Skip to main content

CNA. Antena 3, amendă pentru derapaje ale lui Dan Puric. Doar „atenţionare” pentru cele ale Danei Budeanu

 
CNA. Antena 3, amendă pentru derapaje ale lui Dan Puric. Doar „atenţionare” pentru cele ale Danei Budeanu

Dan Puric atrage o amendă pentru Antena 3. În schimb, Dana Budeanu a adus doar o „atenţionare” postului Intact. Ambele emisiuni sancţionate de CNA au abordat subiecte ca vaccinarea, valul patru de Covid-19 şi măsurile luate de autorităţi. 

Publicitate

Cele zise de Puric au fost aspru criticate de membrii forului audiovizual, iar Antena 3 a fost penalizată cu 30.000 de lei (aproximativ 6.000 de euro). Cu Dana Budeanu, CNA a fost ceva mai îngăduitor şi a aplicat o somaţie.

Cu toate acestea, discursul Danei Budeanu a fost catalogat Mircea Toma ca fiind „un delir logic amplu”. Toma a mai spus:

„Ea reuşeşte să se contrazică singură, ceea ce într-un fel atenuează din gravitatea celor spuse”, după cum a punctat membrul CNA. 

Tot el a mai spus că:

„Ideea de a o invita singura pe Dana Budeanu într-o emisiune invită la dezinformare”, după cum a mai menţionat Toma, printre altele. 

Pe de altă parte, cele spuse de Dan Puric au fost catalogate, de către Valentin Jucan, drept „instigare la ură”

Dan Puric a fost invitat în emisiunea Subiectiv, cu Răzvan Dumitrescu, la finalul lunii mai. Emisiunea Sinteza Zilei, cu Mihai Gâdea şi Dana Budeanu în platou, a fost difuzată tot în luna mai. Abia astăzi au ajuns pe masa Consiliului Naţional al Audiovizualului. 

Puric: „Aceşti oameni iresponsabili ne invită la ruletă rusească”

În emisiunea lui Răzvan Dumitrescu, actorul Dan Puric a făcut mai multe afirmaţii despre vaccin. Acestea au fost criticate de membrii CNA, mai ales de Valentin Jucan. Puric a spus, printre altele, că:

- Ispite din astea penibile de doi bani, de tip bolşevic, a început să semene vaccinul cu carnetul de partid

- Guvernul, aceşti oameni iresponsabili ne invită la ruletă rusească.

- Mie ştiţi ce milă mi-a fost cu campania asta de vaccinare? Am avut senzaţia de abator naţional şi acuma văd un abator pentru copii

Jucan a fost categoric şi a caracterizat cele spuse ca fiind „instigare la ura împotriva medicilor”:

Dan Puric susţine un discurs care instigă la ură împotriva sistemului medical, împotriva medicilor, în momentul în care ne spune că medicii joacă ruleta rusească. A susţinut un discurs împotriva statului roman şi împotriva românilor.

Noi nu sancţionăm opinia cuiva, însă când conţine o serie de acuzaţii care pot duce la compromiterea sau la contestarea unui act medical se ajunge într-o alta zona”, a punctat Jucan

Dana Budeanu: „Mascaradă la nivel mondial”

De notat că în emisiunea cu Dana Budeanu s-au prezentat şi datele unui sondaj realizat de CURS, iar membrii CNA au apreciat că anumite afirmaţii din emisiune ţineau cont şi de datele din respectivul sondaj. 

„Pandemia, mă rog, eu am numit-o mascarada aceasta la nivel mondial, este o regie făcută din pix, nu spune nimeni că nu există virus, există foarte mulţi viruşi, nu spun că nu mor oameni, mor foarte mulţi oameni”, a fost una dintre afirmaţiile Danei Budeanu. 

Autor: Raul Bambu raul.bambupaginademedia.ro
viewscnt

Comentarii

  • CitiZen Kane CitiZen Kane
    De ce nu va sesizati si in cazul lui Prelipceanu care a declarat ca statul sa ia copiii de la parinti? Asta nu e instigare?
  • Mihai Mihai
    Dana Budeanu aceasta Sosoaca a onlineului romanesc. O mahalagioaica de joaca speta

Trimite un comentariu

sus