Skip to main content

Top audienţe în luna decembrie. Cu excepţia Pro TV, televiziunile n-au mai ieşit „pe plus” ca în alţi ani

 
Top audienţe în luna decembrie. Cu excepţia Pro TV, televiziunile n-au mai ieşit „pe plus” ca în alţi ani

Luna decembrie, în alţi ani bună pentru audienţele televiziunilor, a fost slabă la final de 2021. Cu mici excepţii, televiziunile au avut în decembrie audienţe mai mici faţă de noiembrie. Lucru neobişnuit. În anii trecuţi, în ultima lună a anului, telespectatorii se înghesuiau să stea la TV. La fel şi clienţii publicitari.

Publicitate

Singura excepţie notabilă a acestei reguli a fost Pro TV care în decembrie a avut cifre ceva mai mari faţă de luna noiembrie.

Paginademedia.ro prezintă topul televiziunilor, în luna decembrie 2021, după media pe zi:

Naţional. În general, aproape toate televiziunile au câştigat telespectatori în luna decembrie.

Pro TV a fost cel mai urmărit post al lunii decembrie. Peste 760.000 de telespectatori au fost cu ochii, în medie, în fiecare minut, pe parcursul întregii zile.

A fost la mai bine de 100.000 de telespectatori distanţă de locul al doilea, ocupat de Antena 1. Postul Antena Group a avut o medie de 620.000 de telespectatori, din întreaga ţară, în fiecare minut.

Kanal D a fost la distanţ de primele două posturi, cu o medie de 370.000 de telespectatori.

Romania TV a fost a patra cea mai urmărită televiziune, cu o medie de 320.000 de privitori, la distanţă de locul cinci ocupat de Antena 3, urmărit de 190.000 de persoane, la nivel naţional.

Creştere importantă pentru postul public, care a urcat pe şase în luna decembrie, după ce în noiembrie a fost a zecea televiziune. Postul public a depăşit televiziuni precum Realitatea Plus (care a stagnat luna trecută), Happy Channel, National TV şi Digi24 (care a fost în uşoară scădere).

Urban. Dacă la nivel naţional audienţele au fost, în general, în creştere, cei de la oraşe au stat mai puţin la TV. Cu câteva excepâi, principalele televiziuni au avut în decembrie audienţe mai mici decât în noiembrie.

La capitolul creşteri, menţionăm Pro TV, care a avut luna trecută o medie de 363.000 de privitori, în creştere de la 330.000 în noiembrie.

De cealaltă parte, locul doi, Antena 1, a fost în declin. De la aproape 300.000 de orăşeni în noiembrie, la 280.000 în decembrie.

La oraşe, în decembrie, la fel ca în noiembrie, Romania TV este a treia cea mai vizionată televiziune în mediul urban, după media pe zi. Televiziunea de ştiri a avut o medie de 166.000 de privitori. La fel ca în noiembrie.

Şi la Kanal D cifrele au fost mai mici în decembrie faţă de noiembrie. De la 162.000 de persoane, în noiembrie, la aproape 150.000 în decembrie.

Cifrele au fost mai mici şi pentru următoarele trei clasate, televiziunile de ştiri Antena 3, Digi24 şi Realitatea Plus.

Comercial. Şi pe publicul tânăr, posturile care au avut creşteri de audienţă au fost excepţiile. Pro TV a avut o medie de 140.000 de privitori pe minut, media zilei, în creştere faţă de noiembrie, când era urmărit de 125.000 de persoane.

Următoarele locuri au fost în declin. Antena 1 a avut o medie de 100.000 de orăşeni, în scădere de la 110.000. Kanal D a fost şi el pe minus, de la 52.000, la 43.000 de persoane.

Romania TV a stagnat. A avut 20.000 de telespectatori media zilei, la fel ca şi în noiembrie. La fel şi Digi24, urmărit luna trecută de 17.000 de persoane în fiecare minut.

