Skip to main content

BIZARUL CAZ al postului eStrada TV, acum legat de Remus Rădoi, cel la care a apelat Poliţia în cazul Caracal. Şefa CNA: „Ne jucăm de-a şoarecele şi pisica”

 
BIZARUL CAZ al postului eStrada TV, acum legat de Remus Rădoi, cel la care a apelat Poliţia în cazul Caracal. Şefa CNA: „Ne jucăm de-a şoarecele şi pisica”

BIZARUL CAZ al postului eStrada TV. Îl mai ţineţi minte pe Remus Rădoi, personajul care deţinea nişte firme de pază, la care a apelat Poliţia să o găsească pe Alexandra Măceşanu în cazul Caracal? Acum, Rădoi reprezintă la CNA postul eStrada TV. Canalul şi-a schimbat proprietarul (nu mai e al lui Stelian Fulga) şi punctează, deja, încălcări ale legii pe bandă rulantă.

Publicitate

Fulga (cel cu ceaiurile miraculoase), a vândut postul TV, iar noii proprietari nu au anunţat CNA. Au făcut şi o schimbare de nume (tot fără ştirea CNA). Are şi un alt studio (la fel, postul nu a anunţat CNA, iar când inspectorii au încercat să vadă un vechiul sediu al postului, „ar fi trebuit să aştepte după paznicul care avea cheia”, după cum le-a spus Remus Rădoi). 

Controlul la vechiul sediu nu s-a mai făcut, dar CNA anunţă că urmează să aibă loc. 

Multe discuţii azi, pentru eStrada TV. Multe discuţii şi câteva amenzi.

Detalii, în continuare:

Televiziunea a încasat două amenzi astăzi, de la CNA. Pe de-o parte, au fost sancţionate derapajele legate de vaccin, iar pe de altă parte staţia a fost amendată pentru câteva chestiuni de ordin „birocratic”.

Mai mult, postul este pasibil şi de alte sancţiuni. S-a ajuns la concluzia că eStrada şi-a schimbat proprietarul fără aprobarea Consiliului.  

Amenzile primite de la CNA, pe scurt:

- Pentru conţinut, adică emisiunile pe subiectul vaccinării, postul a fost amendat cu 10.000 de lei

- Pentru că nu a furnizat CNA-ului înregistrările emisiunilor, staţia a mai încasat o amendă, mai mică ce-i drept, de 5.000 de lei

De asemenea, alte trei aspecte sunt incerte, iar CNA trebuie să stabilească dacă au fost făcute în mod legal:

- Dacă studioul de emisie a fost schimbat în termeni prevăzuţi de lege.

- Dacă numele postului s-a schimbat (în acest moment, pe ecran, pe lângă demunirea eStrada mai apare şi denumirea News România). Nu este clar dacă televiziunea şi-a schimbat numele sau nu. Ca procedură, pentru orice schimbare de grafică, consiliul trebuie să-şi dea acordul.

- Dacă posul emite prin satelit (aşa cum CNA a stabilit când i-a acordat licenţa) sau pe fribra optică (aşa cum reprezentanţii postului au afirmat în faţa CNA). Şi această schimbare necesita aprobarea CNA.

Un aspect de notat ar fi că reprezentantul eStrada la CNA este Remus Rădoi, un personaj despre care presa a scris că ar fi legat de cazul Caracal. La Rădoi ar fi apelat fostul adjunct al IPJ Olt Nicolae Alexe pentru găsirea Alexandrei Măceşanu, scrie potrivit Digi24.ro.

Oamenii din for au criticat afirmaţiile despre vaccin din emisiunile difuzate:

„Discurs fluviu antivaccin”, a afirmat Mircea Toma cu privire la conţinutul editorial. 

Pe de altă parte, şefa CNA a fost categorică în ceea ce priveşte speţa birocratică: 

„Se joacă cu noi. Ne trimit materiale incomplete. Ne jucăm de-a şoarecele şi pisica. Noi v-am cerut înregistrările conform legii, tot conform legii trebuie să ne răspundeţi. Pare o lipsă totală de seriozitate”, a spus Cristina Pocora. 

eStrada şi-ar fi schimbat numele şi studioul de emisie fără acordul CNA

Pe lângă neregulile de ordin editorial, eStrada TV ar avea probleme de ordin „legal”. Postul a făcut anumite modificări (nume şi sediu), iar CNA-ul trebuie să stabilească dacă s-a respectat legea pe parcursul schimbărilor.

Astfel, postul nu mai este deţinut de Stelian Fulga - omul cunoscut pentru faptul că îşi promova „leacurile miraculoase”. A fost preluat, fără acordul CNA, de Rău Alexandru Riciard. 

Sunt nereguli şi în ceea ce priveşte studioul de emisie, despre care există suspiciuni că s-ar fi schimbat tot fără acordul CNA. 

În faţa CNA, reprezentantul postului - Remus Rădoi - a susţinut că postul a notificat forul în ceea ce priveşte schimbările. Pe de altă parte, oamenii din forul audiovizual au explicat că oficial - „pe hârtie” - modificările nu s-au făcut. 

Ca procedură, în relaţia dintre CNA  şi televiziuni este desemnat un reprezentant legal din partea fiecărui post. Doar respectiva persoană poate notifica şi cere acorduri, în numele postului de la CNA.

