Skip to main content

AUDIENŢE. Ce audienţă a avut meciul de deschidere Qatar - Ecuador? TVR 1, locul doi cu Mondialul

 
Sursa foto: FIFA
Sursa foto: FIFA

AUDIENŢE CAMPIONAT MONDIAL. Mondialul din Qatar aduce TVR 1 în topul audienţelor. Primul meci, Qatar - Ecuador (0-2) a fost pe locul doi, după Pro TV, dar înainte de Antena 1.

Publicitate

Postul public, altfel mult mai jos în topul audienţelor, a fost pe poziţia a doua, imediat după Pro TV, cu prima partidă de la mondiale.

NAŢIONAL. La nivelul întregii ţări, s-au uitat la meciul dat de TVR 1 între orele 18.00 şi 20.00 aproape 900.000 de români. În comparaţie, la Pro TV se uitau peste 1,2 milioane. Antena 1, locul al treilea, număra aproape 800.000 de români pe post.

URBAN. Şi la oraşe, meciul a stat bine. Adică aproape 550.000 de telespectatori la TVR 1, la 80.000 în urma Pro TV. De notat distanţa dintre TVR 1 şi locul al treilea, ocupat de Antena 1: aproape 170.000 de telespectatori avans pentru meci.

COMERCIAL. Cifre mult peste medie pentru TVR 1 şi pe publicul comercial: 280.000 media de telespectatori între 21 şi 54 de ani de la oraşe. Locul doi, după Pro TV, dar la 120.000 de telespectatori peste Antena 1.

Audienţa posturilor TV dumincă, 20 noiembrie, pe intervalul meciului de fotbal Qatar - Ecuador (18:00-20:00), la nivel NAŢIONAL:

  NATIONAL Persoane Rtg% Share
1 Pro TV 1.253.000 7.1 16.5
2 TVR 1 865.000 4.9 11.4
3 Antena 1 784.000 4.4 10.3
4 Kanal D 664.000 3.7 8.7
5 Romania TV 565.000 3.2 7.4
6 Antena 3 CNN 285.000 1.6 3.8
7 National TV 240.000 1.4 3.2
8 Happy Channel 190.000 1.1 2.5
9 TVR 2 182.000 1 2.4
10 Pro Cinema 151.000 0.9 2

*Rating: numărul/procentul de telespectatori care s-au uitat la un post TV din totalul deţinătorilor de televizoare din România

**Share/Cotă de piaţă: procentul de telespectatori care au ales un post TV din totalul celor din mediul urban, care se uitau la televizor la momentul respectiv.

Audienţa posturilor TV dumincă, 20 noiembrie, pe intervalul meciului de fotbal Qatar - Ecuador (18:00-20:00), la nivel URBAN:

  URBAN Persoane Rtg% Share
1 Pro TV 617.000 6.5 16.5
2 TVR 1 538.000 5.7 14.4
3 Antena 1 372.000 3.9 10
4 Kanal D 275.000 2.9 7.4
5 Romania TV 270.000 2.8 7.2
6 Antena 3 CNN 159.000 1.7 4.3
7 National TV 114.000 1.2 3.1
8 Happy Channel 99.000 1 2.7
9 Diva 69.000 0.7 1.9
10 Digi 24 66.000 0.7 1.8

*Rating: numărul/procentul de telespectatori care s-au uitat la un post TV din totalul deţinătorilor de televizoare din România

**Share/Cotă de piaţă: procentul de telespectatori care au ales un post TV din totalul celor din mediul urban, care se uitau la televizor la momentul respectiv.

Audienţa posturilor TV dumincă, 20 noiembrie, pe intervalul meciului de fotbal Qatar - Ecuador (18:00-20:00), la nivel URBAN COMERCIAL (18-54):

  COMERCIAL Persoane Rtg% Share
1 Pro TV 345.000 7.3 22.6
2 TVR 1 278.000 5.9 18.2
3 Antena 1 151.000 3.2 9.9
4 Kanal D 122.000 2.6 8
5 Romania TV 56.000 1.2 3.6
6 Cinemaraton 35.000 0.8 2.3
7 Antena 3 CNN 34.000 0.7 2.2
8 Digi 24 29.000 0.6 1.9
9 Happy Channel 27.000 0.6 1.8
10 Film Cafe 27.000 0.6 1.8

*Rating: numărul/procentul de telespectatori care s-au uitat la un post TV din totalul deţinătorilor de televizoare din România

**Share/Cotă de piaţă: procentul de telespectatori care au ales un post TV din totalul celor din mediul urban, care se uitau la televizor la momentul respectiv.