Postul Diva, care a făcut o tradiţie în a difuza filme de Crăciun de dimineaţa până seara, a fost în top zece. Postul a avut o medie de 10.000 de telespectatori, şi aici în uşoară scădere faţă de noiembrie.

Dacă la nivel naţional TVR 1 s-a regăsit în top zece, pe publicul tânăr, postul public a fost pe 14, în creştere uşoară faţă de noiembrie, când era pe 17. Postul public a avut luna trecută o medie de 7.000 de telespectatori tineri. 

Audienţa posturilor TV în lunile NOIEMBRIE 2021 şi DECEMBRIE 2021, după MEDIA PE ZI, la nivel NAŢIONAL:

NATIONAL ZI nov 2021 Mii persoane Rtg% Share Loc NATIONAL ZI dec 2021 Mii persoane Rtg% Share
Pro TV 699 4.0 18

1

Pro TV 762 4.3 18.9
Antena 1 581 3.3 14.9 2 Antena 1 618 3.5 15.3
Kanal D 379 2.2 9.7 3 Kanal D 368 2.1 9.1
Romania TV 324 1.8 8.3 4 Romania TV 321 1.8 7.9
Antena 3 219 1.2 5.6 4 Antena 3 193 1.1 4.8
Realitatea Plus 83 0.5 2.1 6 TVR 1 85 0.5 2.1
Happy Channel 81 0.5 2.1 7 Realitatea Plus 82 0.5 2
National TV 72 0.4 1.9 8 Happy Channel 78 0.4 1.9
Digi 24 69 0.4 1.8 9 National TV 75 0.4 1.8
TVR 1 68 0.4 1.7 10 Antena Stars 73 0.4 1.8
Antena Stars 66 0.4 1.7 11 Prima TV 72 0.4 1.8
Prima TV 66 0.4 1.7 12 Digi 24 67 0.4 1.7
Pro Cinema 66 0.4 1.7 13 DigiSport 1 62 0.4 1.5
DigiSport 1 65 0.4 1.7 14 TVR 2 58 0.3 1.4
Diva 63 0.4 1.6 15 Pro Cinema 56 0.3 1.4
TVR 2 51 0.3 1.3 16 Diva 52 0.3 1.3
Cartoon Network 37 0.2 1 17 Cartoon Network 39 0.2 1
B1TV 35 0.2 0.9 18 B1TV 35 0.2 0.9
Boomerang 35 0.2 0.9 19 Boomerang 35 0.2 0.9
Disney Junior 33 0.2 0.8 20 Nickelodeon 35 0.2 0.9
ETNO 33 0.2 0.8 21 Film Cafe 33 0.2 0.8
Nickelodeon 32 0.2 0.8 22 Pro 2 32 0.2 0.8
Pro 2 30 0.2 0.8 23 ETNO 32 0.2 0.8
Film Cafe 29 0.2 0.7 24 AXN 31 0.2 0.8
AXN 28 0.2 0.7 25 Disney Junior 26 0.2 0.7
Disney 23 0.1 0.6 26 AMC 23 0.1 0.6
Warner TV 21 0.1 0.5 27 Favorit TV 21 0.1 0.5
AMC 20 0.1 0.5 28 Warner TV 20 0.1 0.5
DigiSport 2 19 0.1 0.5 29 History 20 0.1 0.5
Nick JR 18 0.1 0.5 30 Nick JR 20 0.1 0.5
Minimax 17 0.1 0.4 31 Minimax 18 0.1 0.4
TV1000 16 0.09 0.4 32 Disney 16 0.1 0.4
Nicktoons 15 0.09 0.4 33 Nicktoons 16 0.1 0.4
History 14 0.08 0.4 34 Eurosport 1 15 0.1 0.4
