.3 N24 PLUS 27 0.2 0.3
37 TV1000 26 0.2 0.3 Pro Gold 23 0.1 0.3
38 Comedy Central 26 0.2 0.3 Nicktoons 21 0.1 0.3
39 TLC 24 0.1 0.3 Pro X 21 0.1 0.3
40 Bollywood TV 23 0.1 0.3 TLC 21 0.1 0.3
41 Nicktoons 22 0.1 0.3 DigiSport 2 21 0.1 0.2
42 Discovery 21 0.1 0.3 Bollywood TV 21 0.1 0.2
43 History 21 0.1 0.3 History 21 0.1 0.2
44 Pro X 21 0.1 0.3 TV Paprika 20 0.1 0.2
45 Telekom Sport 1 20 0.1 0.2 Telekom Sport 1 20 0.1 0.2
46 Pro Gold 20 0.1 0.2 AXN White 19 0.1 0.2
47 TV Paprika 17 0.1 0.2 National Geographic 18 0.1 0.2
48 TVR 3 17 0.1 0.2 Discovery 17 0.09 0.2
49 National Geographic 16 0.09 0.2 TVR 3 16 0.09 0.2
50 National Geographic Wild 14 0.08 0.2 National Geographic Wild 15 0.09 0.2
51 DigiSport 3 14 0.08 0.2 DigiSport 3 11 0.06 0.1
52 AXN White 14 0.08 0.2 HGTV 10 0.06 0.1
53 Aleph News 10 0.06 0.1 Eurosport 2 10 0.06 0.1
54 Kiss TV 10 0.06 0.1 Aleph News 10 0.06 0.1
55 Eurosport 2 10 0.06 0.1 ZU TV 9 0.05 0.1
56 ZU TV 8 0.04 0.1 AXN Black 8 0.04 0.1
57 AXN Black 7 0.04 0.1 Kiss TV 8 0.04 0.1
58 DigiSport 4 7 0.04 0.1 JIM JAM 7 0.04 0.1
59 HGTV 6 0.03 0.1 DigiSport 4 6 0.04 0.1
60 Travel Channel 5.5 0.03 0.1 Travel Channel 5.2 0.03 0.1
61 U TV 5.4 0.03 0.1 U TV 4.7 0.03 0.1
62 Look Sport 4.5 0.03 0.1 Look Sport 4.6 0.03 0.1
63 Taraf TV 4.3 0.02 0.1 Magic TV 4.0 0.02 0
64 JIM JAM 4.2 0.02 0.1 Music Channel 3.7 0.02 0
65 Music Channel 4.1 0.02 0 Taraf TV 3.0 0.02 0
66 Hit Music 3.6 0.02 0 Hit Music 2.8 0.02 0
67 Magic TV 3.5 0.02 0 Duck TV 2.8 0.02 0
68 Duck TV 2.2 0.01 0 E! Entertainment 2.7 0.02 0
69 E! Entertainment 2.1 0.01 0 Rock TV 1.5 0.01 0
70 Telekom Sport 3 2.1 0.01 0 Canal 33 1.2 0.01 0
71 Canal 33 1.4 0.01 0 Telekom Sport 3 1.0 0.01 0
72 Rock TV 1.0 0.01 0

Sursa: Kantar Media, copyright: ARMA

Audienţa posturilor TV în lunile DECEMBRIE 2020 şi IANUARIE 2021, după media în PRIME-TIME (intervalul de maximă audienţă, 19.00 - 23.00), la nivel URBAN:

