Lupta pentru audienţă dintre Pro TV şi Antena 1 a continuat şi marţi seara, în a doua zi de confruntare directă dintre Desafio şi Power Couple. Ca şi în cazul premierelor de luni, cele două televiziuni generaliste şi-au împărţit poziţiile de lider. Pro TV a dominat la nivel naţional şi la oraşe pe intervalul de intersecţie al celor două show-uri, 20.30 - 23.00. Dar pentru că Power Couple a fost mai lung, până după miezul nopţii, Antena 1 a recuperat bine audienţa după ce Desafio s-a încheiat.
Iată cum s-au văzut cifrele pe intervalul de intersecţie (20:30 - 23:00):
NAŢIONAL. Pro TV a fost prima opţiune la nivelul întregii ţări. Emisiunea Desafio: Aventura a adunat în faţa televizoarelor o medie de 1.085.000 de telespectatori (6,2 rating). Antena 1 a ocupat poziţia a doua, cu 848.000 de români care au urmărit Power Couple, fiind urmată de Kanal D.
URBAN. La oraşe, distanţa dintre cele două posturi a fost mult mai mică, sub 40.000 de telespectatori. Pro TV a rămas lider cu o medie de 562.000 de privitori, în timp ce Antena 1 a fost foarte aproape, cu 529.000. De remarcat prezenţa postului AMC în top, care cu filmele de seară a reuşit să depăşească televiziuni importante. AMC a difuzat aseară două filme de acţiune, Obligat să ucidă şi Febra roşie.
COMERCIAL URBAN 21-54 ANI. Pe segmentul comercial, ierarhia s-a inversat. Power Couple (Antena 1) a fost liderul serii, cu o medie de 307.000 de telespectatori şi o cotă de piaţă de 22,7%. Pro TV s-a situat pe locul al doilea, cu 253.000 de telespectatori şi un share de 18,7%.
Antena 1 a recuperat teren în mediul urban şi pe comercial, devenind lider pe întreg intervalul de difuzare al emisiunii Power Couple (20:30-00:00). După ce s-a încheiat Desafio, pe Pro TV a fost un serial românesc de comedie, Atletico Textila.
Pro TV a avut pe întregul interval o medie de 888.000 de telespectatori la nivel naţional, în timp ce pe Antena 1 erau 850.000. La oraşe, Antena 1 a fost liderul, cu 540.000, media, versus 462.000 pe Pro TV. Şi pe publicul comercial tot Antena 1 a ieşit câştigătoare, cu o medie de 311.00 de privitori, faţă de Pro TV cu 216.000.
Audienţa posturilor TV de marţi, 6 ianuarie, pe intervalul intersecţiei Desafio - Power Couple (20.30 - 23.00), la nivel NAŢIONAL:
1. Pro TV - 1.085.000 (6,2 rtg, 16,4 share)
2. Antena 1 - 848.000 (4,9 rtg, 12,8 share)
3. Kanal D - 789.000
4. România TV - 398.000
5. AMC - 310.000
Audienţa posturilor TV de marţi, 6 ianuarie, pe intervalul intersecţiei Desafio - Power Couple (20.30 - 23.00), în mediul URBAN:
1. Pro TV - 562.000 (5,7 rtg, 15,4 share)
2. Antena 1 - 529.000 (5,4 rtg, 14,5 share)
3. Kanal D - 360.000
4. Românai TV - 240.000
5. Realitatea Plus - 137.000
6. AMC - 130.000
Audienţa posturilor TV de marţi, 6 ianuarie, pe intervalul intersecţiei Desafio - Power Couple (20.30 - 23.00), pe publicul COMERCIAL URBAN:
1. Antena 1 - 307.000 (6,6 rtg, 22,7 share)
2. Pro TV - 253.000 (5,4 rtg, 18,7 share)
3. Kanal D - 94.000
4. România TV - 49.000
5. AMC - 48.000
6. Film Cafe - 38.000
Autor: Iulia Bunea iulia.buneapaginademedia.ro
Trimite un comentariu