Pro Gold 14 0.08 0.4 35 TV1000 14 0.1 0.3
Favorit TV 13 0.08 0.3 36 Cinemaraton 14 0.1 0.3
Comedy Central 13 0.07 0.3 37 Taraf TV 13 0.1 0.3
Cinemaraton 12 0.07 0.3 38 Pro Gold 13 0.1 0.3
Eurosport 1 12 0.07 0.3 39 TeenNick 13 0.1 0.3
TeenNick 12 0.07 0.3 40 Comedy Central 12 0.1 0.3
Discovery 12 0.07 0.3 41 Discovery 12 0.1 0.3
Pro X 11 0.06 0.3 42 National Geographic 12 0.1 0.3
Bollywood TV 11 0.06 0.3 43 DigiSport 2 11 0.1 0.3
National Geographic 9 0.05 0.2 44 National Geographic Wild 11 0.1 0.3
Look Sport+ 9 0.05 0.2 45 Bollywood TV 11 0.1 0.3
Taraf TV 9 0.05 0.2 46 Pro X 11 0.1 0.3
TLC 9 0.05 0.2 47 TLC 10 0.1 0.2
TV Paprika 9 0.05 0.2 48 Viasat History 9 0.1 0.2
National Geographic Wild 9 0.05 0.2 49 Look Sport+ 9 0.1 0.2
N24 PLUS 8 0.04 0.2 50 TV Paprika 9 0.1 0.2
Viasat History 7 0.04 0.2 51 N24 PLUS 8 0.1 0.2
DigiSport 3 6 0.04 0.2 52 Eurosport 2 8 0.1 0.2
AXN White 6 0.03 0.2 53 AXN White 7 0.04 0.2
AXN Black 5.8 0.03 0.1 54 DigiSport 3 7 0.04 0.2
HGTV 5.6 0.03 0.1 55 Kiss TV 7 0.04 0.2
Eurosport 2 5.4 0.03 0.1 56 HGTV 6 0.03 0.1
Kiss TV 5.4 0.03 0.1 57 ZU TV 6 0.03 0.1
JIM JAM 4.9 0.03 0.1 58 AXN Black 4.7 0.03 0.1
ZU TV 4.4 0.02 0.1 59 JIM JAM 4.2 0.02 0.1
Telekom Sport 1 4.1 0.02 0.1 60 Telekom Sport 1 4.0 0.02 0.1
U TV 3.9 0.02 0.1 61 Aleph News 3.9 0.02 0.1
Aleph News 3.7 0.02 0.1 62 Look Sport 3.7 0.02 0.1
DigiSport 4 2.8 0.02 0.1 63 U TV 3.5 0.02 0.1
Look Sport 2.7 0.02 0.1 64 Magic TV 2.7 0.02 0.1
Music Channel 2.5 0.01 0.1 65 Travel Channel 2.7 0.02 0.1
Travel Channel 2.5 0.01 0.1 66 DigiSport 4 2.6 0.01 0.1
Duck TV 2.3 0.01 0.1 67 Duck TV 2.6 0.01 0.1
Magic TV 2.0 0.01 0.1 68 Music Channel 2.2 0.01 0.1
E! Entertainment 1.6 0.01 0 69 E! Entertainment 1.9 0.01 0
Hit Music 1.4 0.01 0 70 A7 TV 1.6 0.01 0
Rock TV 0.8 0 0 71 Hit Music 1.4 0.01 0
Telekom Sport 3 0.6 0 0 72 Metropola TV 0.7 0.00 0
A7 TV 0.5 0 0 73 Rock TV 0.7 0.00 0
Metropola TV 0.4 0 0 74 Telekom Sport 3 0.7 0.00 0

Sursa: Kantar Media, copyright: ARMA

 

 

Audienţa posturilor TV în lunile NOIEMBRIE 2021 şi DECEMBRIE 2021, după MEDIA PE ZI, în mediul URBAN:

