Skip to main content

Fosta şefă a CNA boicotează amenzile pentru România TV şi Antena 3. Subiectul? Clotilde Armand şi „voturile furate”

 
Fosta şefă a CNA boicotează amenzile pentru România TV şi Antena 3. Subiectul? Clotilde Armand şi „voturile furate”

Ziua amânărilor la CNA. O zi lungă în care fosta şefă a forului - Monica Gubernat - a blocat votul pentru amenzi împotriva România TV şi Antena 3.

Publicitate

Fosta şefă a CNA putea să voteze „contra", dar a ales să se retragă complet, boicotând astfel o decizie a Consiliului.

Forul a amânat voturile pentru amenzi în mai multe speţe, cele mai importante fiind legate felul în care au tratat România TV şi Antena subiectul Clotilde Armand şi presupusele „voturi furate” în noaptea alegerilor pentru Locale. 

„Fără mine n-aveţi cvorum"

Monica Gubernat a ales să nu participe deloc la vot în cele două cazuri, astfel că CNA nu a putut să ia nicio decizie (şi au fost şi propuneri de 200.000 de lei amendă pentru România TV).

Fără mine nu aveţi cvorum", a spus Gubernat, acuzându-şi colegii din CNA de lipsă de imparţialitate şi vot politic.

În principal, Gubernat nu a fost de acord cu propunerea de 200.000 de lei amendă pentru România TV, propusă de Mircea Toma. A criticat şi argumentele din spatele propunerii.

„În opt ani de zile de CNA nu am văzut o lipsă atât de crasă de imparţialitate din partea membrilor în modul în care tratează posturile.

Toate observaţiile pe care le-aţi făcut cu privire la acest post sunt în flagrantă contradicţie şi lipsă de imparţialitate. Toate observaţiile nu au legătură cu legea audiovizualului”, a afirmat Gubernat în şedinţa forului. 

Monica Gubernat, membru CNA, fost preşedinte:

„Modul de argumentare pentru aceste propuneri mă duc cu gândul la faptul că doriţi transformarea presei în propagandă, nu în voce critică aşa cum este rolul ei într-o democraţie.

Aş prefera ca această majoritate politică din CNA să-şi asume prin vot această amendă politică, de aceea eu nu voi participa la vot.

Fără mine nu aveţi cvorum, aşa că aşteptaţi să vă vină colegii să vă completaţi majoritatea politică necesară pentru a pedepsi posturile România TV şi Antena 3.”

Detalii mai jos

Notă: Şedinţa de astăzi a forului a avut 8 membri prezenţi, din 11. Pentru ca votul să se poată defăşura, trebuie să fie prezenţi minim 8 oameni. Astfel, în situaţia în care Monica Gubernat a refuzat să voteze, consiliul a rămas fără cvorum. 

Pe scurt, Gubernat a explicat că votează doar „propuneri raţionale, echidistante şi echilibrate”. A criticat poziţiile colegilor în speţa România TV şi Antena 3. 

„Voi vota întotdeauna propuneri raţionale, echidistante şi echilibrate”, a punctat ea. 

Cu toate acestea, fostă CNA avea la îndemână chiar procedura de vot pentru a-şi exprima nemulţumirea cu privire la propunerile de amendă ale celorlaţi membri. Avea posibilitatea de vota „împotrivă”, însă decizia de a nu participa la vot a dus la amânarea voturilor pentru o altă şedinţă.

Un alt aspect important de precizat ar fi că emisiunile discutate şi pasibile de sancţiuni sunt discutate oricum cu întârziere de CNA, la trei-patru luni distanţă de la momentul în care au fost date pe post. 

Monica Gubernat fost validată de Parlament ca membru CNA din partea PSD în octombrie 2012. Până la CNA, potrivit CV-ului, a fost a fost consilier în cadrul Parlamentului României, iar între 2000 şi 2004 a fost membru în echipa de campanie a PSD. Detalii, aici

„Amendă politică”

Emisiunile de la România TV şi Antena 3 au ajuns pe masa CNA după ce chiar Clotilde Armand a făcut plângeri către forul audiovizual. După ce în şedinţa de săptămâna trecută s-au vizionat emisiunile reclamate de la România TV, astăzi ar fi trebuit să se tranşeze prin vot speţa.