URBAN PT dec 2020 Mii persoane Rtg% Shr URBAN PT ian 2021 Mii persoane Rtg% Shr
1 Pro TV 771 8.1 18.3 Pro TV 738 7.7 17.1
2 Antena 1 639 6.7 15.1 Kanal D 640 6.7 14.8
3 Kanal D 476 5.0 11.3 Antena 1 502 5.2 11.6
4 Romania TV 286 3.0 6.8 Romania TV 318 3.3 7.4
5 Antena 3 249 2.6 5.9 Antena 3 244 2.6 5.7
6 DigiSport 1 108 1.1 2.6 DigiSport 1 103 1.1 2.4
7 TVR 1 99 1.0 2.3 National TV 99 1.0 2.3
8 National TV 95 1.0 2.3 Happy Channel 94 1.0 2.2
9 Digi 24 86 0.9 2 TVR 1 87 0.9 2
10 Prima TV 83 0.9 2 Prima TV 86 0.9 2
11 Happy Channel 79 0.8 1.9 TVR 2 85 0.9 2
12 TVR 2 71 0.8 1.7 Digi 24 81 0.8 1.9
13 Diva 68 0.7 1.6 Realitatea Plus 71 0.7 1.6
14 Realitatea Plus 61 0.6 1.4 Pro Cinema 63 0.7 1.5
15 B1TV 55 0.6 1.3 Pro 2 59 0.6 1.4
16 Pro Cinema 55 0.6 1.3 Diva 57 0.6 1.3
17 Antena Stars 45 0.5 1.1 B1TV 51 0.5 1.2
18 Pro 2 40 0.4 0.9 Antena Stars 51 0.5 1.2
19 Nickelodeon 33 0.4 0.8 Film Cafe 36 0.4 0.8
20 AXN 30 0.3 0.7 Nickelodeon 34 0.4 0.8
21 Paramount 27 0.3 0.6 Comedy Central 34 0.4 0.8
22 Film Cafe 26 0.3 0.6 AXN 33 0.4 0.8
23 Disney 26 0.3 0.6 AMC 29 0.3 0.7
24 Disney Junior 25 0.3 0.6 Disney Junior 24 0.3 0.6
25 Boomerang 23 0.2 0.5 Disney 24 0.3 0.5
26 Comedy Central 23 0.2 0.5 TNT 23 0.2 0.5
27 AMC 23 0.2 0.5 Boomerang 22 0.2 0.5
28 Eurosport 1 22 0.2 0.5 ETNO 21 0.2 0.5
29 TNT 22 0.2 0.5 Eurosport 1 21 0.2 0.5
30 DigiSport 2 21 0.2 0.5 Cartoon Network 20 0.2 0.5
31 ETNO 18 0.2 0.4 TV1000 17 0.2 0.4
32 Discovery 17 0.2 0.4 Minimax 16 0.2 0.4
33 Nick JR 17 0.2 0.4 History 15 0.2 0.4
34 Cartoon Network 16 0.2 0.4 Nicktoons 15 0.2 0.4
35 History 16 0.2 0.4 DigiSport 2 15 0.2 0.4
36 Look Sport+ 16 0.2 0.4 Nick JR 15 0.2 0.3
37 Nicktoons 15 0.2 0.3 Look Sport+ 14 0.1 0.3
38 TV1000 15 0.2 0.3 Discovery 14 0.1 0.3
39 TLC 13 0.1 0.3 TV Paprika 14 0.1 0.3
40 Minimax 12 0.1 0.3 TLC 13 0.1 0.3
41 Pro X 12 0.1 0.3 Pro X 12 0.1 0.3
42 TV Paprika 12 0.1 0.3 National Geographic 12 0.1 0.3
43 Favorit TV 12 0.1 0.3 AXN White 12 0.1 0.3
44 Bollywood TV 12 0.1 0.3 Favorit TV 11 0.1 0.3
45 Pro Gold 11 0.1 0.3 Bollywood TV 11 0.1 0.3
46 Telekom Sport 1 10 0.1 0.2 Pro Gold 11 0.1 0.2
47 DigiSport 3 10 0.1 0.2 Telekom Sport 1 10 0.1 0.2
48 National Geographic 10 0.1 0.2 National Geographic Wild 10 0.1 0.2
49 National Geographic Wild 10 0.1 0.2 HGTV 9 0.09 0.2
50 AXN White 9 0.1 0.2 DigiSport 3 8 0.08 0.2
51 Eurosport 2 7 0.07 0.2 TVR 3 7 0.08 0.2
52 TVR 3 7 0.07 0.2 Aleph News 7 0.07 0.2
53 HGTV 5.9 0.06 0.1 Eurosport 2 7 0.07 0.2
54 Aleph News 5.8 0.06 0.1 N24 PLUS 5.4 0.06 0.1
55 N24 PLUS 5.7 0.06 0.1 ZU TV 5.0 0.05 0.1
56 Kiss TV 5.4 0.06 0.1 DigiSport 4 4.6 0.05 0.1
57 DigiSport 4 5.1 0.05 0.1 Kiss TV 4.4 0.05 0.1
58 Travel Channel 4.0 0.04 0.1 AXN Black 4.3 0.04 0.1
59 AXN Black 3.7 0.04 0.1 Travel Channel 4.1 0.04 0.1
60 U TV 3.3 0.04 0.1 Magic TV 3.4 0.04 0.1
61 ZU TV 3.3 0.03 0.1 JIM JAM 3.3 0.03 0.1
62 Magic TV 3.0 0.03 0.1 U TV 3.3 0.03 0.1
63 Hit Music 2.2 0.02 0.1 Look Sport 2.5 0.03 0.1
64 Look Sport 1.9 0.02 0 Music Channel 2.2 0.02 0.1
65 Taraf TV 1.7 0.02 0 E! Entertainment 2.2 0.02 0.1
66 JIM JAM 1.7 0.02 0 Duck TV 2.1 0.02 0
67 E! Entertainment 1.6 0.02 0 Hit Music 2.0 0.02 0
68 Duck TV 1.4 0.01 0 Taraf TV 1.5 0.02 0
69 Music Channel 1.4 0.01 0 Canal 33 1.2 0.01 0
70 Telekom Sport 3 1.4 0.01 0 Telekom Sport 3 0.8 0.01 0
71 Canal 33 1.3 0.01 0 Rock TV 0.6 0.01 0
72 Rock TV 0.9 0.01 0