  URBAN ZI nov 2021 Mii persoane Rtg% Share FIELD6 URBAN ZI dec 2021 Mii persoane Rtg% Share
1 Pro TV 331 3.5 16.6   Pro TV 363 3.8 18.1
2 Antena 1 294 3.1 14.7   Antena 1 279 2.9 13.9
3 Romania TV 166 1.7 8.3   Romania TV 166 1.7 8.3
4 Kanal D 162 1.7 8.1   Kanal D 149 1.6 7.4
5 Antena 3 132 1.4 6.6   Antena 3 118 1.2 5.9
6 Digi 24 50 0.5 2.5   Digi 24 46 0.5 2.3
7 Realitatea Plus 47 0.5 2.3   Realitatea Plus 42 0.4 2.1
8 Happy Channel 46 0.5 2.3   Happy Channel 41 0.4 2.1
9 Diva 42 0.4 2.1   TVR 1 40 0.4 2
10 DigiSport 1 39 0.4 2   DigiSport 1 38 0.4 1.9
11 Antena Stars 33 0.3 1.6   Diva 37 0.4 1.8
12 National TV 32 0.3 1.6   Antena Stars 36 0.4 1.8
13 Prima TV 31 0.3 1.6   Prima TV 35 0.4 1.7
14 TVR 1 31 0.3 1.5   National TV 35 0.4 1.7
15 TVR 2 27 0.3 1.3   TVR 2 30 0.3 1.5
16 Pro Cinema 26 0.3 1.3   Pro Cinema 23 0.2 1.1
17 B1TV 20 0.2 1   B1TV 19 0.2 1
18 AXN 19 0.2 1   AXN 18 0.2 0.9
19 Disney Junior 16 0.2 0.8   Film Cafe 17 0.2 0.8
20 Nickelodeon 15 0.2 0.8   Pro 2 15 0.2 0.8
21 Pro 2 14 0.2 0.7   Nickelodeon 15 0.2 0.8
22 Boomerang 14 0.2 0.7   Disney Junior 13 0.1 0.7
23 Film Cafe 14 0.1 0.7   Boomerang 13 0.1 0.6
24 DigiSport 2 13 0.1 0.7   History 12 0.1 0.6
25 Disney 13 0.1 0.6   AMC 11 0.1 0.6
26 Warner TV 12 0.1 0.6   Warner TV 11 0.1 0.6
27 Comedy Central 11 0.1 0.6   Cartoon Network 11 0.1 0.5
28 Cartoon Network 11 0.1 0.6   Eurosport 1 10 0.1 0.5
29 TV1000 10 0.1 0.5   Comedy Central 10 0.1 0.5
30 AMC 10 0.1 0.5   Nick JR 10 0.1 0.5
31 History 10 0.1 0.5   TeenNick 10 0.1 0.5
32 Nick JR 10 0.1 0.5   ETNO 9 0.1 0.5
33 ETNO 9 0.1 0.5   Discovery 9 0.1 0.4
34 Discovery 9 0.09 0.5   TV1000 9 0.1 0.4
35 TeenNick 9 0.09 0.4   Disney 8 0.1 0.4
36 Eurosport 1 8 0.08 0.4   Viasat History 8 0.1 0.4
37 National Geographic 7 0.07 0.3   Cinemaraton 8 0.1 0.4
38 Pro X 6 0.07 0.3   National Geographic 7 0.1 0.4
39 Viasat History 6 0.07 0.3   Pro Gold 7 0.1 0.4
40 Cinemaraton 6 0.06 0.3   National Geographic Wild 7 0.1 0.3
41 TV Paprika 5.9 0.06 0.3   DigiSport 2 7 0.1 0.3
42 Pro Gold 5.6 0.06 0.3   Bollywood TV 6 0.1 0.3
43 National Geographic Wild 5.5 0.06 0.3   Favorit TV 6 0.1 0.3
44 TLC 5.0 0.05 0.3   TV Paprika 6 0.1 0.3
45 Favorit TV 4.9 0.05 0.2   Pro X 6 0.1 0.3
46 Nicktoons 4.8 0.05 0.2   TLC 6 0.1 0.3
47 HGTV 4.6 0.05 0.2   Eurosport 2 5.4 0.1 0.3
48 Minimax 4.5 0.05 0.2   Minimax 5.2 0.1 0.3
49 DigiSport 3 4.3 0.05 0.2   HGTV 4.8 0.1 0.2
50 Bollywood TV 4.3 0.05 0.2   AXN White 4.8 0.1 0.2
51 AXN White 4.1 0.04 0.2   Nicktoons 4.8 0.1 0.2
52 Look Sport+ 3.9 0.04 0.2   DigiSport 3 4.4 0.1 0.2
53 Eurosport 2 3.8 0.04 0.2   Look Sport+ 3.9 0.04 0.2
54 AXN Black 3.4 0.04 0.2   Kiss TV 3.6 0.04 0.2
55 Kiss TV 3.0 0.03 0.1   ZU TV 3.5 0.04 0.2
56 N24 PLUS 2.7 0.03 0.1   N24 PLUS 3.3 0.03 0.2
57 U TV 2.7 0.03 0.1   Taraf TV 2.6 0.03 0.1
58 ZU TV 2.5 0.03 0.1   AXN Black 2.4 0.03 0.1
59 Aleph News 2.2 0.02 0.1   Telekom Sport 1 2.3 0.02 0.1
60 Duck TV 2.1 0.02 0.1   Aleph News 2.2 0.02 0.1
61 JIM JAM 2.0 0.02 0.1   U TV 2.1 0.02 0.1
62 Telekom Sport 1 2.0 0.02 0.1   JIM JAM 2.1 0.02 0.1
63 DigiSport 4 2.0 0.02 0.1   Duck TV 2.0 0.02 0.1
64 Travel Channel 1.8 0.02 0.1   Magic TV 1.9 0.02 0.1
65 Music Channel 1.7 0.02 0.1   DigiSport 4 1.9 0.02 0.1
66 Taraf TV 1.7 0.02 0.1   Look Sport 1.7 0.02 0.1
67 Magic TV 1.3 0.01 0.1   Travel Channel 1.7 0.02 0.1
68 Look Sport 1.2 0.01 0.1   A7 TV 1.3 0.01 0.1
69 E! Entertainment 1.2 0.01 0.1   E! Entertainment 1.3 0.01 0.1
70 Hit Music 1.0 0.01 0   Hit Music 1.0 0.01 0
71 Rock TV 0.7 0.01 0   Music Channel 0.9 0.01 0
72 Telekom Sport 3 0.5 0 0   Metropola TV 0.6 0.01 0
73 A7 TV 0.4 0 0   Telekom Sport 3 0.6 0.01 0
74 Metropola TV 0.4 0 0   Rock TV 0.4 0.00 0

