Skip to main content

Cine au fost mai „celebri”? Antena 1 cu Chefii sau Pro TV cu Sunt celebru?

 
Cine au fost mai „celebri”? Antena 1 cu Chefii sau Pro TV cu Sunt celebru?

Scor 2 la 0 după a doua confruntare dintre Chefi la cuţite şi Sunt celebru, scoate-mă de aici. Cooking show-ul de pe Antena 1 a fost liderul serii de luni, în care a concurat cu emisiunea filmată în Republica Dominicană, de pe Pro TV. 

Publicitate

În cele trei ore şi jumătate, cât a ţinut emisiunea Chefi la cuţite, Antena 1 a fost lider fără drept de apel. Aproape 1,1 milioane de telespectatori a fost media postului, cu emisiunea culinară. 

În acelaşi timp, Pro TV a avut o medie de 900.000 de telespectatori. Cu menţiunea că Sunt celebru s-a încheiat ceva mai devreme decât Chefii, la 23.30

La oraşe, Pro TV a fost devansat şi de Kanal D. 

Digi Sport 1 a intrat în top cinci audienţe pe toate targeturile. Postul a avut pe interval meciul din Superligă dintre Universitatea Craiova şi Farul Constanţa. 

Paginademedia.ro prezintă audienţele de luni seara, pe intervalul Chefi la cuţite:

Naţional.Chefii au atras la nivel naţional o medie de aproape 1,1 milioane de telespectatori în cele trei ore şi jumătate cât a durat emisiunea. Pe acelaşi interval, pe Pro TV erau 900.000 de telespectatori. Tot atât avea şi Kanal D, care a pus la bătaie serialul turcesc Aripi frânte

Urban. În mediul urban, Chefii au fost urmăriţi de aproape 600.000 de privitori. Locul al doilea a fost al Kanal D, cu o medie de 460.000 de persoane. 

Pro TV a fost pe trei, cu 380.000 de telespectatori media. 

Digi Sport 1 este în top cinci audienţe, cu 188.000 media. 

Urban 15 - 54 ani. Antena 1 a fost lider şi pe publicul comercial cu 330.000 de persoane. Pro TV a fost în urma Antenei 1, cu 220.000 media.

Digi Sport 1 a fost pe patru în audienţe, cu 80.000 de telespectatori. 

Pro Cinema a intrat în top cinci audienţe pe publicul tânăr cu 41.000 de telespectatori. Postul a avut programat filmul Ocean's eleven - Faceţi jocurile!

Audienţa posturilor TV luni, 6 septembrie, pe intervalul Chefi la cuţite (20:30-00:05), la nivel NAŢIONAL:

  NATIONAL Nr persoane Rtg% Shr%
1 Antena 1 1.097.000 6.2 17.8
2 Pro TV 902.000 5.1 14.6
3 Kanal D 899.000 5.1 14.6
4 Romania TV 341.000 1.9 5.5
5 DigiSport 1 314.000 1.8 5.1

*Rating: numărul/procentul de telespectatori care s-au uitat la un post TV din totalul deţinătorilor de televizoare din România.

**Share/Cotă de piaţă: procentul de telespectatori care au ales un post TV din totalul celor care se uitau la televizor la momentul respectiv.

Audienţa posturilor TV luni, 5 septembrie, pe intervalul Chefi la cuţite (20:30-00:05), în mediul URBAN:

  URBAN Nr persoane Rtg% Shr%
1 Antena 1 599.000 6.3 18
2 Kanal D 462.000 4.9 13.9
3 Pro TV 381.000 4 11.4
4 Romania TV 215.000 2.3 6.5
5 DigiSport 1 188.000 2 5.6

*Rating: numărul/procentul de telespectatori care s-au uitat la un post TV din totalul deţinătorilor de televizoare din România

**Share/Cotă de piaţă: procentul de telespectatori care au ales un post TV din totalul celor din mediul urban, care se uitau la televizor la momentul respectiv.

Audienţa posturilor TV luni, 5 septembrie, pe intervalul Chefi la cuţite (20:30-00:05), pe publicul COMERCIAL-URBAN 18-54 ani

  URBAN 18-54 ANI Nr persoane Rtg% Shr%
1 Antena 1 327.000 6.5 23.2
2 Pro TV 218.000 4.4 15.5
3 Kanal D 169.000 3.4 12
4 DigiSport 1 80.000 1.6 5.7
5 Pro Cinema 41.000 0.8 2.9

 

Autor: Iulia Bunea iulia.buneapaginademedia.ro
viewscnt

sus