Aici problema ar fi legată chiar de acest aspect: cererile către CNA făcute de eStrada TV ar fi venit din partea altei persoane, nu a reprezentatului legal. 

Inspectorii CNA urmează să facă control la vechiul studio, din care oficialii postului susţin că se face în cotinuare emisia, deşi redacţia s-a mutat cu totul în altă parte. 

Postul se regăseşte în grila RCS-RDS. La eStrada apar nume ca Adriana Bahmuţeanu şi Ovidiu Zara.

CNA i-a luat licenţa, dar Curtea de Apel a anulat decizia

eStrada TV, post închis de Consiliul Naţional al Audiovizualului în octombrie 2019, a revenit după ce a privit aviz favorabil din partea Curţii de Apel. Astfel, şi-a putut recăpăta (temporar) licenţa.

Decizia a venit în decembrie 2020, după ce Curtea de Apel a anulat decizia Consiliului. 

Acum se aşteptă decizia definitivă de la Înalta Curte.

Mesaje conspiraţioniste până şi în şedinţa CNA

Postul a fost amendat cu 10.000 de lei pentru derapaje pe subiectul vaccinului. S-au făcut multe afirmaţii în emisiunile audiate şi au fost prezentate materiale sau bucăţi de emisiuni din străinătate.

Chiar şi în şedinţa CNA s-a intrat într-o polemică pe zona vaccinării. 

Un scurt dialog, din şedinţa CNA:

Mircea Toma: Informaţiile care sunt prezentate, despre vaccinaţi. Există vreo precupare să fie verificate?

Ovidiu Zara: Da. Nu negăm virusul, dar trebuie să existe  dezbatere.

Mircea Toma: „Vaccinul ucide” – asta spun toate programele pe care le-am văzut. Câţi morţi avem în România de vaccin?

Ovidiu Zara: Sunt, dar nu sunt legate direct de vaccinare. Decesul lor nu se pune pentru că nu se fac autopisii.

Câteva mostre din emisiunile pentru care postul a fost penalizat:

- „Este foarte clar că acest virus a fost manipulat” - se spune într-un documentar străin dat la eStrada. 

- „Toţi cei care au murit ori au fost vaccinaţi cu vaccin antigripal” - afirma un alt personaj dintr-un clip.


Citeşte şi: Minune! Revin „leacurile miraculoase”. Postul lui Stelian Fulga va emite din nou, după ce a fost închis


Citeşte şi: Televiziunea Estrada TV se închide. CNA i-a retras licenţa


Autor: Raul Bambu raul.bambupaginademedia.ro
viewscnt

Comentarii

  • Dodo, pai CNA e instrument de "tortura" impotriva celor care deranjeaza politicul. In plus, ce scaune isi apara ei? Pai daca nu stiai, membrii CNA a "grad" de ministri! Asa sunt ei trecuti in anale (ministru x, membru in consiliul...) asa ca, lucrurile sunt mai GRAVE de cat stii tu si multi altii.
  • Dacă trebuie sa intri în ilegalitate ca să spui adevărul despre ce se întâmplă în lumea asta, înseamna ca planeta Pământ este compromisa.
  • avem un cna slab in care membrii se gindesc mai mult la cum sa-si pastreze scaunele si sa nu deranjeze prea mult ,decit sa lupte cu analfabetismul din media Nu odata au fost folositi sa faca jocuri politice ,sa dea in cei care criticau psd-ul Amenzile date sint simbolice in comparatie cu cistigurile tv-urilor in urma incalcarii regurilor Singurul domeniu activ este al sanctionarii clasificarii emisiunilor si filmelor Atita timp cit cna nu intelege ca tv este un instrument de eucatie cu impact puternic in rindul populatiei o sa avem o gramada de puieti otv si vulpite ,apoi ne plingem ca natia are grave carente de educatie CNA trebuie sa-si inteleaga menirea si mare ei responsabilitate
  • Offtopic:pe RCS au intrat mai nou Aleph Bussiness si un post ce pare religios,Angelus sau asa ceva,ce va avea lansarea oficiala peste 2 zile,duminica dimineata
  • CNA nu își face treaba corect dacă ați fi coreți ați închide toate mizeriile TV ( Estrada TV , Nașu TV , România TV etc )
  • eStradat tv , a fostului Shaolin provoaca analfabetismul, desfasura activitatea pana anul trecut intr-o debara de la Republica (recte, EtnoTv). Tot estrada tv e si acum dar dublat cu denumirea "noului" shaolin provoaca mitocania (as putea da detalii chiar din culise dar ....), News Romania care se vroia (sau se visa) dupa spusele miticanului sef "ceea mai buna televiziune de stiri" nimic m-ai amuzant :))

    Aceasta petarda (teapa tv) e de fapt un nou Otv, desfasurandusi activitatea in magazinul Cocor (la ultimul etaj).

    Patronelul asta cunoscut ca tepar si din activitatea lui cu firma de securitate, si cu lumea interlopa, plus alte prostii cu care se mai ocupa.

    Daca nu vine asta peste un an ca si-a facut partid, sau ca e membru unuia...ascultati-ma bine!

    CNA, are perfecta dreptate, nu au anuntat nimic coerent, si legal. Pregatiti-va sa mai auziti de Estrada-News-Romania... :)))

Trimite un comentariu

sus