Sursa: Kantar Media, copyright: ARMA

Audienţa posturilor TV în lunile NOIEMBRIE 2021 şi DECEMBRIE 2021, după MEDIA PE ZI, pe segmentul COMERCIAL:

  COMERCIAL ZI 2021 Mii persoane Rtg% Share FIELD6 COMERCIAL ZI dec 2021 Mii persoane Rtg% Share
1 Pro TV 125 3.0 21.6   Pro TV 138 3.3 24
2 Antena 1 110 2.7 19   Antena 1 101 2.5 17.5
3 Kanal D 52 1.3 9   Kanal D 43 1.0 7.4
4 Romania TV 20 0.5 3.5   Romania TV 20 0.5 3.5
5 Digi 24 17 0.4 3   Digi 24 17 0.4 2.9
6 Antena 3 16 0.4 2.7   Antena 3 13 0.3 2.3
7 Diva 12 0.3 2.1   DigiSport 1 12 0.3 2
8 DigiSport 1 11 0.3 1.9   Diva 10 0.3 1.8
9 Pro Cinema 9 0.2 1.6   Prima TV 9 0.2 1.5
10 Happy Channel 9 0.2 1.6   Antena Stars 9 0.2 1.5
11 Antena Stars 9 0.2 1.6   National TV 8 0.2 1.5
12 National TV 7 0.2 1.2   Pro Cinema 8 0.2 1.4
13 Prima TV 7 0.2 1.2   Happy Channel 8 0.2 1.3
14 Comedy Central 7 0.2 1.2   TVR 1 7 0.2 1.3
15 AXN 5.7 0.1 1   History 6 0.2 1.1
16 Disney Junior 5.6 0.1 1   Film Cafe 6 0.1 1
17 TVR 1 5.6 0.1 1   Disney Junior 5.3 0.1 0.9
18 Realitatea Plus 4.9 0.1 0.8   Comedy Central 5.2 0.1 0.9
19 Film Cafe 4.9 0.1 0.8   TVR 2 4.9 0.1 0.9
20 Boomerang 4.8 0.1 0.8   AXN 4.7 0.1 0.8
21 History 4.8 0.1 0.8   AMC 4.7 0.1 0.8
22 TV1000 4.7 0.1 0.8   Boomerang 4.4 0.1 0.8
23 TVR 2 4.7 0.1 0.8   Realitatea Plus 4.1 0.1 0.7
24 Disney 4.6 0.1 0.8   Warner TV 4.0 0.1 0.7
25 Warner TV 4.3 0.1 0.7   Pro Gold 3.9 0.1 0.7
26 AMC 3.8 0.09 0.6   TV1000 3.8 0.1 0.7
27 Discovery 3.7 0.09 0.6   Discovery 3.6 0.1 0.6
28 Nickelodeon 2.9 0.07 0.5   Cinemaraton 2.9 0.1 0.5
29 DigiSport 2 2.9 0.07 0.5   Nickelodeon 2.8 0.1 0.5
30 B1TV 2.9 0.07 0.5   Disney 2.8 0.1 0.5
31 TeenNick 2.9 0.07 0.5   Eurosport 1 2.8 0.1 0.5
32 Pro Gold 2.8 0.07 0.5   Nick JR 2.7 0.1 0.5
33 National Geographic 2.6 0.06 0.4   Kiss TV 2.6 0.1 0.5
34 Cartoon Network 2.4 0.06 0.4   National Geographic 2.6 0.1 0.4
35 Pro 2 2.3 0.05 0.4   Cartoon Network 2.5 0.1 0.4
36 HGTV 2.3 0.05 0.4   B1TV 2.5 0.1 0.4