Citeşte şi: Cum arată cifrele după prima lună de Antena 3 CNN? Care au fost cele mai urmărite televiziuni din România, în prime-time. Pro TV, Antena 1 şi Kanal D, în top.

Autor: Petrişor Obae petrisor.obaepaginademedia.ro
viewscnt

Comentarii

  • Stefan Stefan
    B.A.M, "desteptule, ce te face sa crezi ca sunt "postac protevist"? Doar pentru ca am laudat o emisiune de acolo, nu cred ca ma face postac. Asa si Antena are cateva emisiuni frumoase. Chefi la cutite si Asia Expres sunt doar 2 din ele, dar asta nu ma face nici postac antenist. Ma uit pe orice post tv care consider ca-mi ofera programe bune, iar audientele imi dovedesc ca fac alegerea corecta. Stau si ma intreb: daca tu esti capabil si cei de la Pro sau de oriunde dai cu bata sunt incapabili, de ce nu te angajezi acolo ca sa-ti demonstrezi "valoarea"? E usor de criticat, asa-i? Misto rau sa dai din niste taste.
  • Gogoshi Gogoshi
    1)Dacă citeai cu atenție comentariul respectiv te-ai fi prins că NU sunt "postac antenist". Ce fel de "postac antenist" ar critica Observatorul?!?!
    2) Sunt convins că tot publicul PRO TV se scoală sâmbăta și duminica de dimineață, special pentru matinalul care acoperă (strict ca număr de ore) intervalul amiezii. Sunt convins...
    Faci jurnal la amiză, strict din respect pentru telespectator! Atât!

    Pai nu trebuie sa critici Obositorul Zero. Tu lauzi Antenuta Zero, deci esti postac antenisti bolovane.

    "Sunt convins că tot publicul PRO TV se scoală sâmbăta și duminica de dimineață, special pentru matinalul care acoperă"

    "desteptule", nu sta nimeni in week-end sa se uite la stiri. Nici dimineata, nici la amiaza. Doar seara bolovane. Deci argumentul tau cu "Faci jurnal la amiză" e Zero Barat !
  • B.A.M B.A.M
    @Gogoshor
    1)Dacă citeai cu atenție comentariul respectiv te-ai fi prins că NU sunt "postac antenist". Ce fel de "postac antenist" ar critica Observatorul?!?!
    2) Sunt convins că tot publicul PRO TV se scoală sâmbăta și duminica de dimineață, special pentru matinalul care acoperă (strict ca număr de ore) intervalul amiezii. Sunt convins...
    Faci jurnal la amiză, strict din respect pentru telespectator! Atât!
  • B.A.M B.A.M
    @Greto ("Thunberg"), mai ușor cu demagogia!
    1)De legile mai severe se știa de când a fost desemnat Qatarul țară gazdă. Nu sunt de ieri, de azi...
    Dacă FIFA avea o problemă reală, NU mai era desemnat Qatarul. (Oricum s-a rezolvat problema alcoolului, făcându-se spații "speciale" pentru suporteri...)
    2)De asemenea, stadioanele nu s-au contruit într-o zi!!! Se putea face tamtamul ăsta de când se puneau primele cărămizi. Dar ce să vezi...
    Nici guvenele nefericiților, nici FIFA, nici măcar rudele nu au reacționat!
    Că tu și alți amețiți ați descoperit în ceasul al 13-lea că Pământul nu-i o sferă perfectă, NU e o scuză pentru aceste demagogii TARDIVE...
    Puteați să vă afișați "durerea" încă cu ceva ani în urmă!!!
  • Gogoshor Gogoshor
    Singurul motiv pentru care există "România, te iubesc!" e că PRO TV e incapabil să aibe un grupaj informativ la amiază (12:00/13:00) în weekend.

    Bolovane, e obligatoriu sa ai un grup informativ la orele 12 in week-end ? Serios ? Cine a zis asta postacule antenist ? Antenuta Zero ?

