Skip to main content

Luminiţa Anghel, Liana Stanciu sau Lucian Ştefan de la Global, în juriul care alege piesa pentru Eurovision 2021

 
Roxen
Roxen

TVR a anunţat juriul care va alege piesa pentru Eurovision, din acest an. Luminiţa Anghel, Andrei Tudor, Liana Stanciu sau Lucian Ştefan de la Global Records se numără printre juraţii care-i vor alege cântăreţei Roxen piesa pentru Eurovision.

Publicitate

Reamintim că în acest an s-au schimbat puţin regulile concursului. Un juriu va decide piesa pe care artista Global Records o va interpreta. Din mai multe variante „demo”, juriul va alege melodia câştigătoare.

Juraţii sunt: Luminiţa Anghel, Andrei Tudor, Liana Stanciu, Lucian Ştefan, Bogdan Păun, Liviu Elekes, Bogdan Pavlică, Dan Manoliu şi Gabriel Scîrlet.

Faţă de anul trecut nu vom mai avea show-ul televizat şi votul publicului. Modelul nu este nou, fiind folosit şi de alte ţări.

Reamintim că ediţia din 2020 a Eurovision a fost anulată din cauza pandemiei de Covid-19. Roxen este artista Global Records, casă de discuri cu care TVR a lucrat pentru selecţia naţională de la Eurovision. A fost pentru prima dată când postul public de la noi a apelat la o colaborare directă cu o casă de discuri.

Cântăreaţa trebuia să interpreteze piesa „Alcohol You”.

Ulterior, s-a decis ca „vocea” României la Eurovision să fie tot Roxen şi în 2021. În schimb, prin regulament, exista obligaţia să fie aleasă altă piesă.

Detalii despre juriu

- Luminiţa Anghel a reprezentat România la Eurovision în 2005, alături de trupa Sistem, cu piesa Let Me Try. Concursul s-a desfăşurat la Kiev, iar reprezentanţii României s-au clasat pe locul al treilea.

- Andrei Tudor a compus piesa Pe-o margine de lume, pe care Nico & Vlad Miriţă au interpretat-o la ediţia din 2008 a Eurovision Song Contest, pe scena de la Belgrad. Artistul colaborează, în calitate de compozitor, orchestrator, pianist sau şef de orchestră cu nume importante din industria muzicală, precum Angela Gheorghiu, Andrea Bocelli, Mario Frangoulis, Dulce Pontes, Edvin Marton, Goran Bregovici, Walter Ricci, Ally Brooke, María José, Brad Vee Johnson, B & B Gospel Choir, Boney M Experience, Beverly Glenn Sundel, Aura Urziceanu, Monica Anghel, Nico, Luminiţa Anghel, Gabriel Cotabiţă, Felicia Filip, Vlad Mirita, Marcel Pavel, Cezar Ouatu, Cristi Minculescu, Adrian Enache, Paula Seling, sau Pasha Parfeni.

- Liana Stanciu se numără printre primii realizatori de radio după 1989 şi face parte din echipa TVR de peste zece ani, unde este realizator de emisiuni de divertisment şi culturale.

- Lucian Ştefan este fondatorul Global Records. Printre artiştii reprezentaţi de casa de discuri se numără INNA, Roxen, Irina Rimes, Antonia, Carla's Dreams, Alexandra Stan, The Motans, Selly.

- Regizor şi fondator al NGM Creative, Bogdan Păun a regizat peste 150 de videoclipuri pentru unii dintre cei mai cunoscuţi artişti români, precum: INNA, Alexandra Stan, Irina Rimes, Roxen, Antonia, The Motans sau Alina Eremia.

- Playlist manager şi realizator al Top-ului muzical la RRA, cu o experienţă de sute de emisiuni radio şi zeci de interviuri cu artişti de top din România şi din străinătate, Bogdan Pavlică face muzică de de la vârsta de patru ani. Este absolvent al Conservatorului.

- Gabriel Scîrlet a absolvit Universitatea Naţională de Muzică Bucureşti la secţia Compoziţie, avându-i ca profesori pe Ştefan Niculescu şi pe Dan Dediu. Din 2006, activează ca regizor muzical la Televiziunea Română, unde a realizat regia muzicală pentru numeroase emisiuni, concerte şi festivaluri.