Bucăţi din emisiunile Antena 3 s-au vizionat astăzi, însă nici măcar propuneri de sancţionare nu s-au mai făcut, având în vedere lipsa de cvorum la vot. 

În ambele cazuri, votul s-a amânat pentru o şedinţă viitoare, iar Monica Gubernat şi-a argumentat abţinerea. Ea a vorbit despre o „amendă politică” şi despre o „majoritate politică din CNA”. 

- În opt ani de zile de CNA nu am văzut o lipsă atât de crasă de imparţialitate din partea membrilor în modul în care tratează posturile. Toate observaţiile pe care le-aţi făcut cu privire la acest post sunt în flagrantă contradicţie şi lipsă de imparţialitate. Toate observaţiile nu au legătură cu legea audiovizualului.

- Consideraţi că sunt prea multe emisiuni, consideraţi că se foloseşte apelativul „rezişti”, consideraţi că dacă nu s-a terminat ancheta subiectul nu trebuie să existe. Sincer, lucrul acesta mă sperie.

- La Băluţă (n. red - Daniel Băluţă, primarul Sectorului 4) aţi considerat că este bine să existe subiectul şi să se vorbească despre grup infracţional organizat, chiar dacă nici nu a început o ancheta.

- Aici s-au dat date din anchetă, dar înţeleg că nu este în regulă pentru că nu avem un rezultat cert. Când susţinem adevărul, atunci sau acum?

- Modul de argumentare pentru aceste propuneri mă duc cu gândul la faptul că doriţi transformarea presei în propagandă, nu în voce critică aşa cum este rolul ei într-o democraţie. Aş prefera ca această majoritate politică din CNA să-şi asume  prin vot această amendă politică, de aceea eu nu voi participa la vot.

- Fără mine nu aveţi cvorum, aşa că aşteptaţi să vă vină colegii să vă completaţi majoritatea politică necesară pentru a pedepsi posturile România TV şi Antena 3.

„Doamna Ciortild”, „Furtul reziştilor dovedit, Poliţiştii i-au prins în fapt”

În seria de emisiuni de la România TV, cea pentru care Mircea Toma propusese 200.000 de lei amendă, s-a abordat pe larg subiectul „furtului de voturi”. Pe scurt, câteva burtiere din emisiunile respective:

  • „Furtul reziştilor dovedit, Poliţiştii i-au prins în fapt”
  • „Jaf la Primaria Sectorului 1”
  • „Cât au furat reziştii”
  • „Câte voturi au furat reziştii”

De asemenea, unii invitaţi de la România TV o numeau pe Clotilde Armand „doamna Ciortild”. 

Membrii CNA au dezbătut emisiunile. Printre altele, Dorina Rusu a spus:

„Sunt emisiuni de dimineaţa până seara în care se vorbeşte despre fraudarea alegerilor din partea lui Clotilde sau din parte reziştilor.

Sunt ore de emisiuni în care se invocă cuvântul surse, dar în care informaţia este prezentată ca fiind certă. Sursele sunt invocate pentru acoperire. Cred că o singură data se spune că Ancheta cu privire la acest subiect nu este încheiată.

Este vorba şi despre poziţia moderatorilor şi reporterilor, care prezintă informaţii cu privire la furt ca fiind certe.”