    Si Antenuta Zero si Pro TV au 3 ore de stiri in week-end bolovane. Pro de la 7 la 10 are 3 ore. Antenuta Zero de la 7 la 9 are 2 ore. Si de la 13 la 14 are o ora. Deci, tot 3 ore de stiri in amiaza au ambele posturi postacule antenist.
  • B.A.M B.A.M
    Marius, însăși istoria îți poate da un răspuns! În cazul Eurovision, audiențele erau semnificativ mai mari cu România în finală în acele sâmbete...
    Referitor la tenis, românii DE ABIA dacă se uită când participă români(/românce)...
    Cât despre fotbal, căci ăsta era subiectul inițial, audiențele ne vor arată adevărul...
    (Desigur, cu condiția ca Antena 1 și PRO TV să nu înceapă prea devreme ci frecatul mentei de sărbători...)
  • B.A.M B.A.M
    Ștefan, hai să fim sinceri! Singurul motiv pentru care există "România, te iubesc!" e că PRO TV e incapabil să aibe un grupaj informativ la amiază (12:00/13:00) în weekend.
    Eu pot înțelege că ești postac protevist, ceea ce impune un oarecare fanatism pentru orice emisiune a PRO TV, dar să privim la rece lucrurile...
    Dacă ar fi așa bune, ar fi integrate în Știrile de la 19, pe mai multe părți, pe parcursul unei săptămâni!
    Ocazie cu care ar mai dispărea din știrile care sunt și mai de umplutură ca "România, te iubesc!"
    P.S.
    NU zic că Antena 1, Kanal D sau Prima TV nu ar avea. Au și e chiar mai rău ca la PRO TV. Mai ales la Antena 1, unde, în 95% din cazuri, știrile pe scurt sunt mai captivante ca cele cu un motaj gata pregătit...
  • Gogoshul Gogoshul
    Cel de-al zecelea episod al serialului a fost lider de audiență, în intervalul orar 20:29 – 22:49. În rândul publicului național, cu vârsta cuprinsă între 21 și 54 de ani, din categoriile ESOMAR ABCD, PRO TV avea 8.8 puncte de rating și 22.9% cotă de piață, față de locul 2 care avea 7.7 puncte de audiență și 20.2% share. De-a lungul difuzării, peste 1,2 milioane de români au trăit intensitatea episodului, iar în minutul de aur, la ora 20:39, aproape 1.5 milioane de telespectatori erau în fața televizoarelor.

    Sa nu mai abereze pe aici Mile postacul si R postacul. Cei mai mari postaci antenisti. Ca Antenuta Zero cu Bucatarii Zero au fost lideri. Lideri ca lungesc emisiune de frica, sa se termine dupa ora 00.
  • Marius Marius
    Bolovane B.A.M, a zis foarte bine Stefan despre ce prostii ai comentat tu acolo... Eu as mai adauga ceva la ce ai spus in comentariu:
    "Mă îndoiesc că românii sunt într-atât de dependenți de fotbal ca să se uite la un campionat din care NU facem parte."

    Serios ? Deci, daca nu este Romania calificata, nu ne mai uitam la fotbal ? Daca nu avem romani calificati la tenis la Wimbledon, la Roland Garros, US Open, nu ne mai uitam ? Daca Romania nu participa la Eurovision, nu ne mai uitam ?
    Ai o gandire...
  • Gogoshel Gogoshel
    ProsTV cu publicul pensionar de la tara, Antena 1 cu publicul educat, tanar.

    Tu esti Mile postacul ? Sau R postacul ?

    Pro TV 7,1 national cu 7,3 comercial. Antenuta Zero 4,4 national cu 3,2 comercial. Are cu 1 punct mai mult pe national.

    Deci Pro cu tineretul educat, Antenuta Zero cu pensionarii de la tara.
  • Stefan Stefan
    Pentru "desteptul" de B.A.M: In mintea ta, Romania te iubesc este de umplutura? Emisiunea asta este urmarita constant de aproximativ 1 milion de romani si arata mizeria din administratiile locale si nationale. Daca tu nu esti in stare sa urmaresti ceva de calitate, nu inseamna ca acea emisiune e de umplutura. Ai face bine sa-ti umpli si tu capul cu niste anchete jurnalistice de valoare.
  • Greta Greta
    Campionatul Mondial ar trebui BOICOTAT pentru a trage un semnal de alarma in privinta suferintelor muncitorilor straini din Qatar, carora li sunt luate toate drepturile si in privinta interzicerii alcoolului pe stadion si a tuturor practilor anti-occidentale din Qatar!
  • Gogosik Gogosik
    ProsTV cu publicul pensionar de la tara, Antena 1 cu publicul educat, tanar.
  • geo geo
    Cifrele au fost destul de bune avand in vedere ca partida a fost una neinteresanta, ptr multa lume.
  • B.A.M B.A.M
    Voi realizați că TVR 1 de abia a scos aceste cifre luptându-se cu emisiuni în reluare (Te cunosc de undeva) sau de umplurură (Casa Iubirii, România Te iubesc, etc)????
    Eu unul aștept cu precădere cele din prime-time! Mă îndoiesc că românii sunt într-atât de dependenți de fotbal ca să se uite la un campionat din care NU facem parte.
    P.S.
    NU mă plâng că se dau audiențele meciurilor din day-time! Dar de abia la nivel de prime-time se vede impactul campionatului asupra publicului român...
    Deja unii se hazardează în comentarii...

Trimite un comentariu

sus