37 Pro X 2.2 0.05 0.4   TeenNick 2.5 0.1 0.4
38 Kiss TV 2.2 0.05 0.4   Bollywood TV 2.5 0.1 0.4
39 Minimax 2.2 0.05 0.4   ZU TV 2.4 0.1 0.4
40 Nick JR 2.1 0.05 0.4   Pro 2 2.4 0.1 0.4
41 National Geographic Wild 1.9 0.05 0.3   HGTV 2.0 0.1 0.3
42 ZU TV 1.6 0.04 0.3   National Geographic Wild 1.9 0.1 0.3
43 Cinemaraton 1.4 0.03 0.2   DigiSport 2 1.8 0.04 0.3
44 Eurosport 1 1.4 0.03 0.2   Viasat History 1.8 0.04 0.3
45 Viasat History 1.4 0.03 0.2   ETNO 1.7 0.04 0.3
46 TV Paprika 1.4 0.03 0.2   Pro X 1.7 0.04 0.3
47 ETNO 1.3 0.03 0.2   Taraf TV 1.6 0.04 0.3
48 DigiSport 3 1.3 0.03 0.2   JIM JAM 1.4 0.03 0.2
49 TLC 1.3 0.03 0.2   Minimax 1.4 0.03 0.2
50 JIM JAM 1.3 0.03 0.2   TV Paprika 1.4 0.03 0.2
51 Bollywood TV 1.3 0.03 0.2   DigiSport 3 1.4 0.03 0.2
52 U TV 1.3 0.03 0.2   Favorit TV 1.4 0.03 0.2
53 Duck TV 1.1 0.03 0.2   TLC 1.3 0.03 0.2
54 Look Sport+ 1.1 0.03 0.2   Duck TV 1.2 0.03 0.2
55 AXN Black 1.0 0.02 0.2   U TV 1.1 0.03 0.2
56 Favorit TV 0.9 0.02 0.2   Look Sport+ 1.0 0.02 0.2
57 AXN White 0.9 0.02 0.2   Nicktoons 1.0 0.02 0.2
58 Nicktoons 0.9 0.02 0.2   Magic TV 0.9 0.02 0.2
59 Taraf TV 0.9 0.02 0.1   Telekom Sport 1 0.9 0.02 0.1
60 Telekom Sport 1 0.8 0.02 0.1   Eurosport 2 0.8 0.02 0.1
61 Travel Channel 0.7 0.02 0.1   AXN White 0.7 0.02 0.1
62 Rock TV 0.7 0.02 0.1   DigiSport 4 0.7 0.02 0.1
63 Music Channel 0.7 0.02 0.1   Look Sport 0.7 0.02 0.1
64 Hit Music 0.6 0.01 0.1   Travel Channel 0.7 0.02 0.1
65 E! Entertainment 0.6 0.01 0.1   N24 PLUS 0.6 0.02 0.1
66 Magic TV 0.6 0.01 0.1   Hit Music 0.6 0.01 0.1
67 DigiSport 4 0.5 0.01 0.1   AXN Black 0.6 0.01 0.1
68 Eurosport 2 0.5 0.01 0.1   E! Entertainment 0.5 0.01 0.1
69 N24 PLUS 0.3 0.01 0.1   Music Channel 0.4 0.01 0.1
70 Look Sport 0.3 0.01 0.1   Aleph News 0.3 0.01 0.1
71 Aleph News 0.2 0 0   Rock TV 0.3 0.01 0.1
72 Telekom Sport 3 0.2 0 0   A7 TV 0.2 0.01 0
73 A7 TV 0.1 0 0   Telekom Sport 3 0.2 0.00 0
74 Metropola TV 0.1 0 0   Metropola TV 0.1 0.00 0