Sursa: Kantar Media, copyright: ARMA

Audienţa posturilor TV în lunile DECEMBRIE 2020 şi IANUARIE 2021, după media în PRIME-TIME (intervalul de maximă audienţă, 19.00 - 23.00), la nivel COMERCIAL:

COMERCIAL PT dec 2020 Mii persoane Rtg% Shr COMERCIAL PT ian 2021 Mii persoane Rtg% Shr
1 Pro TV 363 8.7 25.1 Pro TV 353 8.4 24
2 Antena 1 278 6.7 19.2 Kanal D 226 5.4 15.4
3 Kanal D 139 3.3 9.6 Antena 1 220 5.2 15
4 Romania TV 40 1.0 2.8 Romania TV 38 0.9 2.6
5 DigiSport 1 37 0.9 2.5 DigiSport 1 31 0.7 2.1
6 Digi 24 31 0.7 2.1 Antena 3 29 0.7 2
7 Antena 3 30 0.7 2.1 Pro Cinema 29 0.7 1.9
8 Diva 28 0.7 1.9 Digi 24 27 0.7 1.9
9 Prima TV 25 0.6 1.7 Prima TV 25 0.6 1.7
10 Pro Cinema 24 0.6 1.6 National TV 24 0.6 1.6
11 National TV 24 0.6 1.6 TVR 1 23 0.5 1.5
12 TVR 1 22 0.5 1.5 Comedy Central 20 0.5 1.4
13 TVR 2 16 0.4 1.1 Pro 2 20 0.5 1.4
14 Happy Channel 14 0.3 1 TVR 2 19 0.5 1.3
15 Paramount 13 0.3 0.9 Happy Channel 17 0.4 1.2
16 Pro 2 13 0.3 0.9 Diva 16 0.4 1.1
17 AXN 13 0.3 0.9 AMC 16 0.4 1.1
18 AMC 13 0.3 0.9 Film Cafe 16 0.4 1.1
19 Comedy Central 12 0.3 0.9 AXN 13 0.3 0.9
20 Film Cafe 11 0.3 0.8 Antena Stars 13 0.3 0.9
21 Antena Stars 11 0.3 0.8 TNT 11 0.3 0.8
22 Boomerang 11 0.3 0.7 Boomerang 10 0.2 0.7
23 B1TV 10 0.2 0.7 Disney Junior 9 0.2 0.6
24 Disney Junior 10 0.2 0.7 Eurosport 1 9 0.2 0.6
25 Discovery 9 0.2 0.6 Pro Gold 9 0.2 0.6
26 Pro Gold 9 0.2 0.6 B1TV 8 0.2 0.5
27 TNT 9 0.2 0.6 TV1000 8 0.2 0.5
28 Nickelodeon 9 0.2 0.6 History 7 0.2 0.5
29 Eurosport 1 8 0.2 0.6 Minimax 7 0.2 0.5
30 DigiSport 2 8 0.2 0.5 Realitatea Plus 7 0.2 0.5
31 History 8 0.2 0.5 Bollywood TV 7 0.2 0.5
32 Bollywood TV 8 0.2 0.5 HGTV 7 0.2 0.4
33 Nick JR 7 0.2 0.5 Nickelodeon 7 0.2 0.4
34 Realitatea Plus 7 0.2 0.5 Discovery 6 0.2 0.4
35 TV1000 7 0.2 0.5 Pro X 6 0.2 0.4
36 Disney 6 0.2 0.4 DigiSport 2 5 0.1 0.4
37 Minimax 5.4 0.1 0.4 National Geographic Wild 5 0.1 0.4
38 National Geographic Wild 5.4 0.1 0.4 Disney 5 0.1 0.3
39 Pro X 5.3 0.1 0.4 Telekom Sport 1 5 0.1 0.3
40 Look Sport+ 5.3 0.1 0.4 TLC 5 0.1 0.3
41 HGTV 4.5 0.1 0.3 National Geographic 5 0.1 0.3
42 TLC 4.3 0.1 0.3 Look Sport+ 5 0.1 0.3
43 National Geographic 4.2 0.1 0.3 Nick JR 5 0.1 0.3
44 Kiss TV 4.0 0.09 0.3 ETNO 5 0.1 0.3
45 TV Paprika 3.8 0.09 0.3 TV Paprika 4 0.1 0.3
46 Telekom Sport 1 3.7 0.09 0.3 Cartoon Network 4 0.09 0.3
47 Favorit TV 3.5 0.08 0.2 AXN White 3 0.08 0.2
48 DigiSport 3 3.5 0.08 0.2 ZU TV 3 0.07 0.2
49 ETNO 3.4 0.08 0.2 Kiss TV 3 0.07 0.2
50 Cartoon Network 2.7 0.07 0.2 Magic TV 2 0.06 0.2
51 AXN White 2.6 0.06 0.2 DigiSport 3 2 0.06 0.2
52 U TV 2.5 0.06 0.2 U TV 2 0.05 0.1
53 Nicktoons 2.3 0.05 0.2 Travel Channel 2 0.04 0.1
54 ZU TV 2.2 0.05 0.2 AXN Black 2 0.04 0.1
55 DigiSport 4 2.2 0.05 0.2 Favorit TV 2 0.04 0.1
56 Magic TV 2.0 0.05 0.1 Duck TV 2 0.04 0.1
57 Travel Channel 1.8 0.04 0.1 Nicktoons 2 0.04 0.1
58 Eurosport 2 1.7 0.04 0.1 JIM JAM 1 0.03 0.1
59 AXN Black 1.3 0.03 0.1 E! Entertainment 1 0.03 0.1
60 N24 PLUS 1.1 0.03 0.1 Eurosport 2 1 0.03 0.1
61 Canal 33 0.9 0.02 0.1 DigiSport 4 1 0.03 0.1
62 E! Entertainment 0.9 0.02 0.1 Music Channel 1 0.03 0.1
63 Duck TV 0.9 0.02 0.1 Hit Music 1 0.02 0.1
64 JIM JAM 0.8 0.02 0.1 TVR 3 1 0.02 0.1
65 TVR 3 0.8 0.02 0.1 Canal 33 1 0.02 0.1
66 Music Channel 0.8 0.02 0.1 Taraf TV 1 0.02 0
67 Rock TV 0.7 0.02 0.1 Aleph News 1 0.02 0
68 Taraf TV 0.7 0.02 0 Look Sport 1 0.01 0
69 Hit Music 0.7 0.02 0 N24 PLUS 1 0.01 0
70 Look Sport 0.5 0.01 0 Rock TV 0 0.01 0
71 Telekom Sport 3 0.4 0.01 0 Telekom Sport 3 0 0.01 0
72 Aleph News 0.3 0.01 0