- Liviu Elekes este compozitor, producător, multi-instrumentist, regizor muzical, absolvent de masterat la Universitatea Naţională de Muzică din Bucureşti, secţia Compoziţie Jazz / Muzică uşoară, a realizat coloana sonoră pentru spectacole de teatru în regia Taniei Popa: „Figuranta” (premieră la Teatrul Naţional Bucureşti - 03/11/2019), „Ghici cine te sună?” (premieră la Teatrul Elisabeta - 21/11/2019) şi filmele de lungmetraj „Afacerea Est” (r. Igor Cobileanski), „Orson Welles” (r. Cezar Ghioca), „Dănilă Prepeleac” (r. Ada Maria Ichim).

- Dan Manoliu este producător şi regizor artistic a zeci de emisiuni muzicale şi de divertisment. De 10 ori şef al delegaţiei României la Eurovision, Dan Manoliu a fost fie regizor artistic, fie manager de proiect la 15 etape naţionale.

GALERIE FOTO

  • Andrei Tudor
  • Bogdan Pavlica
  • Dan Manoliu
  • Gabriel Scirlet
  • Liana Stanciu
  • Lucian Stefan
  • Luminiţa Anghel
  • Liviu Elekes
  • Bogdan Paun

SCHIMBARE la Eurovision. Publicul, sărit din schemă. Un juriu alege piesa cu care participă Roxen. Nu va exista nici show televizat


Citeşte şi: TVR a decis: Roxen va reprezenta România la Eurovision şi anul viitor, dar cu altă piesă


Citeşte şi: Românii au ales. Roxen merge la Rotterdam cu piesa Alcohol You


Citeşte şi: VIDEO. Cine este „vocea” României la Eurovision? TVR şi Global Records au ales artistul care merge la Rotterdam


Schimbare majoră la Eurovision. TVR va alege altfel câştigătorul: Întâi găsesc vocea, iar apoi compun melodia


Eurovision, "negociere cu o singură sursă". TVR va lucra cu Global Records pentru alegerea câştigătorului


PODCAST. Totul despre Eurovision, cu fondatorul Global. Propunerea TVR a venit în noiembrie. Toate vocile vor fi de la Global


Autor: Raul Bambu raul.bambupaginademedia.ro
viewscnt

Comentarii

  • mark mark
    Dar de ce nu o pun pe Roxen să aleagă piesa, sau e doar ca să se mimeze diversitatea și să se simuleze suspansul?
  • Livia Pila Livia Pila
    Juristi unul si unul! Eternii aserviti conducerii produc spectacolul, tot ei jurizeaza, tot ei se deplaseaza, tot ei incaseaza. Penibil. Mai lipsesc din juriu: Cristian Zgabercea, Carla Tompea, Ionela Lita, Eduard Dirvariu, Doina Gradea, Mircea Dinescu si Ionut Cristache
  • VLX VLX
    Foarte buna producția din acest an! In curând va apărea și piesa oficială sa speram ca pe canalul de YouTube oficial Eurovision Song Contest și nu pe cel al TVR -ului in prima faza așa cum obișnuiau sa facă. Dacă Bogdan Păun se va ocupa de staging preconizez ca Vom face o figura frumoasa la Rotterdam!
  • Criticul muzical Criticul muzical
    Nu doar gusturi bizare dar și greșeli de amator asezonate cu o crasă lipsă de respect pentru telespectatori. Să nu uităm că Liana Stanciu a fost cea care i-a adus pe cei doi vloggeri lgbt care ne-au păcălit în 2019 și tot ea a organizat jurizarea cu "indicații" de anul trecut. Solicit demiterea de urgență a Lianei Stanciu!
  • Bozgan Bozgan
    Bai fata asta e foarte talentată si are voce unică
    E un fel de billie eilish
    Dar pentru Eurovision se poate mai mult
  • Livia Pila Livia Pila
    Eterna Liana Stanciu. Cind da bunul Dumnezeu sa scăpăm de ea? De cite ori vom mai fi victima gusturilor ei bizare!

Trimite un comentariu

sus