Sursa: Kantar Media, copyright: ARMA

 


 

Autor: Iulia Bunea iulia.buneapaginademedia.ro
viewscnt

Comentarii

  • Howard Howard
    Pro tv pe primul loc, bineînțeles. Mile, nu mai zici nimic? Că tot comentai de audiente zilele trecute. Probabil te ascunzi acum..
  • Soby Soby
    @ABC+ Da, știu.

    Happy Channel are licență generalistă, așa scrie pe avizele CNA, dar au ca ținta lor sexy și difuzează seriale turcești.
  • ABC+ ABC+
    @Soby, știi să faci diferența dintre o televiziune generalistă și una de nișă?

    Tot penibil rămâi, Soby24.
  • Soby Soby
    @ABC+ Până și Happy difuzează seriale turcești, nu numai Kanal D.
  • ABC+ ABC+
    Kanal D ar trebui să pornească motoarele pe formate de emisiuni, nu tot turcisme!

    Sigur sunt multe formate în lume care nu au ajuns la noi și poate au șanse să își mărească cota pe comercial, destul de trist că romtwce este pe locul 3

    Soby, ești penibil
  • dan dan
    kanal d marea dezamagire,,sper sa nu ajunga ca prima tv sau national tv....ce nu mai inteleg de ce se uita romanii la un post ca romania tv...
  • Anonim Anonim
    Audiențe din ce în ce mai mari pentru Pro Gold. Foarte mare surpriză că aproape mereu e mai urmărit decât Pro2
  • Scadila Scadila
    Dezastru pe Mile mile. Pro creste pe comercial, Antenuta pensionara scade.
  • Soby Soby
    Scade și Digi 24...

Trimite un comentariu

sus