Sursa: Kantar Media, copyright: ARMA

Autor: Raul Bambu raul.bambupaginademedia.ro
viewscnt

Comentarii

  • Antenuta cand se relanseaza ? Tot locul 3 comercial in ianuarie...
  • Unde e prima tv ca nu apare ha

    Nu intereseaza pe nimeni , zi ce a facut antenuta ta ? Dezastru Monumental.
    Mai bine te rogi sa inceapa Bucatarii mai repede , altfel iar locul 3 in februarie.
  • Postacii anul trecut 10 rating la comerci

    Iar aberezi postacule ? Uite aici. Anul trecut in ianuarie 2020, Pro TV 9.1 rating comercial, acum 8.4. Unde visezi tu 10 rating ? Scadere de 0.6 puncte. Nu 2 cum aberezi tu.
    https://www.paginademedia.ro/2020/02/audiente-tv-prime-time-ianuarie-2020/
  • Sabina , ce este asta agenda de angajat

    Exact ca tine postac , agenda de angajat antenist postac
  • Azi emisiunea La Măruță va fi prezentată de Mihai Bobonete, Mihai Rait Dragomir și Constantin Diță .Cred că în fiecare zi ,timp de două săptămâni emisiunea va fi prezentată de către o persoană diferită. Azi începe un nou sezon din Las Fierbinți .Adela Popescu revine la Vorbește lumea și va face un anunț. Iar postul de televiziune Pro 2 împlinește 23 de ani.
  • Postacii anul trecut 10 rating la comerci

    Si Antenuta cat a avut anul trecut postacule ? 3 rating ? Ha ha ha.
    Lasa trecut. Zi de prezent. Antenuta locul 3. Hi hi hi.
    Sa bage rapid Bucatarii, altfel iar locul 3 in februarie.
  • Asa de puțin , la o emisiune scumpă

    Lasa Kanal postacule , zi de Antenuta. Ce a facut marea televiziune mult laudata de postaci ?
    Vad ca sta mai bine la pensionari decat la tineri. Pro are egalitate la national cu comercial.
    Hai postac, nu comentezi ?

    Ca sa nu mai zic, ca, Pro fata de decembrie, scadere cu 10000 de persoane. Antenuta o scadere uriasa de 58000 de persoane. Vai vai vai.
  • Vedeti ca prime-time-ul include si stirile, acolo unde pro nu are rival, iar kanal d e mereu pe 3, deci nu avea cum sa fie lider.

Trimite un comentariu