Skip to main content

AUDIENŢE Olanda - Argentina. Ziua în care TVR a bătut Vocea României

 
AUDIENŢE Olanda - Argentina. Ziua în care TVR a bătut Vocea României

Audienţe Olanda - Argentina. O seară istorică pentru fotbal, dar şi pentru piaţa TV din România. Cu meciul Olanda - Argentina, postul public a reuşit, în premieră, să depăşească show-ul Vocea României de pe Pro TV, aflat la primele live-uri din acest sezon.

Publicitate

Încheiat cu scorul de 3-4 şi cu calificarea Argentinei în semifinale după loviturile de departajare, meciul a fost prima opţiune a românilor vineri seara, pe toate segmentele de audienţă.

La nivelul întregii ţări, Olanda - Argentina a fost urmărită de aproape 1,4 milioane de români în fiecare minut. Pe Pro TV, la primelel live-uri Vocea României, erau 890.000. La Kanal D (locul doi) se uitau aproape un milion de români (serialul turcesc Infidelul până la 22.30, apoi Jocul cuvintelor cu Dan Negru).

Şi la orase, partida din optimi a fost tot pe primul loc. O medie de 770.000 de telespectatori de la oraşe pentru TVR 1, faţă de 510.000 la Vocea României şi în jur 490.000 la Kanal D.

Publicul comercial (21-54 de ani de la oraşe) a ales vineri seară meciul din optimile Campionatului Mondial Qatar 2022. O medie de 380.000 de telespectatori tineri pentru TVR 1, faţă de 220.000 la Pro TV.

Olanda - Argentina, meci din optimile mondialului, a fost difuzat de la ora 21.00 şi s-a întins până la miezul nopţii (cu prelungirile şi apoi cu loviturile de departajare).

Celălalt meci din optimi, Croaţia - Brazilia, a fost dat de TVR 1 de la ora 17.00. A fost decis tot la penalty-uri, iar scorul final a fost 4-2, Croaţia reuşind să se califice în semifinale în faţa Braziliei. Audienţa partidei: un milion de români, cifră cu care TVR 1 a fost pe locul doi, după Pro TV, la nivel naţional, dar pe prima poziţie la oraşe şi pe publicul comercial.

Vezi audienţele tuturor meciurilor de mai Mondialul din Qatar 2022, AICI.

Audienţele posturilor TV în pe intervalul meciului Olanda - Argentina (21.00-24.00), la nivel NAŢIONAL:

  NATIONAL Persoane Rtg% Share
1 TVR 1 1.368.000 7,7 21,1
2 Kanal D 970.000 5,5 14,9
3 Pro TV 891.000 5 13,7
4 Antena 1 596.000 3,4 9,2
5 Romania TV 306.000 1,7 4,7
6 Antena 3 CNN 205.000 1,2 3,2
7 Happy Channel 177.000 1 2,7
8 Antena Stars 170.000 1 2,6
9 Pro Cinema 123.000 0,7 1,9
10 National TV 96.000 0,5 1,5

Audienţele posturilor TV în pe intervalul meciului Olanda - Argentina (21.00-24.00), în mediul URBAN:

  URBAN Persoane Rtg% Share
1 TVR 1 770.000 8,1 22,2
2 Pro TV 510.000 5,4 14,7
3 Kanal D 487.000 5,1 14,1
4 Antena 1 257.000 2,7 7,4
5 Romania TV 170.000 1,8 4,9
6 Antena 3 CNN 124.000 1,3 3,6
7 Antena Stars 87.000 0,9 2,5
8 Happy Channel 87.000 0,9 2,5
9 Pro Cinema 60.000 0,6 1,7
10 AXN 56.000 0,6 1,6

Audienţele posturilor TV în pe intervalul meciului Olanda - Argentina (21.00-24.00), pe segmentul COMERCIAL (21-54 de ani urban):

  COMERCIAL Persoane Rtg% Share
1 TVR 1 381.000 8,1 27,6
2 Pro TV 222.000 4,7 16,1
3 Kanal D 155.000 3,3 11,2
4 Antena 1 142.000 3 10,2
5 Romania TV 32.000 0,7 2,3
6 Antena Stars 29.000 0,6 2,1
7 Happy Channel 26.000 0,6 1,9
8 Digi 24 25.000 0,5 1,8
9 Antena 3 CNN 24.000 0,5 1,7
10 Pro Cinema 23.000 0,5 1,7

 

Autor: Petrişor Obae petrisor.obaepaginademedia.ro
viewscnt

sus