Citeşte şi: Informaţii „false şi nedovedite”. Primarul Băluţă la CNA, despre „România, te iubesc”. Fosta şefă a forului a criticat reportajul Pro TV


Autor: Raul Bambu raul.bambupaginademedia.ro
viewscnt

Comentarii

  • geo geo
    un privitor, stiu ca are salariu f mare asa ca nu cred ca duduia va simti prea mult daca i se va taia la salariu doar ziua in care nu a participat la sedinta. Doar pe ziua respectiva, subliniez.
    Pentru cei care pricep mai greu.
  • CNA să vină să vă ia! CNA să vină să vă ia!
    Din câte văd, Mirciulică Toma e tare ocupat de când a primit noua sinecură. Mai deunăzi îl pedepsea pe Gușă pentru că a îndrăznit să pună la îndoială "democrația" americană, acum face tot ce poate să pună batista pe țambal în scandalul democrației originale de sectorul 1. Mare om, mare caracter.
  • un privitor un privitor
    @geo - pai crezi ca isi ia salariul doar ca sa participe la sedinte? Vai de capul tau.
  • B.A.M B.A.M
    OBIECTIVITATEA VOASTRĂ ȘI A CNA-ULUI E PE MOARTE!
    "DE CE SPUN ACESTEA?":
    1)Dumneavoastră sugerați că doamna Gubernat putea să voteze "contra", în loc să plece. Asta, deși procedura CVORUMULUI (a prezenței), e un INSTRUMENT MULT MAI PUTERNIC decât un "amărât" de vot "împotrivă"!!!
    Mai ales că acest vot al ei e NUL, ÎN CONTEXTUL UNEI MAJORITĂȚI EXISTENTE!!!!
    Principiul e următorul:
    Trebuie sa existe Cvorum ca o majoritate (pro sau contra a ceva) să fie validă. Dacă nu e Cvorum, majoritatea existentă nu are legimitatea necesară, din punct de vedere LEGAL dar mai ales moral de a-și impune voința!!! (Mai ales că atunci când îți lipsesc colegii, care pot fi PRO sau CONTRA, nu i-a întrebat NIMENI, nu poți decide fără ei dacă NU e cvorum)
    Monica Gubernat nu poate fi acuzată că a folosit un "GLONȚ DE ARGINT", PERFECT LEGAL ȘI MORAL, pentru a-și impune o parte din opinia sa personală!!! La fel pot face ORICARE dintre membrii CNA!!! Și de abia aștept să repet aceste lucruri la momentul potrivit, în care se vor folosi ȘI EI de acest lucru!!! De abia aștept să apăr UN PRINCIPIU DEMOCRATIC!!!
    2) DE CE CNA NU CERE O EXPERTIZĂ a imaginilor prezentate pentru a lămurii "proștii" în numele cărora "lucrează (TELESPECTATORII)?!?! Nu pot decide de capul lor dacă imaginile sunt sau NU reale!!! (Nici în octombrie nu puteau dar răul e făcut și NU dezgrop "morții" acum, îngropați și de doamna Gubernat dacă mă ajută memoria...
    În fine, oricine se poate căii...)
    Să știm odată pentru totdeauna dacă sunt reale!!! CEREȚI O EXPERTIZĂ!!!
    3) Sper că nu sunteți orbi! Sper că ați văzut, vedeți și veți vedea ipocrizia, lipsa imparțialității și amestecul politicului în CNA!!! Eu, unul încerc să o scot de fiecare dată când am această ocazie. (E drept, am fost și provocat de unii de pe acest site să o arăt în anumite cazuri, le-am uitat numele..) Nu e nimic nou sub soare! Imixtiunile politicului vor exista mereu, fie ele de drepta sau de stânga!!! IMPORTANT E REALIZAREA ACESTUI FAPT, DE FIECARE DATĂ!
    P.S.
    Parcă erați jurnaliști care ȘTIAU CHICHIȚELE legii/codului audio-vizualului!!! Acum de ce uitați ÎN MOD INTENȚIONAT de ele (chichițele, adică)?!?! CNA-ul e format în același mod cum e parlamentul, cu menționea că membrii nu sunt votați de cetățeni și are un număr mai mic de membrii...
    #JOS IPOCRIZIA DIN CNA
    #JOS IPOCRIZIA MEDIATICĂ
  • geo geo
    Sa li se taie salariul, si ei, si celorlalti membrii ai CNA care nu au participat la sedinta de astazi.
  • Sissy Tomulescu Sissy Tomulescu
    Și tovarășa Gubernat încasează salariul întreg!

Trimite un comentariu

sus